Hârțuirea în societate

“Seninatatea probabil ca ni se trage de la Miorita. Tot de acolo, acceptarea. Si pasivitatea acceptarii Mereu ni se opreste apa calda, mereu ni se întrerupe cablul sau curentul electric. Mereu asteptam sa treaca, iar dupa ce totul reintra în normalitatea de dinainte, obisnuim sa spunem: „taci, ca-i bine“. În acest context, cum putem vorbi de hartuirea sexuala în România? Cu vehementa, ca de un abuz? Statisticile Centrului „Parteneriat pentru Egalitate“ arata ca 80% dintre români cred ca victima e de vina. Realitatea si avocatii confirma: în România, tara unde nu exista nici un proces de hartuire sexuala, pentru a scapa de hartuitor, victima prefera sa-si dea demisia. Ne absolva frica si comoditatea de a ne exercita drepturile sau, dimpotriva, devenim vinovati prin acceptare? În ceea ce priveste lipsa acuzelor de hartuire sexuala din România, avem de-a face cu neexercitarea drepturilor sau cu inexistenta lor? Unde ne situam, pîna la urma, pe axa fragila ce duce de la nevinovatia unei victime fara drept de apel, la vinovatia victimei-partas prin inactiune? Cînd vine vorba despre atitudinea noastra, avem de-a face cu cenzura sau cu autocenzura ? »

In ultima vreme se vorbeste tot mai mult despre harturire sexuala. La TV, la radio, in presa , pe web. Ca orice tema "de import", ca si Sf. Valentin sau ca Halloweenul si hartuirea sexuala are nevoie de o anume perioada de "aclimatizare", de acceptare culturala.

Se presupune ca termenul de hartuire sexuala a fost lansat in 1974 la o universitate americana. Dupa integrarea perfecta a acestuia in cultura corporatista (si nu numai) americana termenul de hartuire sexuala a traversat Atlanticul ajungand in cele din urma si la noi.

Desi conceptia comuna se refera doar la femei atunci cand se vorbeste de hartuire sexuala studiile arata cu totul altceva. Un studiu facut in 2006 in Marea Britanie a relevat faptul ca 2 din 5 victime in cazurile de hartuire sexuala sunt barbati. Tot mai multi barbati descopera rolul de victima in cazuri de hartuire sexuala.

Hartuirea sexuala poate aparea intr-o varietate foarte mare de circumstante. Este un cliseu faptul ca hartuitorul este seful victimei. Agresorul poate fi oricine. De la un client, un coleg de munca, un profesor, un student un prieten sau chiar un strain. De asemenea in Statele Unite, "patria hartuirii sexuale" se considera ca nu este obligatoriu ca victima sa fie persoana direct hartuita ci ar putea fi orice persoana afectata de comportamentul inadecvat al cuiva intr-un caz de hartuire sexuala.

S-au propus mai multe variante de clasificare a cazurilor de hartuire sexuala. Cea mai practica imparte cazurile de hartuire sexuala in doua mari categorii: hartuire sexuala publica si hartuire sexuala privata. Hartuitorii "publici" sunt vizibili, acestia au atitudini seductive sau sexiste fara echivoc fata de colegi, subordonati. In cazurile de hartuire sexuala privata hartuitorii cultiva cu grija o imagine publica respectabila iar comportamentul inadecvat, hartuirea sexuala propriu-zisa are loc doar in particular cu victima. Cei mai multi hartuitori nici macar nu incearca sa isi justifice comportamentul, pur si simplu nu se gandesc la acest lucru. Daca sunt intrebati minimalizeaza cele intamplate, prezentand totul ca pe o gluma fara implicatii. Hartuitorul poate chiar sa nu fie constient de comportamentul sau inadecvat.

Printre efectele cele mai obisnuite in cazurile de hartuire sexuala se numara scaderea performantei profesionale sau scolare, cresterea absenteismului sau chiar abandonarea locului de munca. In cazul in care victima decide sa ia atitudine fata de hartuirea sexuala se expune pericolului de a isi expune public stilul de viata, de a se imbraca, viata particulara si de a deveni obiectul barfelor si discutiilor publice.

In cazuri extreme efectele hartuirii sexuale pot merge pana la divort, izolare sociala sau schimbari majore in viata victimei: a locului de munca, a scolii, a orasului. Printre efectele psihologice cauzate de hartuirea sexuala putem numara depresia, anxietatea cu sau fara atacuri de panica, tulburari de somn, sentimente de culpabilitate, dificultati de concentrare, scaderea generala a performantei, diminuarea sau pierderea motivatiei, tulburari de alimentatie, sentimente de furie care pot duce chiar la violenta, pierderea increderii in sine, pierderea increderii generale in oameni sau chiar ganduri de sinucidere.

Un alt tip de hartuire este hartuirea publica. Hartuirea publica este asemanatoare hartuirii sexuale, exceptia constand in faptul ca acest tip de hartuirea se desfasoara in locurile publice - dupa cum ii spune si numele. Ea se refera la comportamentul care se desfasoara in locuri publice, manifestandu-se prin comentarii nesolicitate, nefondante, nemutuale si rau-intentionate. In majoritatea cazurilor hartuirea publica este realizata de barbatii impotriva femeilor. Putini reprezentanti ai sexului tare realizeaza faptul ca hartuirea publica constituie o problema adevarata; acesta opinie s-a cristalizat de-a lungul vremii pentru ca barbatii rareori reprezinta o tinta a acestui tip de hartuire.

Majoritatea femeilor se ciocnesc zilnic de comentarii nesolicitate; le este cerut numarul de telefon, sunt atinse nefondat etc. Unele dintre ele se afla chiar in postura evitarii locurilor publice pentru a nu se mai confrunta cu tot felul de abordari lipsite de tact si bun-simt. Un anumit segment din populatia feminina dezvolta in timp agorafobie (teama patologica de spatii deschise) drept repercusiune a hartuirii zilnice. Hartuirea se poate incheia in mod tragic printr-un asalt direct sau prin viol. Uneori comentariile placute se continua cu unele ostile. Cele mai multe femei traiesc cu teama ca hartuirile minore intruchipeaza primele trepte ale unor atacuri serioase.