Limbajul Trupului - Comunicare Nonverbala

Introducere

Despre „limbajul trupului” s-a vorbit pentru prima oară în 1971 la un seminar. În decursul evoluţiei umane de mai bine de un milion de ani, aspectele non-verbale ale comunicării au început să fie studiate mai intens abia în anii 60, iar publicul a luat cunoştinţă de existenţa acestora numai în 1970, odată cu apariţia cărţii lui Julius Fast despre limbajul trupului. În domeniul studiului de specialitate al limbajului trupului, cea mai importantă lucrare apărută inainte de secolul XX a fost cartea lui Charles Darwin, tipărită în 1872, The expression of Emotions in Man and Animals - „Exprimarea emoţiilor la om şi animale”. Ea a avut un rol fecund asupra studiilor moderne consacrate expresiilor faciale şi limbajului trupului în general, multe din ideile şi observaţiile lui Darwin fiind validate de către cercetătorii moderni din întreaga lume.

Comunicarea poate fi verbala, cand informatia este transmisa prin limbajul articulat (oral sau scris), sau nonverbala, cand nu folosim acest limbaj. Termenul de “comunicare nonverbala” are o sfera mai larga decat cel de “comportament nonverbal”, care desemneaza modificarea intentionata sau neintentionata a pozitiei corpului unei persoane in raport cu un sistem de repere spatiale sau schimbarea pozitiei componentelor corporale ale acestuia (cap, trunchi, membre etc.), in raport cu un sistem de axe rectangulare, in afara actiunii directe a altor persoane prin producerea sau limitarea fortata a miscarilor corporale sau prin deplasarea in spatiu a respectivelor persoane fara acordul acestora.

Ca si comunicarea verbala, comunicarea nonverbala poate fi modelata in termenii de emitator, receptor, mesaj, canal de comunicare, efect, feedback si context al actelor de comunicare. “Emitatorul” este sursa mesajelor; “receptorul” este destinatarul.

Problema abilitatii de decodificare a mesajelor nonverbale a concentrate atentia multor cercetatori. S-au inregistrat diferente in functie de gen si varsta. C. Lancelot si S. Nowicki (1997) au gasit ca o data cu cresterea in varsta se obtin rezultate mai bune in decodificarea mesajelor transmise de postura si gesture, dar varsta receptorului nu influenteaza performanta in decodificarea expresiilor faciale. Cercetarile conduse de Judith A. Hall (1984) au relevant ca femeile decodifica mai exact mesajele nonverbal, indifferent de varsta si sexul emitatorului.

Intr-o comunicare nonverbala functia de codificare este realizata prin contractia voluntara sau involuntara a muschilor scheletici si faciali, schimbarea tonului si ritmului vorbirii, utilizarea spatiului si a timpului, a unor artefacte etc. In comunicarea nonverbala, unul si acelasi mesaj poate fi transmis concomitant prin mai multe canale senzoriale. De exemplu. “te iubesc” se spune in limbajul nonverbal prin modul de a privi (contactul vizual), dar si prin tremurul vocii (paralimbaj), prin imbratisare si prin sarut (atingerile corporale).

Mcdonaldizarea comunicarii nonverbale

Interesul actual pentru cercetarea stiintifica a comunicarii nonverbale- in anul 2001 si-a inceput aparitia revista Gesture, care isi propune sa integreze cunostintele despre acest tip de comportament – este generat in ultima instanta, de „mcdonaldizarea societatii” (G. Ritzer, 2000/2003), de procesul „rationalizarii societatii” despre care a vorbit sociologul german Max Weber (1921/1968). Stilul de viata contemporan – apreciaza sociologul american George Ritzer – se bazeaza pe modelul de succes al restaurantelor Mc Donald`s, devenite un „simbol planetar”, adica pe eficienta, calculabilitate, previzibilitate si control.

Comunicarea nonverbala ofera o modalitate eficienta de satisfacere a nevoii oamenilor de a transmite celorlalti informatii si emotii. Rapiditatea transmiterii mesajelor nonverbale echivaleaza cu calculabilitatea: consumam mai putin timp daca facem semnul victoriei (V) decat daca spunem „Am invins”. Standardizarea semnelor si semnalelor, cristalizarea codurilor si sistematizarea canalelor de comunicare nonverbala sunt subsumate previzibilitatii: in anumite limite, stim dinainte ca o persoana satisfacuta va zambi, iar una furioasa se va incrunta. In fine, controlul este si el prezent in comunicarea nonverbala, asa cum prevede modelul Mc Donald’s: cei ce transmit mesaje fara a face apel la cuvinte au optiuni reduse in alegerea semnalelor, ca si clientii restaurantelor fast-food.

Trei gesturi emblema care au cucerit lumea

1. Atingerea varfului degetului mare cu varful aratatorului, formand un cerc, pastrand celelalte degete drepte si palma orientata spre spectator, traduce cuvintele „all correct” (este in regula). Semnul OK- initialele transmiterii gresite a cuvintelor „all correct” sau a numelui localitatii Old Kinderhook in care s-a nascut unul din presedintii SUA din sec. al XIX- lea si care a folosit aceste initiale in campania sa electorala – s-a raspandit in toata lumea.

2. Aratatorul si degetul mijlociu formand litera V semnifica intr-adevar „victorie” sau „pace” numai daca podul palmei este orientat spre interlocutori, spre public.

Interesant este ca „semnul victoriei”, bine cunoscut astazi in cultura occidentala, prin anii secolului trecut avea inca pentru persoanele varstnice din SUA o semnificatie obscena, simbolizand picioarele desfacute ale unei femei. Comentand aceasta situatie, Vera F. Birkenbihl (1979/1999, 217) conchide ca pana si semnalele „impamantenite” in cadrul unei culturi se pot transforma.

3. Mana cu degetul mare in pozitie verticala si cu celelalte degete stranse echivaleaza in SUA, Rusia sau Franta cu adresarea unei felicitari pentru lucrul bine facut. Originea gestului se pierde in negura timpului. In Roma antica, viata unui gladiator deosebit de curajos era crutata daca imparatul indrepta degetul mare in sus; daca il indrepta in jos, gladiatorul era condamnat la moarte.