Managementul Comunicarii

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Managementul Comunicarii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Conf. Univ. dr. Ion Corbu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Comunicare, Negociere

Cuprins

1. Comunicarea – concepte generale 2
2. Componentele comunicării. Mesajul 4
3. Etapele procesului de comunicare. Mecanisme interne 6
4. Formele procesului de comunicare 7
5. Elementele esenţiale caracteristice procesului de comunicare 8
6. Tipuri de comunicări organizaţionale 9
7. Factori de influenţă 12
8. Funcţiile comunicării 13

Extras din document

1. Comunicarea – concepte generale.

"În sensul cel mai larg, se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative ce pot fi transmise prin canalul care le leagă" (Charles E. Osgood, A vocabulary for Talking about Communication)

Privit din punct de vedere ştiinţific, actul de comunicare este procesul de transmitere a informaţiilor si sentimentelor (idei, păreri, atitudini, opinii) de la un individ către un alt individ sau de la un grup social către un alt grup social.

Fascinantă şi omniprezentă, comunicarea este însă, prin excelenţă, o dimensiune fundamentală a existenţei şi dezvoltării umane din cele mai vechi timpuri.

Cuvântul "comunicare" provine din limba latină şi termenul a circulat în vocabularul vremii cu sensul de "a împărtăşi ceva celorlalţi". Astăzi, a comunica, a informa şi a fi informaţi reprezintă trăsătura definitorie a existenţei fiecăruia dintre noi, devenită într-atât de pregnantă încât nici măcar nu mai este percepută în mod conştient ca fiind o activitate distinctă. Împărtăşind în permanenţă ceva celorlalţi sau nouă înşine, trăim într-o continuă stare de comunicare. Comunicăm prin o multitudine de forme şi modalităţi: comunicăm direct, prin cuvânt, gest, mimică şi comunicăm indirect, atunci când folosim aşa-numitele tehnici secundare - scriere, tipăritură, cabluri, sisteme grafice sau unde hertziene. Avem la îndemna ziare, reviste, cărţi, afişe, filme, telefon, fibre optice, radio sau televiziune. Mesajul ni se livrează verbal, non-verbal sau paraverbal. Comunicăm prin tot ceea exprimăm ca produs, intenţionat sau nu, al civilizaţiei comunicaţionale din care fiecare dintre noi este parte integrantă. Comunicarea este un proces continuu, presupunând o interacţiune neîncetată între fiinţele umane, desfăşurată simultan prin multiple canale şi prin mijloace variate.

Comunicarea este asemenea funcţionării unei orchestre fără dirijor, în care fiecare interacţionează cu toţi şi toţi interacţionează între ei, iar acest proces de interacţiuni continue creează realitatea socială, care este o realitate socio-comunicaţională. Este o iluzie a crede că exista o singura realitate: realitatea este de ordinul atribuirii de semnificaţie, care este produsul interacţiunilor umane şi al comunicării.

Niciun fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene şi până la cele mai complexe activităţi desfăşurate la nivelul organizaţiilor, societăţilor sau culturilor, nu mai pot fi imaginate în afara procesului de comunicare.

Dar comunicarea a devenit, de asemenea, şi unul dintre cuvintele "la modă", ale vremurilor noastre, ce multiplică activităţile sau evenimentele pe care le reprezintă şi care tinde sa-şi lărgească aria de semnificaţii tocmai datorit interesului de care se bucură. Comunicarea modernă pare a se adresa, din aceasta perspectivă, tuturor în special şi nimănui în general.

Aparent paradoxal, în tot acest ocean de comunicare ce ne înconjoară, simţim mai peste tot absenţa unei comunicări reale: aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru interlocutori deosebiţi ca pregătire şi experienţă; stările emoţionale, sentimentele şi intenţiile cu care interlocutorii participă la comunicare deformează mesajul; ideile preconcepute şi rutina influenţează receptivitatea; diferenţele culturale par a fi, mai mult ca niciodată, obstacole de netrecut.

Dincolo de aspectele mai puţin plăcute ale comunicării se dezvăluie însă o certitudine: epoca modernă reprezintă apogeul comunicării. Progresul tehnico-ştiinţific a favorizat apariţia telegrafului, a telefonului, a trenului, a automobilului, intensificând comunicarea între indivizi, comunităţi, culturi.

2. Componentele comunicării. Mesajul.

Procesul de comunicare presupune existenta următoarelor componente:

- emitentul (sursa). Este orice membru al organizaţiei care deţine informaţii, idei, intenţii şi obiective ce privesc comunicarea. Aceasta formulează mesajul, alege limbajul, receptorul (destinatarul) şi mijlocul de comunicare. Deşi are cel mai important rol în iniţierea comunicării, nu poate controla pe deplin ansamblul procesului.

- receptorul (destinatarul). Este oricare membru al organizaţiei, cadru de conducere sau executant şi lui îi este destinat mesajul. Importanţa receptorului într-o comunicare nu este mai mică decât a emitentului. Cu toate acestea, în practică funcţionează o serie de prejudecaţi referitoare la actul recepţiei şi la statutul receptorului în comunicare. Multe cadre de conducere sunt tentate să considere receptarea mesajelor ca fiind automată şi inferioară; sarcina acestora este de a transmite şi nu de a primi. În realitate, a asculta este la fel de important cu a vorbi, a citi nu este cu nimic mai prejos decât a scrie.

Reuşita comunicării depinde de adecvarea conţinutului şi formele de exprimare a mesajului cu capacitatea de percepţie, înţelegere a receptorului, cu starea sa sufletească. Mesajele trebuie prezentate diferit faţă de receptorii lipsiţi de prejudecaţi sau într-o stare de spirit echilibrată.

Fisiere in arhiva (1):

  • Managementul Comunicarii.doc

Alte informatii

proiectul a fost elaborat in cadrul Facultatii de Marketing si Afaceri Economice Internationale din cadrul Universitatii Spiru Haret, in cadrul programului de masterat Managementul si Marketingul Activitatilor Financiar Bancare