Retorica Persuasiunii in Discursul Politic Reflectata in Mass-media

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Retorica Persuasiunii in Discursul Politic Reflectata in Mass-media.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 25 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Gelan Cristina

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

INTRODUCERE.3
CAPITOLUL I. COMUNICARE POLITICĂ ŞI COMUNICARE ELECTORALĂ.4
1.1. CONCEPTUL DE COMUNICARE POLITICĂ.4
1.2. COMUNICARE ELECTORALĂ. .8
I.3. MESAJUL ELECTORAL.10
I.3.1. Discurs politic – discurs electoral.11
I.3.2. Construcţia discursului electoral.12
I.3.3. Particularităţi ale discursului electoral.15
I.3.4. Limbajul în discursul electoral.17
I.3.5. Tendinţe actuale de construcţie a discursului electoral.18
CAPITOLUL II. PERSUASIUNE ŞI PROPAGANDĂ.20
II.1. COMUNICARE POLITICĂ - PROCES DE INFLUENŢĂ SOCIALĂ.20
II.2. PERSUASIUNE ŞI PROPAGANDĂ.21
II.3. RETORICA PERSUASIUNII.23
CONCLUZII.24
BIBLIOGRAFIE.25

Extras din document

INTRODUCERE

Acest referat îşi propune să constituie deopotrivă o introducere şi o modestă analiză a dezbaterilor privind comunicarea politică în general şi a comunicării electorale, în particular, aceasta ajungând în prezent să se desfăşoare înaintea unui public de masă, uneori global, prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice şi tipărite care au transformat în truism metafora lui McLuhan despre planetă ca un „sat global” din ce în ce mai mic.

Analiza pe care o propun în această lucrare reprezintă o încercare de a determina, nu o „reţetă” pentru proiectarea discursului politic, ci o analiză prin intermediul căreia voi încerca să subliniez transformările survenite în comunicarea electorală în secolul XXI, când marketingul şi instrumentele sale ocupă un rol primordial în comunicarea politică. Comunicarea politică şi implicit cea electorală presupune două componente majore, una de imagine şi alta ideologică, graniţa dintre cele două fiind greu de precizat. Componenta de imagine se referă la la reprezentările pe care le au oamenii despre o anumită personalitate sau o anumită formaţiune, iar cea ideologică ia forma unei anumite concepţii cu valoare ideologică pe care fiecare actor politic o propune în campania electorală.

Lucrarea debutează cu o introducere, urmată de 2 capitole,

1. Comunicare politică şi comunicare electorală şi

2. Persuasiune şi propagandă.

Prezentul referat are o dublă finalitate: pe de o parte "îndreaptă reflectorul" asupra comunicării politice şi implicit asupra celei electorale, un subiect controversat al tuturor timpurilor; pe de altă parte prezintă o abordare din punctul de vedere al modului în care retorica persuasiunii este reflectată în mass-media.

Primul capitol tratează conceptele de comunicare politică, electorală şi implicit noţiunea de discurs politic, evoluţia acestor concepte de la apariţia lor şi până în prezent. Se încearcă prin urmare să se răspundă la întrebarea: “Ce este discursul politic?”, întrebare la care au dorit să ofere răspunsuri o multitudine de specialişti fiecare abordând definiţii care să acopere cât mai bine paleta largă de înţelesuri a acestor cuvinte polisemantice.

Cel de-al doilea capitol tratează legătură dintre persuasiunea discursului politic şi mass-media, funcţiile mass-media în influenţarea politică.

În final se regăsesc concluziile generale ale referatului, precum şi câteva idei care au rezultat pe parcursul întregului studiu al retoricii discursului electoral.

CAPITOLUL I. COMUNICARE POLITICĂ ŞI

COMUNICARE ELECTORALĂ.

I.1. Conceptul de comunicarea politică

Comunicarea politică s-a impus ca disciplină de studiu relativ recent, fiind înţeleasă ca acţiune teleologică - o acţiune orientată, programată, proiectată pentru anumite scopuri politice. Fiind vorba de o acţiune strategică, acest tip de comunicare ar implica reguli, proceduri, tehnici şi resurse activate în anumite evenimente politice.

A defini „comunicare politică” este de asemenea o întreprindere dificilă, din cauza multiplelor perspective de studiu, sau a diferitelor obiecte de cercetare la care se face trimitere, dar şi datorită faptului că se sprijină pe concepte deja supraîncărcate de sens, ale căror relaţii nu pot fi decât problematice şi ale căror manifestări sunt multidimensionale.

Comunicarea este considerată un proces social fundamental de la care porneşte orice alt fapt social. În aceste condiţii nici politica nu se poate sustrage acestei reguli. Însă ce înţelegem prin politică? Activitatea politică priveşte emergenţa problemelor colective, elaborarea unor proiecte de soluţii, relaţia dintre aceste proiecte şi modalităţile lor de realizare. În fiecare dintre aceste procese, este implicată comunicarea, iar contribuţia sa în activitatea politică este omniprezentă Comunicarea pătrunde în orice activitate politică, în măsura în care comportamentele de acest gen implică un recurs la o formă oarecare de comunicare. De altfel, ar fi imposibilă politica în absenţa comunicării, pentru că însăşi societatea nu poate fi concepută în absenţa comunicării.

O primă definiţie a comunicării politice ar fi cea pe care ne-o oferă Andre Gosselin: „un câmp în care se intersectează diverse modalităţi de persuadare a electoratului”. În aceeaşi manieră A.Belanger consideră că prin comunicarea politică se realizează „o influenţare în primul rând voită, apoi transformată în actiune, sau dimpotrivă, o acţiune omisă. Întotdeauna este vorba de o intervenţie intenţională referitoare la un eventual comportament al receptorului” . Aceste definiţii evidenţiază un scop anume al comunicării politice, şi anume acela de a influenţa opinia publică. Nu putem însă reduce comunicarea politică strict la intenţionalitatea sa.

Alţi autori asociază comunicarea politică cu mediul şi spaţiul de dispersie al acesteia. Ideea de spaţiu politic apare şi în accepţiunea lui Domonique Wolton pentru care comunicarea politică este „spaţiul în care se relaţionează discursurile contradictorii a trei actori care au legitimitate de a se exprima în mod public asupra politicii: oameni politici, jurnalişti şi opinia publica, prin intermediul sondajelor de opinie”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Retorica Persuasiunii in Discursul Politic Reflectata in Mass-media.doc

Alte informatii

Referat sustinut in 2009, iunie la sesiune de master Comunicare mediata.