Forme de Comunicare

Capitolul 1. Comunicarea verbala si

comunicarea non-verbala

Comunicarea verbala utilizeaza, ca mijloc de actiune, cuvantl vorbit. Unii specialisti accepta si cuvantul scris. Comunicarea verbala se realizeaza in baza unei limbi comune. Aceste doua elemente sunt imperios necesare pentru ca efectul final al unui transfer si al unui contratransfer informational - intelgerea participantilor - sa se produca. Alaturi de limba vorbita, limbajul folosit este foarte important in procesul comunicarii, el facand parte dintr-o gama vasta de sisteme denumite generic conduite simbolice. La baza procesului comunicarii, deci si la baza comunicarii verbale, se afla functia semiotica. Acesta se refera la capacitatea fiintelor umane de a opera cu semne si simboluri si se defineste astfel: "Functia semiotica desemneaza capacitatea indivizilor de a utiliza semne si simboluri ca substitute ale obiectelor, respectiv actiunilor, si de a opera cu acestea in plan mental". Comunicarea verbala se mai numeste si comunicarea codata, cuprinzand toate mesajele verbale, cu toate sensurile limbii. O categorie aparte a comunicarii codate o reprezinta si comunicarea simbolica, incluzand toate limbajele specifice folosite in activitatile desfasurate cu ajutorul calculatoarelor.

Comunicarea non-verbala reprezinta totalitatea semnelor, gesturilor si a mimicii cu ajutorul carora noi suntem capabili sa transmitem un mesaj, o emotie sau reactie. La limita dintre comunicarea verbala si cea non-verbala se gaseste comunicarea paralingvistica, forma a comunicarii ce cuprinde urmatoarele elemente: ezitari, intonatii, timbrul vocii, pauze, rapiditate, viteza de expunere etc. Elementele enumerate mai sus compun asa-numita comunicare analogica. Aceasta insoteste in general comnicarea codata. Comunicarea non-verbala mai este denumita si limbajul trupului, variaza, in general, de la o societate la alta si se invata fie traind in mediul respectiv, fie empatizand ca observator cu un anmit tip de mediu. Sigur ca exista societati diferite, care dezvolta conditii comune pentru un anumit tip de mesaj non-verbal, dar marea parte a conotatiilor este specifica unui anumit tip de societate si difera fata de altele, specifice altor societati. O serie intreaga de experiente au aratat ca intr-o relatie dintre doua persoane, comunicarea non-verbala functioneaza cu atat mai bine cu cat acestea se cunosc reciproc mai bine, pe de o parte, iar pe de alta parte, cu cat intersectia sistemelor de codare a informatiilor este mai mare. S-a pus de multe ori intrebarea cam cat la suta cea non-verbala. Dupa ani intregi de cercetari pe mii de subiecti, cercetatorul R. L. Birdwhistell considera ca aproximativ 30-35% din continutul unui mesaj se datoreaza comunicarii verbale, iar restul de pana la 100% celei non-verbale, aceste procente fiind valabiledoar in cadrul unui dialog social. Experiente foarte interesante au fost realizate si de E. Mehrabian, care s-a ocupat in special de transmiterea emotiilor. Mehrabianconsidera ca aproximativ 7% din continutul unei emotii se transmite prin canal verbal, 55% prin canal vizual si aproximativ 33% prin canalele paralingvistice, restul fiind transmis prin alte canale. Experiente deosebite a realizat si cercetatorul B. Rime, care a incercat sa determine rolul componentei non-verbale in legaturile interumane, impregnate puternic de componenta afectiva, in special in cazul indragostitilor. Daca am face o analiza a formelor de comunicare prin prisma canalelelor de comunicare, am vedea ca este firesc ca forma de comunicare non-verbala, sa cuprinda o parte mai mare din continutul unui mesaj transmis intr-un dialog dintre doua persoane decat cea verbala, pentru ca ea pur si simplu e sustinuta de mai multi analizatori, in principal de cel vizual, pe cand cea verbala e sustinuta in principal de analizatorul auditiv si, secundar, de cel vizual.