Reinventarea spațiului public

1.Notiunea de comunicare

Traim intr-o lume a comunicarii,totul in jurul nostru comunica ,incat putem sa spunem ca traim in si prin comunicare,prin intermediul mijloacelor de comunicare pe care le avem la indemana pentru a transmite ceea ce gandim,ceea ce simtim,astfel incat fenomenul de comunicare a capatat o noua amploare.Marile schimbari au inceput odata cu aparitia tiparului,un procedeu de copiere care a schimbat lumea,chiar daca inaintea lui un loc important il ocupa o alta inventie a umanitatii,scrierea.Astazi putem pastra o cantitate uriasa de informatie si le putem reproduce prin multitudinea de canale,mijloace,tehnologii care au raspandit intreg globul pamantesc.

Termenul de comunicare trimite la tot ceea ce inseamna “a fi/a pune in relatie”,”a transmite dintr-un loc in altul”.El are la baza o evolutie constanta, din punct de vedere istoric termenul “a comunica” este legat de cuvantul “comun”-el deriva din verbul latinesc “comunicare” cu sensul de :”a avea in comun”,”a face ceva in comun”.”a impartasi ceva”(Valentina Marinescu,2003,7).Termenul este folosit in secolul al XVI-lea in sensul “de a pune in comun:, “a impartasi”, “a fi in relatie”,imbogatindu-se odata cu dezvoltarea economica din secolele XVI-lea si al XVI-lea,astfel, schimbandu-si sensul in a transmite,iar din secolul al XIX-lea el se asociaza unor mijloace fizice clare(presa,radio,tv,cinema).

Studiul comunicarii este foarte vechi si incepe ca analiza unei forme fundamentale a comunicarii umane:comunicarea orala (care se realizeaza in Antichitate la Atena,Roma,Constantinopol si Alexandria) si cercetarea formelor de exprimare retorice In secolul XIX si XX studiul comunicarii s-a realizat pe doua cai:teoretica si empirica

Evul Mediu va conferi noi dimensiuni comunicarii odata cu dezvoltarea bisericii si a cresterii rolului in viata oamenilor,cu dezvoltarea drumurilor comerciale si cu cristalizarea primelor formatiuni statale,acestea facilitand crearea postei ca principal sistem de comunicare,incepand cu secolul XIV-lea.(Vasile Tran,2003:12-13).

Inainte de aparitia tiparului,un nnumar de retele reglementate de comunicare fusese stabilite in Europa.Astfel se puteau distinge cel putin patru tipuri de retele de comunicare de dinaintea tiparului (John B. Thompson,1994,65):a)a fost extinsa o retea de comunicare stabilita si controlata de biserica catolica (se mentineau legaturi cu clerul si cu elitele politice);b)retele de comunicasre stabilite de autoritati politice ale statelor si principatelor(facilitand administrarea si pacificarea);c)o retea legata de expansiunea actelor comerciale(furnizarea informatiilor clientilor);d)retele de comercianti,negustori ambulanti si comisi voiajeri.In cursul secolui al XV-lea si XVII-lea aceste retele de comunicare au fost afectate de doua dezvoltarii majore,serviciile postale regulate si folosirea tipografiei pentru producerea si raspandirea stirilor.

2.Definitia comunicarii

Comunicarea a primit nenumarate definitii care nu s-au dovedit pe deplin satisfacatoare,fie ele implicite ori eplicite ,fiind grupate in categorii variate,unele venite dinspre zona limbajului comun,altele din sfera intereselor individuale ale unor specialisti si o categorie de definitii izvorate din orientarea specialistilor spre interesul public general.Din totalitatea definitilor date comunicarii reiese faptul ca toate au elemente comune:comunicarea este procesul de transmitere de informatii ,idei ,opinii ,pareri,de la un individ la altul sau de la un grup la altul;este un atribut al speciei umane(Vasile Tran,2003,12).

Dupa parerea lui Paul Tota(Paul Tota,2008:5) comunicarea reprezinta “schimbul unui subiect comunicat (un obiect,un mesaj scris,o idee) dintr-o parte a spatiului (emitator) in alt parte a spatiului (receptor)”.

EMITATOR MESAJ RECEPTOR

Autorul considera comunicarea asemenea unei formule chimice:cauza,distanta,efect combinate cu intentie,atentie si reproducere/duplicare/copiere toate combinate cu intelegere.(idem,6)

Pentru a exista o comunicare este necesar ca in A sa existe o intentie care se va transforma la B in atentie,iar pentru a se realiza comunicarea este necesar ca in B sa apara o intelegere a ceea ce s-a intamplat in A ( idem,6)