Minoritatea albaneză între conflict și integrare. Cazul Republicii Macedonia

INTRODUCERE

Dacă Balcanii au fost consideraţi din secolul 19 “butoiul cu pulbere“ al Europei, liderii de opinie din epoca modernă au conchis că Macedonia şi albanezii au constituit materia volatilă şi explozivă a acestei regiuni. Chiar înainte de izbucnirea conflictului etnic propriu-zis in Macedonia (anul 2000), mai ales pe fondul celui din Kosovo, analiştii politici şi nu numai, fie se mirau ca nu a început un conflict, fie aşteptau ca acesta să izbucnească şi aici.

Insuşi termenul de “Balcani” a avut o accepţie mai ales geopolitică, referindu-se la o regiune instabilă, cu state mici şi supuse intemperiilor istorice. În acest sens, Macedonia a reprezentat şi înca reprezintă, alături de Kosovo si Bosnia, o construcţie politică vulnerabilă, deci un exemplu tipic de stat balcanic în concepţia vest-europeană si americană. Macedonia nu se află numai geografic în centrul Balcanilor, ci a reprezentat centrul de interes al naţiunilor balcanice si al marilor puteri măcar la sfarşitul secolului 19 şi începutul secolului 20.

Incercând sa descurce poziţiile şi interesele divergente din Balcani, pentru ideologii statelor naţionale din Balcani si pentru experţii străini, Macedonia a constituit de mult timp un veritabil poligon de încercare a diverselor curente de gândire, a geopoliticii şi a soluţiilor militare. Nu intâmplător, şi astazi se folosesc expresiile “slavi din Macedonia” sau “populaţia slavă a Macedoniei” în loc de “poporul macedonean” iar în limba franceză se utilizează cuvântul “macedoine” pentru “ghiveci, amestec de legume fierte”, lucru care indică nu numai faptul că aceasta mâncare ar fi originară din Balcani, ci şi că Macedonia ar fi un “ghiveci” etnic. Afirmarea naţiunii albaneze şi revendicările acesteia la începutul secolului 20 nu au facut decât să complice ecuaţia.

Chiar la sfârşitul secolului 20, când jurisprudenţa internaţională se bucura de recunoaştere, iar tratatele şi organizatiile internaţionale păreau că s-au impus ca forme de rezolvare a neîntelegerilor între naţiuni, rezolvările conflictelor apărute in Balcani şi în Macedonia şi-au dovedit in parte ineficacitatea si necesită incă studii interdisciplinare aprofundate pentru a putea găsi solutii. Problema este ca soluţiile să devină universal valabile şi în ce măsura compromisul poate fi acceptat pentru a rezolva conflicte sângeroase imemoriale.

Pentru Macedonia comunitatea internaţională se pare ca a găsit soluţia prin presiuni politice, mai ales în contextul încercării R.Macedonia de a se integra în Uniunea Europeana. Dar in Kosovo pacificarea forţată nu a dus decat la o solutie temporară…

Având în vedere considerentele enunţate credem că analiza sociologică a “cazului” Macedoniei este nu numai utilă dar şi pilduitoare. Supunem atenţiei o analiză care are in vedere istoricul “problemei Macedoniei”, poziţiile de-a lungul timpului nu numai ale macedonenilor şi albanezilor, dar şi cele ale grecilor, bulgarilor, sârbilor şi chiar românilor, ca şi un demers analitic comparativ al conflictului etnic albanez în Macedonia si al căilor de rezolvare a acestuia.

Este logic şi conform convenţiilor internaţionale ca albanezii din Macedonia sa înceteze mişcările centrifuge şi să se integreze intr-un stat macedonean organizat conform standardelor europene iar situaţia actuală indică o asemenea soluţionare. Însa în Balcani, de multe ori, complexitatea problemelor face ca logica să nu fie identificată.

I. CONSIDERAŢII TEORETICE ŞI METODOLOGICE.

1. Natiunea şi teoriile despre naţiune aplicate Balcanilor

1.1 Esenţialismul

În pofida numeroaselor schimbări de după 1989, a mirajului unui consens ce pare să apropie cele doua părti ale Europei (partea “civilizată” şi cea marginalizată de jumatatea de secol a dominaţiei comuniste, în mare, pentru că nu acest factor este decisiv în impărţirea naţionalismului european) exista acest element care aduce o “graniţă impenetrabilă” şi anume naţionalismul.

Esenţialismul constituie un curent relativ nou în gândirea sociologică, făcând parte din ideologia post-modernistă şi referindu-se la controversa dintre “cultură” versus “natură”, concentrandu-se mai ales asupra reprezentărilor. Esenţialismul se remarcă între celelalte teorii prin reducţionism, prin abstractizarea anumitor condiţii precum diferenţele, istoricitatea sau poziţia celuilalt, acestea fiind reprezentative tuturor.