O Analiza a Culturii Organizationale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza O Analiza a Culturii Organizationale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si .

Arhiva contine 1 fisier doc de 54 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe , cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

Capitolul I
Perspective teoretice asupra organizaţiilor
„Teoria şi practica intervenţiei trimit la conceptul de cercetare-acţiune, concept elaborat înainte de cel de-al doilea război mondial de către Kurt Lewin pentru abordarea unor întrebări ce priveau atât cercetarea, cât şi acţiunea, aşa cum şi le pun indivizii, grupurile şi organizaţiile care doresc să-şi dezvolte mecanismele de funcţionare sprijinindu-se tocmai pe o schimbare a mentalităţilor, având drept punct de plecare o cercetare a ceea ce le constituie.
În loc să pornească de la situaţii construite în laborator, intervenţia se referă mai curând la situaţii reale, în mod necesar complexe. Intervenienţii răspund astfel la cereri provenite din ceea ce s-a numit <sistem-client>, cerere din partea unuia dintre membrii săi, care fac oficiul de intermediar între entitatea de care aparţine şi intervenientul/intervenianţii potenţial(i)”. (Luc Ridel)¹.
Ştiinţa organizaţiilor este marcată de tensiunea între tendinţele spre cunoaşterea ştiinţifică “pură” şi spre stiinţa aplicată, managementul propriu-zis. Din punct de vedere teoretic, organizaţiile pot fi văzute din mai multe perspective: mecanicistă (şcoala clasică), organicistă (şcoala relaţiilor umane, şcoala resurselor umane), neo-raţionalistă (analiza reţelelor de influenţă şi putere), sistematică şi în relaţie cu mediul (abordarea în “metaforă/biologică”).
Organizaţiile, ca sisteme sociale complexe, sunt constituite din elemente ce trebuie să acţioneze în mod concentrat pentru a obţine eficienţa organizaţională. Aceasta presupune ca organizaţiile să fie analizate atât din perspectiva capacităţilor de a integra variabilele organizaţionale cu factorii umani, cât şi din aceea de a reacţiona în mod adecvat la influenţa mediului extern.
Primele preocupãri şi domenii de interes ale întâilor instituţionalişti, o data cu formulãrile
acestora au apãrut începând din 1880 şi pînã la jumatatea secolului XX. Dupa cum vom vedea, aceşti teoreticieni au anticipat în multe privinţe distincţiile şi intuiţiile la care au ajuns analiştii de mai tîrziu. Economiştii contemporani – cu excepţia notabilã a istoricilor economiei au respins abordãrile susţinute de şcoala istoricã germanã, dar unele dintre tendinţele noului instituţionalism din spaţiul stiinţelor economice reflectã temele de interes ale lui Menger şi ale şcolii austriece. Politologii contemporani au lãsat in urmã înrãdãcinarea in filosofia morala specificã primilor instituţionalişti, dar un grup foarte activ şi-a redescoperit interesul pentru studiul istoric şi comparatist al sistemelor politice. Un grup şi mai cumprinzator de politologi a adaptat modelele alegerii raţionale, elaborate de economişti, pentru a explica mai bine apariţia şi funcţionarea instituţiilor politice. Sociologii contemporani continua sã studieze şi sã detalieze ideile numeroşilor şi diverşilor lor predecesori. Unii continuã sã analizeze diferitele sfere instituţionale care constituie societatea, alţii studiazã modurile in care indivizii dobîndesc legitimitate şi sînt supuşi constrîngerii prin intermediul sistemelor de norme împãrtãşite, iar alţii cerceteazã metodele prin care sistemele simbolice – regulile şi schemele culturale – modeleazã şi susţin viaţa socialã.
Deşi existã o anumitã continuitate, se remarcã şi un proces de schimbare, poate chiar un progres. Cea mai mare parte a lucrãtorilor de început asupra instituţiilor aveau o limitare comuna: acordau prea puţinã atenţie organizaţiilor. Cîţiva teoreticieni îşi concentreazã analizele asupra unor structuri instituţionale mai cuprinzãtoare – asupra constituţiilor şi a sistemelor politice, asupra limbajului şi a sistemelor de legi, asupra structurilor de rudenie şi religioase -, in timp ce alţii pun accent pe apariţia sensurilor comune şi a cadrelor normative în urma interacţiunii sociale concrete. Cu toate acestea, puţini sînt cei care trateazã organizaţiile în sine ca pe nişte forme instituţionale sau îşi concentreazã atenţia asupra metodelor prin care instituţiile mai cuprinzãtoare modeleazã diverse grupuri de organizaţii.
Teoreticienii din anii `40 si `50 ai secolului XX au început prin a recunoaşte existenţa şi importanţa colectivitaţilor particularizate – a organizaţiilor individuale -, entitãţi ce puteau fi diferenţiate atît de instituţiile sociale mai mari, pe de o parte, cît şi de comportamentul indivizilor, pe de altã parte. Progresele fãcute ulterior, în anii `70 şi `80, au atras atenţia asupra semnificaţiei formelor organizaţionale şi a chipurilor organizaţionale, iar recunoaşterea existenţei fiecãruia dintre aceste niveluri a stimulat dezvoltarea mult mai rodnicã a teoriei şi cercetarii instituţionale.

Fisiere in arhiva (1):

  • O Analiza a Culturii Organizationale.doc