Femeia lider in politica

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Femeia lider in politica.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 27 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof. Ionescu Claudia

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

Capitolul I

Abordări conceptuale cu privire la viziunea feministă asupra puterii

1.1. Concepte cu privire la relaţionarea feminismului cu puterea

Fiind o mişcare de emancipare, care caută spună capăt unui anume tip de relaţie de putere, feminismul este profund preocupat de problematica formulării şi înţelegerii puterii. Destul de multe aspecte depind de modalitatea în care mişcarea de emancipare interacţionează cu diferitele concepţii despre putere. În timp, feminismul a fost forţa centrală politico-etică pentru dezvoltarea unor relaţii sociale mai democratice.

„Feminismul s-a sprijinit pe o <supraputere> la nivel statal centralizat, pentru a aduce un mai mare grad de democratizare a relaţiilor publice şi private dintre bărbaţi şi femei. Puterea de dominare legitimă a statului este aceea care a creat în sânul căsătoriei un statut civil egal pentru bărbaţi şi femei şi care a impus anumite cerinţe, precum oportunităţile egale şi nediscriminarea la locul de muncă.”

Feminismul se confruntă cu o dificultate în această folosire a dominaţiei central-statale pentru a democratiza relaţiile sociale. Când statul lucrează prin diverse modalităţi pentru a constitui simbolul persoanei femeii, protejează sau respectă acesta însăşi persoana femeii? Sau, poate, pe amândouă? Protejarea este o formă central-statală de a avea putere asupra care reconstituie poziţia acelora care trebuie să fie protejaţi ca supuşi care au nevoie de protejare şi ca supuşi care este de presupus că vor fi victimizaţi fiind lipsiţi de această protecţie. Când femeile sunt incluse în categoria aceasta de supuşi-subiecţi, tipul particular de feminizare a femeilor lucrează pentru a le înscrie fără temei ca subiecţi care depind de puterea protectoare a statului.

Respectul, pe de altă parte, este o formă central-statală de putere-asupra care constituie şi modelează capacităţile femeilor ca fiinţe autodeterminate şi autoreglementate. Pentru a aduce lucrurile la zi, feminismul este echivoc în cerinţa sa ca statul supra-puterii să îmbunătăţească statutul femeii, dorind atât protejarea de practicile patriarhale cât şi respect pentru femei. Această ambiguitate, este un aspect semnificativ nerezolvat al relaţionării feminismului cu modalitatea de concepere a puterii. În măsura în care feminismul cere ca statul să protejeze femeile de bărbaţi, acest fenomen dă naştere mai curând unui stat paternalist-patriarhal decât unuia democratic.

„În măsura în care feminismul cere statului să respecte persoana femeii, poate deveni o forţă pentru dezvoltarea unor relaţii sociale autoreglabile. Din această bogată, complexă şi ambiguă relaţionare cu conceptele de putere, se pot distinge trei curente interne ale relaţionării feminismului cu puterea: puterea ca forţă de coerciţie, puterea ca forţă de protejare şi puterea ca forţă de competenţă.”

Feminismul ca toate celelalte mişcări sociale de emancipare, ţinteşte să transforme puterea, reducând-o la starea de dominare şi apoi să dărâme dominarea în forţă nedemocratică. Este important să se facă deosebirea dintre folosirea democratică şi nedemocratică a supra-puterii. Dominarea poate fi folosită în interesul celor puternici pentru exercitarea controlului asupra celorlalţi, în vreme ce tot dominarea poate acţiona în mod democratic pentru a extinde sau a chiar constitui puterea supuşilor săi.

„În decursul vremii, mişcările sociale de emancipare nu au făcut această distincţie între tipurile democratice şi nedemocratice de dominare. Mai curând puterea este identificată cu toate sensurile coercitive şi nonbenigne ale supra-puterii. În această modalitate de abordare a problematicii puterii, mişcarea de emancipare se vede pe ea însăşi ca reprezentându-i pe cei care sunt dominaţi şi exploataţi de anume tipuri de clase conducătoare: burghezia, colonialiştii, bărbaţi etc. Mişcarea de emancipare tinde astfel să înlăture să anihileze relaţia de exploatare şi dominare în care se găseşte prin combinarea unor diverse mijloace.”

În timp, mişcările de emancipare au contibuit enorm la conturarea analizei relaţiilor de dominare, deoarece aceasta arată cum diferite grupuri sunt constituite ca marginale, fiind îndrumate pe un drum greşit de modalităţile de guvernare instituite. Aceste construcţii eronate fixează direcţii pentru anumite proiecţii ale democratizării. Fără o relaţionare pozitivă cu politicile democratice, mişcările de emancipare au eşuat în a contribui la dezvoltarea instituţiilor şi valorilor democratice moderne. Aceasta a fost o slăbiciune majoră manifestată în timp. Amplificarea conştiinţei feministe nu este intrinsec democratică. Chiar dacă este structurată pe o formă democratică de neaşteptate turnuri ale discursului, funcţionează în termeni de relaţii faţă-în-faţă orientate de dorinţa de a găsi şi defini termenul pe care îl au în comun membrii grupului în ceea ce priveşte modalităţi de trăire şi simţire. Aceasta este o politică totalizatoare care poate uşor să cedeze în faţa unor anumite tipuri de şantaj moral şi tiranie personală.

Fisiere in arhiva (1):

  • Femeia lider in politica.doc