Comunicarea organizațională - Intact Media Group

1. Comunicarea organizațională

1.1. Noțiunea de comunicare

Comunicarea se impune cu sensul de a transmite semnalele emițătorului cu scopul ca acest repertoriu de semnale, adică mesajul, să fie împărtășit atât de emițător cât și de receptor. Comunicarea este unul dintre cele mai importante attribute din viața omului, îl definește ca membru al unei societăți.

Termenul “comunicare” este utilizat în mod diferit în mai multe științe, cum ar fi:

- În biologie, E.O. Wilson definește comunicarea ca o “ acțiune a unui organism sau a unei cellule care alterează modelele probabile de comportament ale altui organism sau al altei celule, într-o manieră adaptativă pentru unul sau pentru ambii participanți”.

- În sociologie sau psihologie , C. I. Hovland, I. I. Janis și H. H. Kelley definesc comunicarea drept”un process prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli(de obicei verbali), cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi(auditoriul)”.

- În filosofie, Ch. Morris a afirmat “Sfera conceptului de comunicare cuprinde punerea în comun, împărtășirea, transmiterea unor propietăți unui număr de lucruri”.

- În teoria informației, Shannon și Weaver se raportează la comunicare prin” toate procesele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt, toate comportamentele umane”.

Putem remarca din definițiile comunicării sensurile de transfer și schimb de gânduri sau idei, însă comunicarea, nici măcar comunicarea umană, nu se reduce doar la un schimb verbal de gânduri și idei între diferiți indivizi sau comunicarea nu se desfășoară doar la nivel cognitiv ci se exprimă și prin semne nonverbale. În primul rând, este nuanțat procesul comunicării ca un process de transmitere sau ca unul de receptare, pentru că putem întâlni situații când mesajele sunt transmise fără a fi receptate sau pot fi receptate fără a fi transmise în mod conștient. Apoi, apare problema intenționalității, care include utilizarea gesticii și a expresiei și în mare parte transmiterea comunicării de masă. Putem accentua comunicarea ca o cauză a relațiilor sociale sau a structurilor interacționale, sau ca o cauză de schimbare sau influențare si adaptare a împrejurimilor. Definiția simplă a comunicării pune accentul pe mesaj, care, în textele scrise, acte de vorbire, este recunoscut ca o unitate separată, analizabilă după anumite reguli, dar putem identifica și mesaj care nu este așa ușor de identificat care presupune obiceiuri, ritualuri, vestimentație, gesturi și alte forme culturale. Orice structură culturală, orice individ care este interesat de comportamentul social implică procesul de comunicare.

1.2. Organizația ca spațiu al comunicării

Comunicarea este fluxul vital care face posibile performanţele unei organizaţii. De calitatea şi funcţionalitatea ei depinde modul în care sunt folosite resursele şi sunt atinse scopurile. Eficienţa unei organizaţii se bazează pe specializarea funcţiilor la nivel de compartimente şi de indivizi şi pe complementaritatea acestor funcţii. Din aceste caracteristici de bază ale activităţii organizaţionale rezultă necesitatea schimbului de informaţii între compartimente, între indivizi, între organizaţie şi mediul său socio-economic.

Orice organizaţie constă, după cum arată Graham şi Bennett , din “premise, angajaţi, conducere, echipamente, materiale, fonduri”. În procesul muncii comunicarea joacă un rol esenţial pentru că orice sistem sociotehnic presupune existenţa unui flux informaţional care face posibilă funcţionarea lui ca întreg. Munca în cadru organizaţional necesită coordonarea eforturilor participanţilor în realizarea unei performanţe. Conducerea comunică angajaţilor deciziile sale, controlează executarea lor, iar deciziile sunt bazate la rândul lor pe fluxul de informaţii.

Funcţiile organizaţionale ale comunicării sunt următoarele:

a) Control - să clarifice îndatoririle, să stabilească autoritatea şi responsabilităţile.

b) Informare - să furnizeze baza deciziilor.

c) Coordonare - să facă posibilă acţiunea comună eficientă.

d) Motivare - să stimuleze cooperarea şi implicarea în atingerea obiectivelor.