Strategii de Negociere pentru Solutionarea Conflictelor in Organizatia Militara

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Strategii de Negociere pentru Solutionarea Conflictelor in Organizatia Militara.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 77 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Rusu Raluca

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

Introducere 3
1. Conexiunile dintre organizaţii, conflict şi negociere în abordare sistemică 6
1.1 Perspectiva sistemică asupra organizaţiilor 6
1.1.1 Reţelele sociale – tiparul de organizare al realităţii sociale 8
1.1.2 Semnificaţie, libertate şi determinare, cultură şi relaţii de putere 9
1.1.3 Organizaţiile şi comunităţile de practică 13
1.2 Perspectiva sistemică asupra conflictelor 16
1.3 Perspectiva sistemică asupra negocierii 19
Cap 2. Strategii de negociere pentru soluţionarea funcţională a conflictelor în organizaţii 26
2.1 Forme tipice de negociere 26
2.1.1 Negocierea distributivă (câştig-pierdere); 27
2.1.2 Negocierea integrativă (câştig-câştig); 27
2.2 Strategii, tactici şi tehnici de negociere 28
2.2.1 Modelul sistemic de negociere 29
A) Tactica accesării câmpurilor de atenţie 31
a) Tehnica acordării atenţiei 32
b) Tehnica suspendării modelelor mentale proprii, de conectivitate la realitate 33
c) Tehnica redirecţionării atenţiei 34
d) Tehnica „trecerii cămilei prin urechea acului” 37
e) Tehnica cristalizării viziunii şi intenţiei 38
B) Tactica aducerii întru fiinţare a potenţialului maxim de devenire 40
a) Tehnica creării de prototipuri 40
b) Tehnica concretizării şi întrupării noului 41
a) Tehnica conceperii programelor strategice 42
b) Tehnica îndeplinirii programelor strategice ale negocierii 42
c) Tehnica organizării asistenţei îndeplinirii programelor strategice ale negocierii 43
C) Tactica identificării opţiunilor strategice de gestionare a organizaţiei 44
a) Tehnica identificării orizontului teoretic de interpretare a organizaţiei 44
b) Tehnica identificării modalităţilor de implicare a organizaţiei în dezvoltarea socială durabilă 45
d) Tehnica identificării modalităţilor prin care organizaţia îşi gestionează propria funcţionalitate 47
2.3 Posibilitatea aplicării modelului sistemic de negociere la nivelul organizaţiei militare 48
2.3.1 Necesitatea folosirii reperelor sistemice 48
2.3.2. Specializarea organizaţiei militare 50
2.3.3 Cum se poate susţine posibilitatea ca omul ce funcţionează în organizaţia organizată în reţea să dezvolte şi să valorifice potenţele proprii şi pe cele ale organizaţiei ? 52
3. Studiu de caz: Analiza capacităţilor de negociere pentru soluţionarea conflictelor, a ofiţerilor din Academia Forţelor Terestre 55
3.1. Metodologia cercetării 55
3.2.1 Designul cercetării 56
3.3. Obiectivele şi ipotezele cercetării 58
3.4 Operaţionalizarea conceptului 58
3.5 Universul populaţiei, eşantionarea şi aplicarea chestionarului 60
3.6 Construirea instrumentelor de lucru 61
3.7 Analiza şi prelucrarea datelor obţinute 62
3.8 Concluzii şi propuneri 65
Bibliografie 69
Anexe 74

Extras din document

Introducere

Evoluţiile actuale ale organizării organizaţiilor în conexiune cu problematica funcţionalităţii lor au scos în evidenţă necesitatea identificării unei proces funcţional de negociere pentru soluţionarea conflictelor şi a teoriilor care să ofere interpretarea cadru satisfăcătoare a derulării ei.

Lucrarea de faţă reprezintă o preocupare în cadrul organizaţiilor pentru depăşirea modelelor cauzale de negociere şi implicit a capacităţii de procesare şi interpretare a informaţiilor din sfera presistemică şi centrarea pe posibilităţile de conlucrare armonioasă, bazate pe capacitatea folosirii de teorii performante care iau în considerare la un alt nivel concepte precum câmpurile de intenţie, acţiunea dintr-un potenţial maxim de devenire, adaptare, procese, reţele, sisteme cu autoorganizare şi autogenerare, comunităţi de practică.

Întrucât doar un model integrativ al negocierii generează modalitaţi de orientare şi de gestionare a conflictelor întru generarea consecinţelor organizante şi funcţionale pentru organizaţie, mi-am propus ca lucrarea să se centreze pe elaborarea unui astfel de model de negociere care generează atingerea potenţialului maxim de devenire a negociatorilor conexat cu potenţialul organizaţiei, luând în considerare atât situaţia oamenilor din organizaţii, cât şi aspectele funcţionale şi gestionare ce sunt specifice fiecărei organizări şi mediului său de existenţă. Mai mult decât atât, îmi propun să identific modalităţile prin care oamenii pot deveni manifestări ale întregului care îi înglobează şi nu doar simple elemente componente ale acestuia.

