Comunicarea Verbala si Non Verbala

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Comunicarea Verbala si Non Verbala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

Comunicarea verbala si non-verbala

Comunicarea a însotit omul pe parcursul întregii sale existente si evolutii, în toate genurile de activitati în care a fost implicat. Comunicarea cu scop persuasiv, de convingere, este cea care marcheaza începutul practicilor de marketing, cu multi ani înainte de primele manifestari ale marketingului modern.

Comunicarea între oameni este o comunicare de date, semnale, semnificatii si întelesuri, iar la baza acestui proces complex se afla una sau mai multe forme de limbaj, apte sa situeze omul într-o lume simbolica, trecându-l simultan prin ipostazele de homo, faber, ludus, sapiens si religiosus.

Definirea comunicarii si obiectivele acesteia

Comunicarea între oameni a constituit si constituie înca obiectul de studiu al mai multor stiinte, având o importanta relativ superioara cercetarii celorlalte sfere ale comportamentului uman. Acest fapt este recunoscut de însusi Aristotel care, întrebat în ce masura oamenii comunicativi sunt superiori celor „închisi”, ar fi afirmat: ”în aceeasi masura în care cei vii sunt superiori celor morti”1

Termenul „a comunica” deriva din latinescul „communicare”, care semnifica „a fi în legatura cu”, iar comunicarea în limba româna este „actiunea de a comunica si rezultatul ei”; din punct de vedere cronologic comunicarea interumana (interpersonala) este primul instrument spiritual al omului în procesul socializarii sale.2

„În sesul cel mai general, se vorbeste de comunicare de fiecare data când un sistem, respectiv o sursa influenteaza un alt sistem, în speta un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leaga”.

„Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci si muzica, artele viziuale, teatrul, baletul si, în fapt, toate comportamentele umane. În anumite cazuri este poate de dorit a largi si mai mult definitia comunicarii pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion si de calcul al traiectoriei acestuia) afecteaza un alt mecanism (spre exemplu, o racheta teleghidata în urmarirea acestui avion)”. De asemenea, R. Baron defineste comunicarea ca fiind „procesul prin care o parte (numita emitator) transmite informatii (mesaje) unei alte parti (numita receptor)”4. În acelasi sens, S. Hybles si R. Weaver apreciaza comunicarea ca fiind „un proces în care oamenii împartasesc informatii, idei si sentimente”5, iar J. De Vito ca aceasta „se refera la actiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere si receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc într-un context, presupune anumite efecte si furnizeaza oportunitati de feed-back”6

Comun multitudinii definitiilor care se dau conceptului de comunicare este faptul ca aceasta ar consta în transmiterea unor informatii de catre o sursa (emitator), unuia sau mai multor destinatari (receptori), prin intermediul unor canale si mijloace de comunicare, sub forma mesajelor simbolice (codificate) si retransmiterea unui feedback (raspuns) de la receptor catre emitator.7

1 Prutianu, St. – Negocierea si analiza tranzactionala, Ed. Sagitarius, Iasi, 1996.

2 Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N.Al. (coord.) – Marketing – Dictionar explicativ, Ed. Economica,

Bucuresti, 2003, p.158.

3 Tran, V., Stanciugelu, I. – Teoria comunicarii, Ed. SNSPA – Facultatea de Comunicare si Relatii Publice,

Bucuresti, 2001,p.14.

4 Baron, R. – Behavoir in organization, Allyn and Bacon Inc., New York, 1983, p.12.

5 Hybles, S., Weaver, R. – Communicating effectively, Random House, New York, 1986, p.8.

6 De Vito, J. – Human communication, The basic course, Harper&Row Inc., New York, 1988, p.10.

7 Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N.Al. (coord.) – op.cit. p. 158.

Comunicarea la nivelul întreprinderii are misiunea de a pozitiona întreprinderea, de a-i conferi o personalitate recunoscuta si o identitate distincta fata de concurenta.

Comunicarea în întreprindere defineste ceea ce aceasta este în raport cu celelalte firme.

Aceasta comunicare este de doua tipuri:

- comunicarea externa care cuprinde relatiile întreprinderii cu piata, cu partenerii sai de afaceri, etc.,

- comunicarea interna se dezvolta în cadrul relatiilor dintre resursele umane ale întreprinderii.

Atât pentru indivizi cât si pentru întreprinderi, comunicarea este o conditie necesara derularii în conditii normale a vietii de zi cu zi. Activitatea cotidiana este de neconceput fara fluxul continuu de mesaje, care circula cu rapiditate de la un capat la altul al lumii. O asemenea stare de fapt a devenit posibila ca urmare a progresului tehnologic înregistrat de omenire în secolul al XX-lea. Specialistii vorbesc chiar despre o revolutie a comunicatiilor, care a favorizat comunicarea sub toate aspectele.

Înregistrând o evolutie de-a dreptul spectaculoasa în ultimele decenii, comunicarea este,în prezent, un fenomen surprinzator prin varietatea si complexitatea formelor de manifestare.8

În ceea ce priveste formele comunicarii, literatura de specialitate semnaleaza existenta mai multor criterii specifice de clasificare, dupa cum urmeaza:9

În functie de natura si numarul celor carora le este destinat mesajul, comunicarea poate fi:

- comunicarea intrapersonala, când receporul mesajului este chiar emitatorul acestuia;

- comunicarea interpersonala, care are loc între doua persoane diferite, fiecare fiind pe rând si emitator si receptor de mesaje;

- comunicarea intragrup, când aceasta se desfasoara între persoane care fac parte din acelasi grup (de exemplu: familie, colectiv de munca etc.);

- comunicare intergrup, ce se realizeaza între doua sisteme diferite, care functioneaza, fiecare, dupa regulile proprii;

- comunicare în masa, ce presupune emiterea de mesaje catre un public larg, care poate include atât indivizi, cât si organizatii.

În functie de natura simbolurilor utilizate, comunicarea poate fi:

- comunicare verbala, aceasta presupunând utilizarea limbajului ca forma de exprimare;

- comunicare nonverbala, ce presupune utilizarea unor simboluri nonverbale, exprimate prin manifestari ale corpului: gesturi, mimica, accent, intonatie, interjectii etc.

În functie de natura si obiectivele emitatorului, comunicarea poate fi:

- comunicare personala, în cazul în care emitatorul este un individ care se adreseaza altuia/altora din motive de ordin personal, de cele mai multe ori în nume propriu;

- comunicare organizationala, când initiatorul procesului de comunicare are în vedere realizarea unor obiective specifice organizatiei

Prezentarea acestor forme ale comunicarii este necesara pentru a face o trecere firesca de la comunicarea interpersonala la comunicarea de marketing. Astfel, atunci cînd vorbim de comunicarea de marketing, emitatoul va fi înlocuit de organizatie, receptorul de consumatori sau de alte categorii de public, mijloacele de comunicare vor prinde un contur concret, iar obiectivele comunicationale vor fi precizate într-un mod concis si clar.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicarea Verbala si Non Verbala.doc

Alte informatii

Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir Facultatea de Management Turistic si Comercial