Retorica și teoria argumentării - strategia persuasivă a discursului personajului V din filmul V for Vendetta

Această lucrare îşi propune analizarea discursului personajului principal din filmul „V for Vendetta”, cu scopul de a demonstra că distribuirea modurilor persuasiunii în text, cu apelul preponderent la pathos, stabileşte o relaţie de identificare între orator şi audienţă şi asigură succesul demersului persuasiv al personajului. Obiectul propriu-zis al cercetării îl constituie discursul lui V, dar filmul ca entitate trebuie privit ca un discurs mediatic, astfel că vor fi analizate şi mecanismele discursului filmic (relaţiile dintre componenta lingvistică şi iconică, dintre planurile realităţii ce corespund filmului şi audienţei, concepte care pot explica impactul filmului asupra audienţei).

Pentru aceasta, vom porni de la un sinopsis al filmului, relevant pentru înţelegerea impactului discursului asupra audienţei nominale, dar şi a contextului, cu implicaţii în evaluarea forţei persuasive a discursului. În continuare, vom reda o viziune de ansamblu asupra fundamentelor teoretice pe care se sprijină analiza filmului şi cea a discursului ţinut de V, punând în discuţie concepte de naratologie şi teoria filmului, noţiuni generale despre discurs şi perspective particulare asupra acestuia, precum şi aspecte psihologice şi etice aflate în conexiune cu demersul persuasiv (deopotrivă cel fictiv, prezentat în film, şi cel real generat de producătorii filmului). Pe parcursul expunerii acestor noţiuni teoretice, vor fi stabilite conexiuni cu elementele particulare prezente în filmul discutat. Pe baza acestor concepte va fi dezvoltată analiza propriu-zisă a discursului, ce porneşte de la stabilirea structurii şi mecanismelor lui din perspectiva retoricii clasice şi trece apoi la discutarea argumentelor şi a aspectelor stilistice ale discursului.

- Sinopsis

Acţiunea filmului se desfăşoară în Marea Britanie. În condiţiile panicii generate de un val de atentate teroriste, puterea este câştigată de un regim totalitar, care le ia guvernaţilor tot mai multe din drepturi. Mânat de o vendetă personală, un bărbat misterios (William Rookwood) porneşte o luptă pentru respectarea libertăţii individuale. El poartă o mască şi îşi schimbă numele în V, după care abordează o misiune care are ca scop, pe de o parte, uciderea doctorilor care l-au torturat într-un centru de detenţie şi, pe de alta parte, înlăturarea guvernării totalitariste şi reinstaurarea dreptăţii. El îşi începe acţiunea prin detonarea a două obiective importante ale Londrei şi ocuparea principalului mijloc de comunicare de masă – televiziunea naţională, esenţială pentru propaganda regimului. El îşi îndeamnă audienţa să i se alăture pe 5 noiembrie în faţa sediului Parlamentului, ca semn al revoltei faţă de tirania sistemului. Iniţial contrariaţi, britanicii se aliază personajului, în ciuda intensificării regimului de teroare, astfel că V îşi îndeplineşte obiectivul.

I. Noţiuni teoretice

I.1. Discursul persuasiv

Termenul de discurs cunoaşte mai multe definiţii, unele contradictorii, plecând de la înţelegerea lui ca o succesiune de fraze până la definirea lui ca proces asociat cu un produs – textul – şi un context de care depinde receptarea. Elementul comun prezent în toate aceste definiţii îl constituie intenţia locutorului de a influenţa audienţa – fie că este vorba de un interlocutor (de exemplu, cazul conversaţiilor cotidiene), fie că este vorba despre o audienţă foarte largă – cum este întreaga naţiune britanică în filmul analizat. Discursul implică o intervenţie realizată de orator şi reprezentarea acestuia despre o anumită problemă, construită sau tradusă în limbaj pentru o audienţă care o interpretează şi se raportează specific la problemă – o acceptă (eventual dezvoltă), o respinge sau are o atitudine neutră. Dimensiunea caracteristică discursului o constituie, prin urmare, intenţia de persuadare, a cărei intensitate variază.

Charles Larson priveşte persuasiunea ca fiind un proces de „creare împreună a unei stări de identificare între sursă şi receptor, ca urmare a utilizării simbolurilor” . Persuadarea implică şi o dimensiune autopersuasivă, a participării efective la proces. Forţa de convingere a discursului lui V este asigurată de stabilirea acestui raport de identificare este vizibil în film, condiţionat de apelul la memoria audienţei - prin invocarea evenimentul istoric şi actualizarea semnificaţiei simbolice a acestui eveniment, dar şi la condiţiile sociale şi politice existente şi implicaţiile lor. Reacţia audienţei sugerează identificarea cu valorile şi atitudinea promovate de V.

Larson stabileşte şi condiţiile unei persuasiuni raţionale: accesul uniform la media şi şanse egale de a persuada pentru ambii agenţi ai procesului de comunicare, dezvăluirea scopurilor ambelor părţi şi existenţa unor receptori critici, capabili să testeze afirmaţiile făcute şi probele prezentate. Prima condiţie este vizibil încălcată, întrucât accesul audienţei la media este restricţionat. Şi cea de-a doua condiţie este încălcată, deoarece scopul real al personajului (răzbunarea) este mascat de obiectivul justiţiar şi de semnificaţia morală a reacţiei pe care o solicită V din partea audienţei. În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, faptul ca V nu aduce probe clare în sprijinul argumentelor sale, ci apelează la emoţii şi trăiri comune face ca perspectiva critică a audienţei să se orienteze spre confruntarea propriilor reprezentări despre lume cu cea propusă de orator. Discursul lui V nu se încadrează, prin urmare, în ceea ce Larson înţelege prin persuasiune raţională, cu discernământ, ceea ce aduce în atenţie dimensiunea etică a demersului personajului.