Particularitățile pragmatice în discursul politic

I. ARGUMENT

Pentru prezentul studiu de caz am ales să analizez discursul Președintelui României, Klaus Iohannis, pe care acesta l-a susținut în cadrul ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului consacrate ceremonialului de depunere a jurământului de investire în funcția de Președinte al României.

Am ales să efectuez o analiză din prismă pragmatică a discursului lui Klaus Iohannis, deoarece pentru acesta este cel de-al doilea pe care acesta îl susține în același context. De aceea, în paginile ce urmează voi încerca identificare elementelor de natură pragmatică pentru a putea identifica diferite particularități în discursul politic.

Înainte de studiul de caz propriu-zis, voi menționa și defini conceptele teoretice fundamentale ale pragmaticii, relevante pentru această analiză a discursului politic.

Discursul Președintelui României, Klaus Iohannis, este luat de pe site-ul oficial al Președintelui României, https://www.presidency.ro/, și va fi atașat acestui studiu în Anexa 1.

II. PRELIMINARII TEORETICE

Nevoia unei noi discipline a luat naștere în momentul în care lingvistica tradițională a întâmpinat limitările proprii, astfel, pragmatica este cea care a preluat atribuția prin care „spune” că mesajul transmis de emițător nu se rezumă doar la informația explicită pe care o conține discursul său, ci aceasta trebuie întregită cu alte elemente extralingvistice și extratextuale care o nuanțează:

a. împrejurarea în care se produce discursul;

b. timpul în care se produce discursul, raportat la interlocutori;

c. relația dintre interlocutori;

d. starea de spirit a fiecărui locutor în parte;

e. intenția comunicativă a fiecărui locutor în parte;

f. gestica și mimica fiecărui locutor;

g. elementele suprasegmentale (accent, intonație, timbru, inflexiunea vocii).

Actul pragmatic este un conceptul fundamental cheie ce rezumă esența informației venite din afara enunțului propriu-zis, mesajul aflat în spatele textului, nerostit explicit, care ascunde ceva în interiorul său ce poate fi mai important decât enunțul în sine. Actul pragmatic reprezintă mai degrabă o invitație la descifrare decât o formula lingvistică clară, explicită.

Actul verbal este intervenția verbală nemijlocită a unui locutor în cadrul actului conversational și are trei componente:

A. Componenta locuționară - corectitudinea gramaticală, respectarea normelor fonetice, morfo-sintactice și semantice standard;

B. Componenta ilocuționară - felul în care este interpretat un enunț în cadrul unui schimb verbal: rugăminte, amenințare, felicitare ș.a;

C. Componenta perlocuționară - efectul produs asupra lui R de către un enunț de o anumită forță ilocuționară.

Contextul este reprezentat de totalitatea împrejurărilor și detaliilor de ordin fizic sau psihic care determină într-o mai mare sau mai mică măsură performanța actului pragmatic. Astfel, o conversatie poate avea loc într-un mediu formal (o sală de clasă sau într-o sală de conferințe) sau într-un mediu informal (acasă, pe stradă).

Contextul situațional reprezintă împrejurarea în care are loc comunicarea verbală (orală), comportamentul vorbitorului în timpul conversației. Acesta va fi întotdeauna în strânsă legătură cu contextul, astfel că, dacă contextul este unul formal, contextul situațional va fi și el unul formal.