Rolul Grupurior Intelectuale în Evoluția Culturii Române

Termenul <<intelectual>> se referă la elita umanistă si stiintifică de notorietate, care influenţează , direct au indirect, viaţa culturală, politică si ideologică din România. Este vorba de majoritatea scriitorilor, eseiştilor, jurnalistilor si editorilor de renume, de segmentul de vârf al intelectualităţii academice, indiferent de specialitate, dar si de acei politicieni care şi-au făcut un nume prin capital cultural.”1

Grupurile intelectule de putere vor fi prezentate din punctul de vedere a mai multor scriitori ca Sorin Adam Matei, Daniel Barbu, Lucian Boia si Titu Maiorescu, cu ajutorul cărora vom întelege care a fost rolul intelectualilor în România si în ce măsură au afectat aceste grupuri evoluţia culturii române si nu numai. Dezbătâmd problema grupurilor de intelectuali, vom face referire inevitabil la grupul „Junimea” si la teoria „formelor fara fond”.

Un punct de plecare în înţelegerea acestui fenomen îl reprezintî cartea lui Sorin Adam Matei, ”Boierii minţii, Intelectualii romani între grupurile de prestigiu şi piaţa liberă a ideilor”,care ne oferă numeroase detalii cu privire la „grupurile de prestigiu” si rolul acestora in societatea română.

Cartea lui Sorin Adam Matei, ”Boierii minţii, Intelectualii romani între grupurile de prestigiu şi piaţa liberă a ideilor” îşi propune să analizeze modul în care se organizează intelectualii în jurul puterii, precum şi relaţiile sociale şi ideologiile produse de grupurile de intelectuali care urmăresc să cucerească puterea.

Tema centrală este destinul modernizării în spaţiul românesc. În opinia autorului, acesta este dominat, de la bun început, de un tip de structură socială pe care o denumeşte „grup de prestigiu“.

1. Sorin Adam Matei, Boierii minţii, Intelectualii romani între grupurile de prestigiu şi piaţa liberă a ideilor, Editura Compania, Bucuresti, 2004, p. 6

Prin cele cinci eseuri prezentate în carte, Sorin Adam Matei încearcă să demonstreze că “dilemele culturale din prezent au rădăcini şi în bunele intenţii din trecut.” 2

Primul eseu al volumului, „Secretul sănătăţii” sociale, expune, printre altele, modul în care mecanismele de autoîntreţinere a carismei „grupului de la Păltiniş“ ar fi contribuit la transformarea lui H.- R. Patapievici într-o vedetă a scenei culturale româneşti .

Într-un grup de prestigiu membrii sunt prinşi într-o reţea de valori şi relaţii sociale care le dau identitate prin raportare la un grup de prieteni, idei şi valori fixe, accesul şi participarea la el făcându-se prin iniţiere şi ritualuri. Poziţia privilegiată pe care o oferă grupul unui membru al său, recunoaşterea “talentului” îi acorda acestuia dreptul de a fi unic, însă odată cu aderarea la grup, are loc pierderea individualizării, uniformizare şi acceptarea unui model.

Conform lui Sorin Adam Matei, grupurile de prestigiu au apărut şi ca urmare a procesului de modernizare a României. Acesta a avut loc prin importul de instituţii occidentale de către o clasă aristocratică semideschisa care, pentru a putea supravieţui modernizării, a încercat să-şi schimbe valorile, trecând astfel de la cele feudale la cele intelectuale. Daniel Barbu în lucrarea sa,“Modernizarea”consideră că elita românească nu este produsul revoluţiei, ci al privilegiilor de origine medievală, iar anularea acestor privilegii în perioada 1848-1866 a împins elita intelectuală să importe şi să instaureze dispozitive de putere ale Statului de forma intelectuală, fiind singura soluţie de supravieţuire legată de modernitate. În perioada de modernizare, elita românească intelectuală a renunţat la Vechiul Regim şi a trecut pragul democraţiei.

Tendinţa naturală a grupurilor de prestigiu este ori de a monopoliza actul intelectual şi educaţional, ori de a nega capacitatea instituţiilor democratice, consacrând noi intelectuali aleşi, deoarece supravieţuirea şi forţa grupurilor de prestigiu se bazează în primul rând pe monopol.

În România, grupurile de prestigiu încă mai domină câmpul cultural şi economic românesc, însă pentru o vreme, ei au fost singura forţă socială care a contat în România, fiind astfel obligaţi să joace un rol esenţial în modernizarea şi conducerea ţării. ”Însă prestigiul, deşi susţinut prin admiraţia publică, nu este neapărat câştigat prin mijloace "democratice" ori prin jocul pieţei, ci este generat prin accesul privilegiat la resurse intelectuale.” 3

Analiza lui Sorin Matei începe, cronologic, cu paşoptismul, prima mişcare intelectuală importantă care s-a implicat în modernizarea societăţii româneşti, acesta susţinând că individualismul paşoptist "este o altă mască pentru colectivism" 4

.Deşi paşoptismul este văzut de regulă ca o ideologie liberală, el consideră individul doar ca "geniu" sau "erou civilizator".“Paşoptismul este o mişcare care pune accentul pe rolul individului în societate, pe dreptul suveran al acestuia de a încheia contracte, inclusiv sociale şi de a forma asociaţii”.5

Paşoptiştii adopta, inspiraţi de filosofia istoriei a lui Michelet şi consideră că : România trebuie să se emancipeze şi să se sincronizeze cu Europa, dar strict ca naţiune. Acest capitol despre paşoptism surprinde momentul incipient al istoriei relaţiei dintre intelectuali şi putere în România.

“Liberalismul românesc al primei generaţii modernizatoare, cea de la 1848, a fost unul impur şi cel puţin neatent la rolul individului in societate. Paşoptismul a cultivat ideea că actorii istoriei sunt fie masele nediferenţiate, fie <<omul de geniu>>, semizeul care focalizează acţiunile maselor şi le dă sens.” 6

În ciuda divergenţelor pe care le-au avut cu paşoptiştii, junimiştii trăiesc o viaţă intelectuală influenţată de acelaşi model cultural ca şi adversarii lor şi anume credinţa în necesitatea progresului . Însă chiar dacă au aceeaşi părere în ceea ce priveşte modernizarea României, ele înţeleg modernitatea profund diferit.

Pentru paşoptişti, progresul înseamnă calea spre republică ori către o monarhie constituţională slabă, în timp ce pentru junimişti, către o puternică monarhie constituţională. “Aşadar, dacă paşoptismul excelează prin alinierea sa la populismul revoluţionar, junimismul se află pe poziţii elitiste.” 7 Junimiştii respingeau populismul care, era pentru Maiorescu o sursă de instabilitate politică şi de demagologie, însă acest subiect îl vom dezbate mai târziu când vom analiză cartea lui Titu Maiorescu, “În contra direcţiei de astăzi în cultura romanescă.