Cultura contemporană - între globalizare și identitate culturală

Introducere

Este larg acceptată părerea conform căreia, în funcţie de momentul declanşării, ar exista trei posibilităţi de abordare în ceea ce priveşte globalizarea:

1. se poate vorbi de globalizare de la începuturile istoriei – este o exagerare deşi există unele argumente cum ar fi apariţia primelor imperii, răspândirea creştinismului etc. Sfera de cuprindere a globalizării cuprinde 3 domenii ale vieţii sociale- economic, politic şi cultural – ca urmare, nu exista pe primele trepte de dezvoltare istorică a omenirii;

2. este un fenomen contemporan, caracteristic modernizării şi dezvoltării capitalismului, care s-a accelerat în ultimele decenii;

3. este un fenomen recent, asociat cu alte evenimente denumite postindustrializare, postindustrialism sau “reorganizarea capitalismului pe alte baze”1.

Globalitatea este considerată o formulă neutră a internaţionalului ce are ca metodă de lucru cooperarea interguvernamentală

Globalismul aparţine clasei noţionale a imperialismului; în cadrul acestuia o parte domină toate celelalte părţi

Principiul ordonator pentru gobalitate şi globalism este cel al adversităţii, în timp ce noul principiu al globalizării este cel al competiţiei într-un întreg care e mai mult decât suma părţilor, iar părţile tind să imite întregul.

Termenul “globalizare” a apărut la sfârşitul anilor ’60 şi a fost lansat de un specialist canadian în teoria mijloacelor de comunicare în masă, prof. Marshall McLuhan, Univ. din Toronto şi specialistul american în “problemele comunismului”, Zbigniew Brzezinski, Univ. Columbia. McLuhan a extrapolat lecţiile războiului din Vietnam şi a lansat expresia “sat global”. Termenul de globalizare a intrat în dicţionar prima dată în 1961. În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale acestui fenomen contemporan. Ne vom opri în continuare la câteva pe care le considerăm sugestive.

- “Lumea devine tot mai mult un supermarket global (engl. a global shopping mall) în care ideile şi produsele pot fi găsite peste tot în acelaşi timp. Globalizarea nu vizează, pur şi simplu, procesul obiectiv de creştere a intercomunităţii. Ea vizează conştientul şi subiectivitatea individului, adică scopul şi intensitatea conştientizării lumii ca spaţiu unic. Globalizarea este ceea ce cei din Lumea a Treia au numit, timp de secole, colonizare. Globalizarea se referă la procesul prin care relaţiile sociale devin relativ lipsite de factorii distanţă şi graniţe, în aşa fel încât viaţa umană se desfăşoară din ce în ce mai mult în largul unei lumi văzute ca loc unic”2.

- “( )globalizarea economiei mondiale ar putea fi definită ca fiind procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependenţelor dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi

1 Waters M. : “Globalization”, Routledge, London, 1996, p.4

2 Bari I. : “Probleme globale contemporane”, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p.36

adâncirii legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi mai variate sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale şi având drept implicaţie faptul că problemele devin mai curând globale decât naţionale, cerând, la rândul lor, o soluţionare mai curând globală decât naţională”3.

- Definiţia bunului simţ: “Globalizarea este procesul prin care oamenii de oriunde înţeleg să accepte ceea ce-i aseamănă, punând în surdină ceea ce-i separă”4.

- Definiţia pozitivă: “Globalizarea este un proces de tranziţie care include toate formulele de organizare socială ca finalitate atât a tranziţiei postcomuniste, cât şi a celei postcapitaliste, adică exact ceea ce ar da sens ambelor procese, tranziţia globală”5.

- Definiţia convenţionalistă: “Globalizarea este noua ordine economică şi politică a lumii, ca sistem multidimensional şi corelativ în care coerenţa este dată de guvernanţa globală”.

- Definiţia deschiderii: “Globalizarea este expresia unui sistem al lumii în cel mai înalt grad de integrare şi deschis permanent integrării”.

- Definiţia principială: “Globalizarea este un sistem în care funcţia-obiectiv vizează întregul cu scopul de a elimina adversitatea, iar concurenţa, de a genera distrugere creatoare”.

- Definiţia teleologică: “Globalizarea este o potenţialitate şi o tendenţialitate a structurilor coerente ale lumii, ca materializare progresivă a raţionalităţii şi raţiunii umane universale”.

- Definiţia instrumentală: “Globalizarea este procesul de ordonare a lumii, ca îndepărtare de haos, bazându-se pe tehnologie occidentală, finanţe permisive şi informaţii libere, adică liberalizarea accesului la randament şi modernitate, la acumularea de bogăţie şi putere”.

- Definiţia integratoare: “Globalizarea este procesul de funcţionalizare a economiei globale, care, în cadrul societăţii globale, devine aptă să creeze structuri de decizie globală pentru soluţionarea problemelor globale”.