Studiu de Caz - Avon

CAPITOLUL I – COMUNICAREA

1.1 RELIZAREA COMUNICARII EFICIENTE

Comunicarea reprezinta una dintre activitatile umane pe care fiecare dintre noi o poate recunoaste, insa putini o pot defini satisfacator. Orice comunicare implica semne si coduri. Semnele sunt acte care se refera la altceva decat la sine, sunt construite cu semnificatie. Codurile sunt sistemele în care sunt organizate semnele si care determina modul în care se leaga semnele unele de altele.

In orice moment al zilei comunicam. Acest lucru in facem inca din viata ineruterina, prin miscarile pe care mama le poate simti de la copilul nenascut inca, ulterior ne manifestam destul de zgomotos, odata cu aparitia noastra pe aceasta lume si totul poate continua in acelasi registru sau, in cele mai fericite cazuri, mai elevat. Asadar, totul reprezinta comunicare, de la un simpluu gest la un zambet, de la o mimica impasibila, la o discutie aprinsa.

A comunica, a discuta, a conversa, nu inseamna si a comunica eficient, nu inseamna ca vom obtine feed-back.

Prin comunicare putem intelege :

• provocare constanta pentru psihologia sociala ;

• activitate ;

• satisfacerea nevoilor personale ;

• legatura intre oameni etc.

1.2 FORMELE COMUNICARII

Comunicarea verbala ar putea fi considerata prima forma de manifestare a omului, prin

viu grai. Disputa care se creaza se refera la impactul pe care il are comunicarea verbala, transmiterea directa a unor informatii direct,nemijlocit, si rolul/impactul creat de comunicarea nonverbala.

Comunicarea verbala este folosita in viata de zi cu zi dar si in relatiile interumane din cadrul unei organizatii, ea trebuind tratata ca o parte integrata a responsabilitatii fiecarei persoane fata de cei din jur.

Comunicarea de la om la om

Dialogul este o discutie planificata si controlata intre doua sau mai multe persoane, care are un anumit scop : transmiterea unor informatii, rezolvarea unor probleme, pbtinerea de noi informatii.

Regulile unei comunicari eficiente sunt :

• orientarea pozitia a comunicarii (pe fapte placute, stimulative) ;

• comunicarea trebuie sa fie bilaterala (permite schimbul de mesaje, punerea de intrebari) ;

• comunicarea sa fie securizata (nu un prilej de abuz afectiv, emotional al unuia asupra celorlalti) ;

• concordanta comunicarii verbale cu cea mimicogestuala ;

• evitarea ambiguitatilor (subintelegerilor, incertitudinilor) ;

• evitarea suprapunerilor mesajelor (inteentia peste cuvantul celuilalt) ;

• construirea de mesaje clare, concise (exprimate cu cuvinte si expresii uzuale).

Comunicarea verbala se poate realiza sub mai multe forme :

- alocutiunea : scurta cuantare ocazionala cu o incarcatura afectia mare aand o structura simpla – importanta evenimentului, impresii, sentimente,urari, felicitari ;

- toastul : foarte scurta cuvantare ocazionala in forma spontana si cu incarcare afectiva mare ;

- discursul : cele de mai sus sustin o tema, o idee si presupune o abordare multidisciplinara avand o structura complexa axata pe introducere, tratare, inchidere ;

- telefonul : este un mijloc de comunicare folosit foarte frecvent de foarte multi oameni.

Comunicarea scrisa, alaturi de cea verbala, reprezinta o componenta a comunicarii umane.

Comunicarea grafica

Nu intotdeauna este indicat sa apelam la comunicare grafica dar utilizarea ei imbunatateste comunicarea si trezeste interesul si atentia receptorului. Imaginile folosite trebuie sa fie relevante, clare si in concordanta cu continutul mesajului.

Comunicarea grafica este utilizata ca element auxiliar :

• pentru a scoate in evidenta anumite aspecte ;

• pentru a pune in evidenta anumite coleratii;

• pentru a oferi o cantitate mai mare de informatii;

• pentru a facilita intelegerea mesajului ;

• pentru a evita ambiguitatile.

Comunicarea non – verbala

Comunicarea nonverbala are un impact major asupra tot ceea ce facem, transmitand in mod constant mesaje despre cine suntem, ce dorim, ce educatie avem. Toate acestea se pot realiza cu ajutorul limbajului corpului, limbajului vestimentatiei, limbajul spatiului. In literatura de specialitae, ansamblul elementelor nonverbale ale comunicarii mai poarta numele si de metacomunicare ( « meta » in limba greaca inseamana « dincolo », « in plus », sau « in completare », respectiv ceva in completarea comunicarii, ceea ce intareste mesajul direct, verbal.

Elementele comunicarii nonverbale :

• limbajul corpului – expresia fetei, gesturi, pozitia corpului ;

• limbajul spatiului – modul in care utilizam spatiul personal, social, intim, public ;

• limbajultimpului – a veni la timp sau a intarsia lao sedinta, a allege sau nu sa iti petreci timpul cu cineva;

• prezentare personala – comunica prin vestimentatie, igiena personala, accesorii vestimentare ;

• limbajul tacerii – comunicare aprobare, dezaprobare, pastrarea unei taine,admiratie, etc ;

• limbajul lucrurilor – colectiile, obiectivele de uz curent (casa, masina, biblioteca) ;

• limbajul culorilor – culorile calde stimuleaza comunicarea, cele reci o inhiba;

• limbajul paraverbal – calitatile vocii (ritm, rezonanta, viteza de vorbire); caracteristicile vocale (ras, plans, soptit, oftat). Parametrii vocali (intensitate, inaltime).

1.3 POLITICA DE COMUNICARE

In sistemul relatiilor cu mediul economico-social, cu piata, cu eforturile de marketing ale întreprinderii moderne nu se pot limita la producerea si distributia de bunuri si servicii; ele implica, totodata, o permanenta si complexa comunicare cu mediul extern, cu piata, care presupune o informare atenta a consumatorilor potentiali si a intermediarilor, actiuni specifice de influentare a comportamentului de cumparare si consum, de sprijinire a procesului de vânzare. Toate aceste activitati, cu obiective si mijloace de actiune exterm de variate, alcatuiesc politica de comunicare sau promotionala.

Promovarea a fost apreciata a fi „una dintre cele mai costisitoare componente ale strategiei de „marketing”. Dar în absenta unor asemenea actiuni pot apare dificultati în desfasurarea normala a relatiei întreprindere-mediu extern, a relatiei întreprindere-piata.

Problemele cele mai dificile întâlnite în acest domeniu sunt determinate de complexitatea deciziilor referitoare la marimea bugetelor ce vor fi alocate, repartitia acestora pe dieritele instrumente promotionale si perioadele sau momentul utilizarii lor. In fapt, orice întreprindere este angajata într-un amplu proces de comunicare promotionala.

Activitatea promotionala cunoaste, în perioada actuala, o mare varietate sub raportul continutului, rolului, formei de realizare etc. De aici si dificultatea clasificarii lor riguroase, fapt ce a condus la utilizarea, în literatura de specialitate, a unor scheme diferite de grupare si deliminare. Cu o frecventa mai mare sunt retinute, drept criterii esentiale de delimitare, natura si rolul lor în sistemul comunicational si al întreprinderii; în functie de aceste criterii, activitatile promotionale se pot structura astfel: a) publicitatea; b) promovarea vânzarilor; c) relatiile publice; d) utilizarea marcilor; e) manifestarile promotionale; f) fortele de vânzare. La rândul lor, fiecare dintre aceste componente beneficiaza de procedee, tehnici si mijloace specifice de actiune.