Metalimbajul

Allan Pease s-a născut în Melbourne, in 1952, și-a început cariera foarte devreme. La vârsta de 10 ani câstiga bani vânzand bureți de vase din usă-n usă. La 17 ani era numarul 1 în vânzari, pe plan național, la o companie care vindea oale și cratițe. Patru ani mai târziu realiza o mare performanță: era omul care, în primul an de muncă, reușise să vândă asigurări de viață în valoare de 1 milion de dolari.

Prin discursurile sale la diferite întalniri a ieșit la iveală și talentul său: Allan Pease este un foarte bun vorbitor în public. Acest prim succes l-a facut să scrie prima sa carte: "Limbajul trupului" - care a fost un bestseller (vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume).

Allan Pease este un autor recunoscut datorita lucrarilor sale, care se inscriu printre cele mai bine vandute carti din lumea intreaga. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este si cartea ”Limbajul vorbirii”aceasta la rândul ei fiind vândută în foarte multe exemplare.

Allan Pease a oferit, prin cartea sa „Limbajul trupului” explicații despre cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor, un ghid practic pentru un domeniu relativ neexplorat: semnalele trupului şi relaţia lor cu atitudinile oamenilor.

El afirmă că cercetătorii sunt, în general, de acord asupra faptului că 60 până la 80 la sută din comunicarea directă se realizează prin canale non-verbale şi numai restul prin cele verbale şi vocale.

În zilele noastre avem mai multe contacte personale cu necunoscuţi, vecini, prieteni, membri ai familiei, copii, colegi de munca, decât aveau strămoşii noştri din evul mediu, în timpul întregii lor vieţi. Pregătirea noastră pentru aceste întâlniri este însă aproape similară cu a lor, practic, nulă.

De mici copii, adulţii ne-au învăţat să citim, să scriem, să facem adunări şi scăderi. Deoarece ei ne corectau atunci când greşeam, am ajuns să stăpânim aceste deprinderi.

Am fost învăţaţi cum să pronunţăm cuvintele şi cum să înşirăm aceste cuvinte în propoziţii, dar nimeni, niciodată, nu ne-a învăţat cum sa comunicăm eficient cu ceilalţi. Atunci când făceam greşeli, nu ni s-a arătat cum sa le îndreptăm, nici măcar nu ni s-a spus ca ar trebui sa corectam unele lucruri în această privinţă. Potrivit cercetătorilor în domeniul comunicării şi al psihologiei, majoritatea oamenilor continuă să facă, de-a lungul vieţii lor, multe din greşelile simple pe care le făceau şi când erau copii.

Deşi cercetările au identificat câteva deprinderi specifice, care sunt de o importanţă vitală pentru eficienţa personală, puţini oameni le dezvoltă plenar. Mai mult, s-a descoperit că aceste deprinderi pot fi însuşite într-un timp relativ scurt. Din păcate, despre aceste descoperiri s-a scris numai în publicaţii academice, iar deprinderile respective sunt predate de un număr limitat de profesori. Această carte reprezintă o combinare a două cursuri menite să umple acest gol şi să formeze deprinderi de conversaţie la oricine, într-un mod simplu şi accesibil.

METALIMBAJ

I

Un prim capitol pe care Allan Pease l-a analizat a fost cel legat de metalimbaj.

Ca şi limbajul trupului, şi metalimbajul poate trezi "sentimentul instinctiv", "intuiţia", "cel de-al şaptelea simţ", "presimţirea" că vorbitorul nu spune ceea ce gândeşte. Deşi metalimbajul constituie încă o zonă neclară a comunicării interpersonale, capitolul de faţă încearcă să simplifice multe din cuvintele, locuţiunile şi expresiile de bază, pe care majoritatea dintre noi le folosim pentru a comunica un mesaj, dar, în acelaşi timp, evită o prezentare prea simplistă a unei zone atât de complexe. Majoritatea cuvintelor şi expresiilor Din carte sunt cunoscute şi folosite de mulţi dintre noi, dar puţine metacuvinte, sau poate nici unul, sunt interpretate în mod conştient pentru a descoperi adevăratele lor semnificaţii.

Dicţionarul Macquarie defineşte "metalimbajul" drept "un limbaj care codifică altfel ideile decât limbajul natural". Cu alte cuvinte, este un limbaj ascuns în interiorul limbajului. Cu toţii am stat la tejgheaua unui magazin universal aşteptând să fim serviţi, şi am fost întâmpinaţi doar cu un "Doriţi ceva?" din partea vânzătoarei, în metalimbaj aceasta se traduce: "E, oare, cu adevărat nevoie să mă deranjaţi chiar acum?" şi acesta e şi sentimentul pe care, subconştient, îl avem.

Iată câteva dintre cele mai iritante cuvinte şi expresii: "Ştiţi dumneavoastră", "Cum să zic", "Un fel de". Aceste expresii insidioase sunt mai frecvente la membrii mai puţin cultivaţi ai societăţii, dar pot fi auzite şi la multe emisiuni radio în direct cu publicul. "Ştiţi dumneavoastră" devine enervant, deoarece este un fel de a spune: "Ştiu că nu mă exprim clar, dar sunteţi destul de inteligent ca să înţelegeţi ce vreau să spun". Expresiile "Cum să zic" şi "Un fel de" sunt o scuză faţă de faptul că vorbitorul nu găseşte cuvântul potrivit.

Dacă am da la o parte tot metalimbajul din conver¬saţiile cotidiene, ar rămâne un dialog neînsemnat, scurt, abrupt, la obiect. şi s-ar părea că suntem lipsiţi de maniere, nepoliticoşi şi nepăsători unii faţă de alţii.

Metalimbajul amortizează loviturile pe care ni le dăm reciproc, ne permite să manipulăm, fără să se vadă, să ne arătăm propriile virtuţi sau să exteriorizăm o serie de emoţii, rămânând în acelaşi timp manieraţi.

Dialogul între doi necunoscuţi începe cu un schimb ritual de expresii, întrebări, clişee şi afirmaţii care le permit să câştige timpul necesar pentru a-şi da seama dacă pot dezvolta o relaţie. De obicei se începe cu "Ce mai faceţi?" care atrage după sine clişeul "Bine", la care cel ce a întrebat răspunde "Mă bucur" sau ceva similar. Acest ritual de început al conversaţiei ajunge într-un asemenea grad de automatism, încât un răspuns de genul "Tocmai a murit mama" ar fi urmat, destul de des, de acelaşi "Mă bucur".

Metalimbajul este prezent pretutindeni, jucând un rol important în dezvoltarea unei relaţii; el este, ca şi limbajul trupului, o unealtă ce poate fi folosită pentru a afla adevărata atitudine a unei persoane.

ACCENTUAREA CUVINTELOR

Trecerea accentului de pe un cuvânt pe un alt cuvânt poate transforma complet înţelesul propoziţiei.Punând accente pe cuvinte diferite vom vedea cum se schimbă înțelesul propoziției:

"Eu trebuie să accept această slujbă". (Trebuie s-o accept eu mai degrabă decât dumneavoastră)

"Eu trebuie să accept această slujbă". (Nu am altă alegere. )

"Eu trebuie să accept această slujbă". (Nu trebuie nici să o critic, nici să o resping, ci să o accept. )