Cultura comunicării

Întrebări de autoevaluare la tema 1: “Inițiere în studiul comunicării”:

1. Definiți termenul de comunicare.

Comunicarea - fenomen al modernității - dispune de două trăsături universale: omniprezența, adică se află peste tot în jurul nostru, și omnipotența, care derivă din funcția sa de influențare și convingere.

2. Argumentați necesitatea studierii comunicării, citând-i pe savanții în comunicare, fie metaforic, fie științific. Invocați ipoteze, argumentări din defințiile savanților pe care i-ați studiat. Fiți atenți la modul de formulare a gândurilor.

O societate nu ar putea exista fără comunicare, toate relațiile au la bază comunicarea. Teoriticianul francez Bernard Voyenne spunea la fel că „schimbul de informații, de idei, intercomprehensiunea sunt pentru societate tot așa de importante ca și respirația pentru organism. A trăi în societate înseamnă a comunica.”.

3. Există definiții de natură instrumentală (care descriu comunicarea prin componentele sale, așa cum se produce aceasta) și definiții de natură analitico-investigativă (care încearcă să observe comunicarea dincolo de activitatea strictă de transmitere-receptare a unui mesaj). Care este deosebirea dintre ele? Dați exemple de aceste tipuri de definiții.

4. Care sunt cele patru scopuri principale ale comunicării?

1- să fim auziți;

2- să fim înțeleși;

3- să fim acceptați;

4- să provocăm o reacție (o schimbare de comportament sau atitudine).

5. Definiți termenii: limbă, limbaj, forme de limbaj.

Limba este considerată drept principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivități,

sistem de comunicare specific oamenilor, alcătuită din sunete articulare, având anumite reguli de exprimare și de scriere.

Limbajul constituie procesul de exprimare a gândurilor și sentimentelor prin intermediul mijloacelor de limbă (cuvintelor) în cadrul unei limbi naționale.

Formele de limbaj sunt: vorbirea, tăcerea, mimica, gesturile, limbajul extracorporal.

6. Ce factori coordonează limbajul omului?

Limbajul omului depinde de coordonatele interne și externe.

Coordonatele interne ale limbajului se referă la factorul fiziologic al individului (activitatea aparatului fonator, a scoarței cerebrale, întreaga viață fiziologică a organismului uman.) Astfel, fiecare persoană se deosebește prin timbrul vocii (grav, strident, șters), prin tempoul, ritmul, intensitate, intonație, articulare - toate fiind utilizate în funcție de împrejurări.

Totuși, influența principală asupra limbajului o constituie componenta de ordin extern, de caracter social, care permite comunicarea între membrii societății. Ca fenomen social, limbajul este influențat de schimbările care au loc în societate, mai ales la nivel lexical: împrumuturile unor unități lexicale, schimbarea sau extinderea sensurilor unora dintre ele, plăsmuirea unor noi expresii etc.

7. Explicați afirmațiile:

a) Una din caracteristicile limbajului o constituie cea de acomodare la particularitățile de înțelegere a partenerilor implicați în procesul de comunicare.

b) O caracteristică a limbajului se referă la faptul că el devine un determinant al individului.

8. Ce cunoașteți despre cuvântul retorică. Discutații pe această temă cu colegul dvs.

Retorica - termen de origine greacă „rhetorik” (ars dicendi), viza, la început, cu precădere, comunicarea publică în sfera politică și juridică, având accepția de „știință a discursului și arta de a convinge”. Astăzi, termenul retorică este definit drept „arta de a convinge și a emoționa un auditoriu de justețea ideilor expuse printr-o argumentație bogată, riguroasă, pusă în valoare de un stil ales”, având însă și un nemeritat sens peiorativ cu referire la „discursul declamator, afectat de elocvență amplă, sonoră, cu efecte exterioare, săracă în semnificații”.

9. Numiți formele motivației de a comunica și arătați specificul lor.

Motivația de a comunica poate lua diferite forme:

1) nevoi fizice/biologice: aceste motivații au ca origine, pe lângă întrebuințarea biologică, fundamentală, și pe aceea de sănătate corporală și a minții. Absența unei comunicări satisfăcătoare duce la pericole ce amenințăviața însăși;

2) nevoia de identitate: facilitează însăși dorința și voința de supraviețuire și afirmare; comunicarea este aceea care ne demonstrează că suntem ceea ce suntem;

3) nevoi sociale, de interrelaționare, care, la rândul lor, includ:

a) nevoia de includere/ cuprindere ca parte într-un anume sistem relațional; uneori, alianțe

informaționale (după exemplul studenților care studiază împreună), sau relații formale

(comunitate religioasă, colectiv de lucru, căsătorie etc.);

b) dorința de autoritate, de a avea o anumită influență asupra altora;

c) nevoia de afecțiune: adesea, subscrisă nevoii de respect, prin care se demonstrează că

fiecare dorește să conteze, să reprezinte ceva pentru celălalt.

10. Care dintre retorii Greciei sau Romei antice vă impresionează mai mult? De ce? Argumentați.

Pe mine mai mult m-a impresionat Demostene, orator al Greciei antice, a fost un adevărat

etalon al elocinței, care a dat dovadă de un adevărat interes față de vorbirea publică ca factor

social. Pe lângă calitățile lingvistice, discursurile sale se deosebeau printrun conținut profund

social, psihologic, filozofic etc. Și el se pronunța împotriva demagogiilor oratorice și detesta

încercările de răzbunare prin intermediul cuvântului public. Demostene s-a bâlbâit din copilărie

și pronunța incorect sunetele, dar avea o dorință mare de a deveni orator și prin exerciții aceasta

a reușit.

11. Ce cunoașteți din teoriile moderne ale comunicării?

Până a ajunge la stadiul de maximă înflorire, ce îl constituie sec. XIX, teoria și practica

comunicării umane, timp de secole, a cunoscut o oarecare stagnare. Știința comunicării a

început să-și ia avânt începând cu secolul al XV-lea și anume au aparut anumite inovații cum ar

fi: prima tiparniță, primele fotografii, telegraful și telefonul, emisiunile radiofonice, camera de

luat vederi, sistemele multimedia, etc.

Noile tehnologii au pregătit serios condițiile de realizare a comunicării în lumi virtuale. În pofida

acestui fapt, comunicarea interpersonală, față în față, unde simți căldura, atingerea și vezi

expresia feții celuilalt va rămâne suprema manifestare a umanității și a realizării vieții pe

pământ. De aceea, începând cu secolul XX, știința comunicării a devenit una din preocupările

principale ale multor savanți. Știința comunicării era dezvoltată de savanții lingviști, antropologi,

psihologi, sociologi, semioticieni, informaticieni, ziariști, muzicieni, diplomați, specialiști în

marketing, în management, în relații publice, în vânzări, în negocieri etc.