Conflictul interpersonal în nuvela Jonathan Livingstone

A FI SAU A NU FI UN „ OM DE DUZINĂ ”

Nuvela Pescăruşul Jonathan Livingston scrisă de Richard Bach este considerată după Micul Prinţ, cea mai citită parabolă modernă . Este povestea unei făpturi care ajunge să se desăvârşească doar după ce este renegată de Stol, căci alege libertatea, frumuseţea pură şi unicitatea în detrimentul banalităţii. Lupta pe care aceasta o duce cu sine însăşi, nesupunerea faţă de regulile impuse de grup şi implicit exilul, ne sunt prezentate sub forma unei metafore a zborului. Paradoxal, chiar geniul care se ascunde în spatele personajului principal, torturat de o ciocnire dintre sinele axat către scop şi mediul său intern şi extern, provoacă cititorului adevărate traume sufleteşti. Pescăruşul nu devine astfel doar un simplu erou ci şi o hologramă a unor stări pe care fiecare om le încearcă în momente de cumpănă deoarece adevăratul Jonathan trăieşte în noi toţi .

Cuvinte cheie : conflict, Jonathan Livingston, zbor, Freud, comportament prosocial;

Aşa cum Antoine de Saint-Exupéry a reuşit să motiveze generaţii întregi prin intermediul unei cărţi destinată copiilor, accentuând elementele care alcătuiesc esenţa vieţii, şi descendentul familiei compozitorului Johann Sebastian Bach uimeşte prin acurateţea de care dă dovadă atunci când schiţează portretul unui rebel care nu numai că-şi depăşeşte condiţia dar ajunge să şi schimbe mentalităţi.

Ceea ce-l aseamănă pe Richard Bach de cel ce i-a dat viaţă Micului Prinţ este tocmai „ zborul ”, deoarece amândoi au fost aviatori, fiind interesaţi de tainele unui proces atât de controversat, astfel încât cei doi şi-au dedicat întreaga existenţă descoperirii necunoscutului. Fiind pasionat de acrobaţiile aeriene, în special de figura unui pilot de curse din anii ’30 - Johnny Livingston ( ce a câştigat de-a lungul a 4 ani, de 79 de ori locul întâi în cele 139 de evenimente unde a participat ) şi care avea să-i sugereze numele pescăruşului, autorul se revoltă împotriva conformismului şi porneşte un strigăt de libertate.

În 1973, la doar 3 ani după ce a fost publicată pentru prima dată nuvela, regizorul Hall Bartlett pune pe ecran povestea unei păsări care învaţă să treacă dincolo de zidurile limitatoare în căutarea înţelepciunii.

Chiar dacă ecranizarea nu a avut un mare succes deşi a fost nominalizată de două ori la Oscar, o dată la Premiile Eddie şi Globul de Aur , însuşi Richard Bach renegând-o, coloana sonoră a filmului, concepută în totalitate de Neil Diamond a reuşit să fure un Grammy şi un Glob de Aur pentru cel mai bun album original.

De-a lungul anilor au existat nenumărate puneri în scenă a scrierii, varianta românească cea mai pertinentă fiind prezentată recent la Iaşi în cadrul Festivalului de Teatru Neconvenţional sub forma unui amestec fascinant de visuals, dans, mesaj, patos, muzică şi mult talent. Călătoria este capodopera regizorală a lui Chris Simion jucată de 5 tineri actori ai teatrului Undercloud Bucureşti care reuşesc prin intermediul unei coregrafii ce depăşeşte uşor cuvintele să transmită mesajul central al nuvelei: învaţă să zbori mai sus decât ceilalţi chiar dacă rişti să fii exclus din „ stolul ” tău.

Pornind de la un citat găsit în paginile scrise de Septimiu Chelcea „ om simplu, adică - psihologic – extrem de complex ” voi încerca să analizez în cele ce urmează acele atribute ale pescăruşului Jonathan care-l fac atât de special.

Cartea se deschide cu un peisaj liniştitor ce anticipă oarecum amalgamul de conflicte la care cititorul urmează să ia parte: „Era dimineaţă şi un soare proaspăt strălucea în aur peste clipocitul mării domoale. La o milă de ţărm, o barcă de pescari legase prietenie cu apa, iar chemarea pentru Breakfast Flock scânteiase în aer până când apărură o mie de pescăruşi care încercau, zvâcnind şi zbătându-se, să obţină câteva firimituri de hrană. Începea o nouă zi de muncă.” Autorul numeşte în mod sugestiv organizarea stolului în vederea obţinerii hranei de dimineaţă drept Breakfast Flock trimiţând astfel la ideea de societate. Din punct de vedere marxist, acest ansamblu unitar nu se reduce la suma indivizilor care îl compun, ci reprezintă o „ unitate calitativ distinctă a acestora, caracterizată printr-o organizare condiţionată istoric şi determinată de legi ale structurii şi dezvoltării sale.” Pornind de la premisa că normele sociale şi modelele comportamentale oferite de societate joacă un rol important în desfăşurarea acţiunii şi completând-o cu faptul că în grup, subiecţii au tendinţa de a se conforma spontan opiniei colective, putem aduce în discuţie următoarea problemă: ţelul unui individ într-un astfel de grup ar trebui să fie aşadar acceptarea şi în cele din urmă, adaptarea ?