Cultura Organizațională și Schimbarea în Organizație

I.1 Aspecte privitoare la cultură şi cultura organizaţională

I.1.1 Culturile organizaţionale vs. culturile naţionale

Conceptul de cultură a devenit în ultimul secol un element strategic pentru disciplinele care studiază universul uman şi social. Acest lucru se explică prin faptul că în societăţile contemporane factorii de ordin cultural reprezintă o sursă fundamentală a dezvoltării istorice.

Teoreticienii vorbesc astăzi despre puterea culturală a unei societăţi, înţelegând prin aceasta ansamblul activităţilor care vizează cunoaşterea şi comunicarea, crearea valorilor, educaţia şi învăţarea noilor coduri ale vieţii spirituale, procesarea informaţiilor şi formarea deprinderilor de a le utiliza. Aceste activităţi au devenit o componentă esenţială a dezvoltării sociale şi a puterii. Fără a-şi pierde însemnătatea, puterea militară scade în semnificaţie, în favoarea puterii economice şi culturale, corelate cu ceea ce se numeşte putere informaţională şi putere mediatică. Toţi aceşti termeni exprimă dimensiuni şi implicaţii specifice ale puterii culturale.

Fenomenul cultural este cercetat intens în ultimele decenii de o serie de discipline sociale şi umane cu un aparat metodologic nou. Comportamentul uman este tot mai frecvent explicat prin recurs la date culturale, valori şi atitudini; gruparea geopolitică a ţărilor este şi ea redefinită după criterii de ordin cultural. În numeroase abordări ale lumii contemporane se vorbeşte de factorii noneconomici ai dezvoltării, care angajează problema educaţiei şi a noilor forme de comunicare ce orientează comportamentul economic al grupurilor sociale.

Conceptul de cultură a început să fie utilizat tot mai frecvent în decursul secolului al XX-lea, odată cu formarea noilor discipline sociale. El a fost asociat cu cel de civilizaţie, impus încă din secolul al XVIII-lea, pentru a semnifica progresul cunoaşterii şi al societăţii pe baza gândirii raţionale şi a mijloacelor tehnice de ameliorare a condiţiei umane.

Cultura are o latură materială şi una spirituală, strâns legate. Latura materială a culturii, exprimată de cele mai multe ori prin termenul de civilizaţie, cuprinde mijloacele şi valorile care asigură reproducerea materială a vieţii sociale, adică procesele existenţei sociale (modul de viaţă, gradul de confort, tot instrumentajul complex care întreţine viaţa cotidiană). Latura spirituală a culturii cuprinde sisteme de valori în care se cristalizează eforturile de cunoaştere, atitudinile şi reacţiile omului faţă de lume; acestea se fixează şi îmbracă forma unor sisteme teoretice (ştiinţa, filosofia), simbolice (arta, religia) sau normative (morala, tradiţiile, obiceiurile).

Cele mai multe definiţii privesc cultura ca un sistem de valori, idei şi atitudini şi forme de creaţie, cu funcţii simbolice, prin care omul cunoaşte lumea, şi-o reprezintă şi o exprimă prin opere, dând astfel sens existenţei sale. Prin cultură se modelează personalitatea umană, întrucât cultura înmagazinează şi transmite modele comportamentale, atitudini modelate social, reacţii dobândite şi învăţate, întregul “corp” istoric al omului ca fiinţă socială.

Geert Hofstede a definit cultura ca “programare colectivă a minţii care diferenţiază membrii unui grup sau categorii de oameni de un alt grup sau categorie” (Hofstede, G., 1994, p. 43). Prin analogie, putem considera cultura organizaţională ca o “programare colectivă a minţii care diferenţiază membrii unei organizaţii de o alta”.

Alături de culturile naţionale şi organizaţionale, putem distinge culturi ocupaţionale, de afaceri, culturi specifice anumitor grupe de vârstă şi altele. Folosirea termenului de cultură pentru toate aceste categorii nu înseamnă, însă, că ele definesc fenomene identice. Culturile diferă de la un sistem social la altul. Este cazul culturii naţionale şi al culturii organizaţionale, care diferă, în primul rând datorită faptului că apartenenţa la o organizaţie este, de obicei, limitată şi voluntară, în timp ce apartenenţa la o naţiune este permanentă şi involuntară.

Cultura are diverse moduri de manifestare, relevate diferit în studiile de specialitate. Una din multitudinea de categorii folosite împarte modurile de manifestare ale oricărei culturi în simboluri, eroi, ritualuri şi valori, comparându-le cu patru straturi, simbolurile fiind cel mai superficial, iar valorile, cel mai profund.

Simbolurile sunt cuvinte, gesturi, imagini sau obiecte care au un înţeles anume, recunoscut doar de indivizii aparţinând aceleiaşi culturi. În această categorie intră: limba, jargonul, dar şi vestimentaţia, steagurile, sigla. Ele sunt cel mai uşor de observat şi de schimbat, fiind adesea copiate de la un grup cultural la altul. Simbolurile reprezintă stratul cel mai superficial al culturii.

Eroii sunt persoane, prezente sau din trecut, reale sau imaginare, care au trăsături foarte apreciate într-o cultură, servind astfel drept modele de comportament. Fondatorii unei companii devin adesea eroii săi culturali.

Ritualurile sunt activităţi colective, cu o finalitate de multe ori puţin importantă, dar care sunt considerate esenţiale într-o anumită cultură.