Ignoranța Culturală

INTRODUCERE

Mi-am îndreptat atenția asupra acestei teme, „Ignoranța culturală”, întrucât este o problemă de actualitate, de natură „cronică” aș îndrazni să spun, având în vedere că persistă de un amar de vreme... după căderea comunismului, importanța culturii a devenit din ce în ce mai scazută.

Disciplina la care se încadrează tema aleasă se numește Management Cultural. El defineşte spaţiul, în interiorul căruia se pot realiza condiţiile creaţiei culturale, şi îndeosebi, artistice, formele implementării acesteia şi ale receptării de către publicul larg.

Managementul cultural ca parte a culturologiei, dar şi a managementului contemporan, pleacă de la premisa că discutăm despre el atunci când avem un sistem în interiorul căruia, printr-o activitate umană conştientă, putem organiza, educa, orienta dezvoltarea spiritual.

Am concentrat în prima parte a acestei lucrări noțiuni teoretice privind conceptul de management cultural, iar cea de-a doua parte cuprinde exemple practice care susțin titlul temei, ignoranța culturală.

Această ignoranță a culturii este prezentă sub diferite forme, cum ar fi cele trei situații pe care le-am analizat în studiul de caz:

Subfinanţarea culturală – ignoranţă culturală la superlativ

Ignoranţa culturii - nivelul de cultură generală al românilor

Cum priveşte un majoritar cultura rromilor ?

Astfel aflăm câtă importanță acordă statul culturii, la ce nivel de cultură generală se află românii și de asemenea, vom discuta despre atitudinea pe care o afișează un majoritar vis a vis de cultura rromilor.

CAPITOLUL I

MANAGEMENTUL ŞI CULTURA

1.1 Evoluţia managementului în cultură

Noţiuni introductive

În pofida dezacordurilor ce au existat de-a lungul timpului între cultură şi management, începând cu anii 80 literatura de specialitate abundă în lucrări care scot în relief dimensiunea economică a culturii, dar şi interfaţa culturală a economicului în general şi a managementului, în special. Concomitent se relevă tot mai pregnant, tendinţa unităţilor culturale de a-şi organiza activităţile proprii pe baze asemănătoare cu cele din economie. Chiar dacă orientarea de bază a acestor entităţi vizează realizarea de valori în sens cultural, în plan secund obţinerea de venituri financiare şi gestionarea problematicii proprii, de exemplu, constituie preocupări pe cât de necesare pe atât de stimulative.

Prin natura lor problemele conducerii instituţiilor culturale, tărâm de intersecţie intimă a managementului şi culturii, demonstrează că aceste unităţi, dincolo de finalităţile specifice, sunt în linii mari, asemenea tuturor organizaţiilor. Ele au o structură organizatorică distinctă, un proces intern specific, foloseşte resurse proprii şi atrase (input –uri) realizează „produse” şi „servicii” culturale (outout – uri) în promovarea cărora sunt ele interesate şi specializate etc.

Sistemul instituţional construit şi dezvoltat în cultură constituie un instrument complex, utilizat de către o comunitate umană dată, pentru rezolvarea unor probleme concrete şi specifice, determinate de necesităţile de ordin spiritual.

Aşa dar unitatea culturală nu poate ignora, decât cu grave riscuri, conceptele, paradigmele simbolice şi raţionamentele calitative care alcătuiesc corpus-ul ştiinţei managementului. Într-o cultură organizată instituţional managementul devine o cerinţă funcţională, o condiţie indispensabilă pentru ca cel sistem să poată supravieţui şi să poată să funcţioneze.