Estetica în arta dansului

Introducere

Estetica este un domeniu al filosofiei care are drept obiectiv principal analizarea frumosului într-un sens larg. Această disciplină s-a născut odată cu apariţia în 1750 a cărţii lui Alexander Gottlieb Baumgarter intitulată “Aesthetica”. Autorii germani Leibnitz şi Wolff definesc Estetica fiind o teorie a artelor libere, ca logică a capacităţii de cunoaştere, ca artă a gândirii frumoase şi ca artă a cunoaşterii intuitive, analogă cu cea raţională. Pentru Nicolai Hartmann estetica este un mod de cunoaştere: “o estetică nu se scrie nici pentru cel care creează frumosul, nici pentru cel care-l contemplă, ci, exclusiv pentru omul de cugetare”. Prin urmare, ca mod de cunoaştere , “şi anume cu tendinţa autentică de a deveni o ştiinţă”, estetica are drept obiect, ţinuta pur contemplativă, iar frumosul va fi considerat obiectul universal al esteticii.

Estetica reprezintă în viziunea mea frumosul, acel frumos care iese la suprafaţă în fiecare zi, prin acţiunile noastre, dar pe care nu-l putem remarca decât la o analiză mai amănunţită. Estetica este o formă de comunicare, un mijloc de a ne exprima sentimentele, dorinţele, visele si idealurile. În continuare voi încerca să pun în lumină frumuseţea dansului, ce reprezintă el pentru fiecare dintre noi şi multitudinea mesajelor pe care le transmite.

Cultura unui popor reprezintă un complex de valori materiale cât şi spiritual create de oameni, concretizate în ştiinţă, artă, organizarea vieţii sociale şi de stat. Împreună cu muzica, picture, sculptura sau teatrul, dansul, ca artă străveche, este un fenomen ale cărui începuturi le găsim la cele mai vechi popoare. Toate popoarele primitive sau contemporane dansează uneori cu pasiune până la epuizare, uneori la ocazii vesele, cum ar fi la nunţi, botezuri, aniversări sau victorii, dar şi la unele evenimente mai puţin plăcute, înmormântări sau înfrângeri, în funcţie de obiceiurile fiecărui popor.

Dansul este un ansamblu organizat de mişcări ritmice ale corpului, mişcări conduse de sunetul instrumental sau vocal şi animat de un ritm interior. Ritmicitatea dansului este de fapt ritmicitatea naturii, alternantă continuu între încordare şi relaxare, ritmul mişcărilor cardiace, pendularea frunzelor, înălţarea şi coborârea valurilor, succesiunea zilelor şi a nopţilor. Dansul, împreună cu muzica, formează ceea ce numim noi acţiuni coregrafice

Datorită dansului are loc transformarea unei idei, a unui sentiment sau chiar a unui eveniment conform legilor estetice, într-o mişcare ritmată, armonioasă. Dansul este armonie, fericire, pentru că prin această activitate corpul, sufletul şi spiritual se unesc realizând o combinaţie plină de armonie. El este ca o eliberare, este ca un strigăt pornit din interiorul nostru care tinde dincolo de cuprinsul înţelegerii umane. “Este simbolul făpturii condiţionate de materie care încearcă să găsească o şansă de eliberare binefăcătoare pentru suflet deoarece dansul mângâie, vindecă, crează stări, emană sentimente de netradus în cuvinte, atît pentru cel care îl practică, cât şi pentru cel care-l priveşte ”

Dansul a fost definit de mulţi oameni celebrii precum:

- Gaston Millier care afirma că : „Dansul este un poem ritmat care dezvăluie în faţa noastră, în tablouri însufleţite frumuseţea plastică a perfecţiunii formelor şi atitudinilor corpului.”

- Serge Lifer (1905 – 1986) considera că: „Fiecare mişcare a dansului este o sinteză, o armonie, un acord executat de marea orchestră a copului uman, iar arta dansului izvorâte din această armonie nu este numai angrenarea fiecărei părţi a organismului ci, strâns unite, toate părţile zămislesc frumuseţea.”