A. Premisele studiului

1. Oamenii interpretează realitatea prin prisma modelelor proprii de conectivitate la realitate dobândite prin socializare şi modalităţile lor de acţiune se produc în modalităţi ce decurg din condiţia interioară acestora, de la “sursa” de unde aceştia operează sau unde acţiunea îşi are originea.

2. Întregul proces de venire întru fiinţă a realităţii sociale începe cu mult înainte ca oamenii să interacţioneze.

3. Tiparul de organizare al realităţii sociale este reţeaua socială, aceasta fiind un tipar neliniar de organizare ce se reproduce continuu prin procese de comunicare care implică nu doar fiinţe omeneşti ci şi un limbaj simbolic, conştiinţa şi cultura, relaţiile de putere;

4. Sistemele sociale, inclusiv organizaţiile, sunt sisteme cu autogenerare şi autoorganizare care conţin mai multe niveluri de complexitate, la fiecare nivel putându-se vorbi de un întreg (holon) care este mai mult decât suma părţilor sale şi ale cărui caracteristici depind de câmpul organizator al sistemului înglobant.

Deoarece „organizaţia este acea organizare socială care îşi produce capacitatea de a se gestiona prin acţiuni deliberate” , reiese că procesele gestionare sunt fundamentale pentru asigurarea funcţionalităţii şi reproducerii unei organizaţii. Cum procesele gestionare derivă din reţele de statusuri şi roluri şi din capacitatea oamenilor de a asuma roluri, aceste procese construiesc, de fapt, modalitatea de organizare a fiecărei organizaţii. De „calitatea” acestui mod de organizare depinde eficienţa, şi, în ultimă măsură, existenţa organizaţiilor.

Lucrarea de faţă tratează aspecte privind un tip particular de astfel de procese: procesele de negociere, ca procese de orientare a conflictelor întru sporirea funcţionalităţii organizaţiei.

În prezent, necesitatea negocierii este cu atât mai mare cu cât dinamica societăţii generează amplificarea continuă a variabilelor economice şi social-politice cum ar fi:

- existenţa unor probleme complexe, cu implicaţii globale ce derivă din nevoia de cooperare între organizaţii şi naţiuni;

- adâncirea diviziunii mondiale a muncii care face să crească numărul şi diversitatea tipologică a partenerilor de afaceri;

- mondializarea şi consecinţa imediată, creşterea puternică a contractelor de afaceri şi a contradicţiilor între spaţii geografice şi culturale distincte;

- tendinţele integraţioniste care impun armonizări reciproce ale politicilor, legislaţiilor şi cadrului instituţional;

- intensificarea concurenţei internaţionale;

- posibilităţi numeroase de alegere a modurilor de contractare şi derulare a afacerilor date de dezvoltarea tehnicilor şi instrumentelor comerciale, financiare şi de management;

- terţiarizarea economiei şi internaţionalizarea serviciilor împreună cu lărgirea considerabilă a nomenclatoarelor de produse datorită progresului tehnico-ştiinţific;

- necesitatea alocării optime a resurselor rare într-o colaborare reciproc avantajoasă;

- influenţarea puternică a cadrului general de relaţii internaţionale prin tripolarizarea economiei mondiale (triunghiul puterii economice: S.U.A., Japonia, Uniunea Europeană) şi răspândirea modului vestic de viaţă şi gândire în paralel cu un proces de revalorizare a tradiţiilor culturale proprii;

Valabilitatea celor de mai sus poate fi cu uşurinţă transferată şi asupra mediului militar, fiind, poate mai mult decât altele, datorită specificităţii şi misiunilor acestuia, supus aceloraşi presiuni ale mediului social.

B. Ipoteza de lucru

Modelele de negociere concepute în alte orizonturi teoretice decât cel sistemic, dezvoltă consecinţe disfuncţionale asupra modului de manifestare a oamenilor în soluţionarea conflictelor, prin aceea că folosesc puterea ca mijloc de negociere, şi de aici decurg o serie întreagă de strategii, tactici şi tehnici de negociere concurenţiale şi manipulative.

C. Obiectivele studiului

a) identificarea conexiunilor dintre capacitatea de negociere şi posibilităţile de soluţionare a conflictelor;

b) identificarea consecinţelor de natură funcţională şi disfuncţională ce derivă din concepţiile integrative şi distributive de negociere;

c) identificarea modalităţilor de intervenţie la nivel strategic şi tehnico-tactic ale negocierii întru valorificarea potenţelor negociatorilor conexate la potenţele organizaţiei;

d) fructificarea rezultatelor cercetării teoretice pentru organizaţia militară.

Avantajele pe care le oferă recurgerea la negociere sunt considerabile: costurile şi eforturile sunt mai mici, rezultatele pun în acord viziuni diferite şi armonizează creativ viziuni divergente, relaţiile de lungă durată între parteneri sunt îmbunătăţite, creşte implicarea şi sentimentul de responsabilitate al partenerilor de afaceri, resursele sunt alocate raţional printr-un mod de decizie colectiv, amiabil, posibilitatea apariţiei unui conflict se reduce.

Fisiere in arhiva (1):

  • Strategii de Negociere pentru Solutionarea Conflictelor in Organizatia Militara.doc