Televiziunea si Violenta la Adolescenti

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Televiziunea si Violenta la Adolescenti.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 24 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Rus Mihaela

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I TELEVIZIUNEA ŞI VIOLENŢA 4
I.1. TELEVIZIUNEA – STIMULATOR DE VIOLENŢĂ 5
I.2. TELEVIZIUNEA – EFECT AL VIOLENŢEI DIN SOCIETATE 6
I.3. EFECTELE VIZIONĂRII ACTELOR DE VIOLENŢĂ LA ADOLESCENŢI 8
CAPITOLUL II. METODOLOGIA CERCETĂRII 10
II.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII 10
II.2. IPOTEZA CERCETĂRII 10
II.3. METODE ŞI INSTRUMENTE DE LUCRU FOLOSITE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢII DE CERCETARE 10
II.3.1. LOTUL DE SUBIECŢI 11
II.4. ANALIZA STATISTICĂ 17
CONCLUZII 19
BIBLIOGRAFIE 22
ANEXE 23

Extras din document

INTRODUCERE

În ultimele decenii s-au conturat si elaborat mai multe tipuri de abordări, teorii privitoare la mass-media. Există însă două paradigme generale, care sunt practic prezente în toate cercetările. Prima poate fi numită mass-media puternică, care consideră că mass-media au efecte, în general negative, deosebit de puternice, intervenind activ asupra structurilor şi mecanismelor vieţii sociale, ele fiind active în raport cu individul sau societatea, iar structurile social-relativ pasive la influenţele masss-mediei. A doua paradigmă mass-media slabă consideră că influenţa în societate este relativ mică, că media sunt subordonate şi nu supraordonate societăţii, nu determină opţiunile şi comportamentele indivizilor ci se orientează după acestea, în fine, rolul lor nu numai că nu este negativ, dar poate să fie chiar terapeutic în anumite circumstanţe.

Un exemplu tipic de problemă abordată din perspectiva celor două paradigme face referire la violenţă. În primul caz se consideră că violenţa este promovată prin mass-media, că ea afectează negativ socializarea adolescentului, care poate vedea mii de morţi violente la TV, numai în adolescenţă, şi deci, în general, putem spune că mass-media contribuie la creşterea numărului comportamentelor deviante, în special a violenţei, sub toate formele ei. În a doua perspectivă se consideră că mass-media nu manipulează individul, ci că acesta utilizează aşa cum doreşte mass-media.

Lucrarea de faţă, analizează întocmai aceste două paradigme.

Complexitatea temei prezentate, interesul crescând pentru analiza fenomenului violenţei prin prisma promovării acesteia de către mass media, mi-au suscitat interesul constituindu-se în prezentul proiect. Întrebările la care încă nu există răspuns, sau la care răspunsul este unul subiectiv, în special în privinţa efectului pozitiv sau negativ al violenţei televizate, s-au constituit într-o provocare şi o dorinţă de aprofundare a subiectului.

CAPITOLUL I TELEVIZIUNEA ŞI VIOLENŢA.

O distincţie ce trebuie făcută este cea dintre violenţa reală (violenţa străzii) – care este reprodusă de media (în actualităţi, reportaje etc.) şi care, în mod firesc, apare ca scandaloasă, trezind repulsie şi reprobare – şi violenţa ficţională care, din modul în care este prezentată şi integrată în universul ficţional nu mai apare drept ceva “scandalos”. În ficţiuni (seriale, filme poliţiste etc.) violenţa este integrată în logica naraţiunii apărând ca un fapt normal. Numeroşi critici consideră că este inacceptabil modul în care violenţa este înscrisă într-o logică ficţională care o legitimează (valorizează). Pericolul apare atunci când se face din violenţă o “valoare” şi este promovat un model de civilizaţie în care violenţa se prezintă ca o componentă justificată, banală sau chiar normală.

Alte analize atrag atenţia asupra faptului că violenţa mediatizată devine nefastă printr-un efect cumulator, este un proces ale cărui efecte nu sunt direct vizibile şi imediate. Influenţa acesteia poate fi puternică şi chiar catastrofală asupra celor aflaţi într-o stare de rezistenţă psihologică, morală şi socială redusă (inocenţi, fragili, izolaţi, aflaţi în dificultate etc.). Efectele pot consta adeseori în tulburări psihice, nu în mod necesar în comportamente violente. Nu puţini sunt însă aceia care susţin punctul de vedere opus (ei sunt sceptici în ceea ce priveşte efectele violenţei “reprezentate”). Faptele delincvente ar avea alte cauze decât filmul sau televiziunea. Copiii şi tinerii, ca să nu mai vorbim de adulţi, sunt capabili să facă deosebirea dintre “spectacol” şi “realitate” la nivelul ideilor şi comportamentelor

Crime, violuri, tâlhării, bătăi... Cu câte dintre aceste lucruri ne întâlnim în viaţa de zi cu zi ? Şi mai ales, câţi participăm nemijlocit la astfel de evenimente ? Foarte puţini. Şi atunci, se conturează următoarea întrebare: „De ce se preocupă atât de mult televiziunea să ne prezinte zilnic mostre din faţa nevăzută (pentru mulţi dintre noi) a societăţii umane ?“ .

Întrucât astfel de gesturi reprezintă doar excese ale unor indivizi, minoritari în cadrul unei societăţi obişnuite, de ce televiziunea amplifică numărul lor, inducând senzaţia de manifestare majoritară a lumii din afara pereţilor locuinţei fiecăruia dintre noi ? De ce aceiaşi telespectatori se uită în număr mare la astfel de programe, determinând creşterea audienţei şi, implicit, orientarea televiziunilor spre achiziţia şi difuzarea de programe asemănătoare ? De ce televiziunile nu ţin cont de efectele unei astfel de vizionări a realităţii prin intermediul micului ecran ?

I.1. Televiziunea – stimulator de violenţă.

Este necesară o constatare. „Influenţa imensă pe care televiziunea o are asupra atitudinilor, convingerilor şi comportamentului telespectatorilor săi nu poate fi negată şi, prin urmare, e greu de presupus că violenţa reflectată de programele sale ar trece fără să lase urme în modul în care oamenii se raportează la ceilalţi şi la societate.” Rămâne de văzut în ce măsură conţinutul programelor influenţează creşterea numărului manifestărilor violente din societate.

Există cazuri celebre în istoria criminalităţii de tineri care au ucis numai pentru a copia o schemă violentă văzută în televiziune. Un mare impact asupra publicului american a avut-o cazul „fraţilor Brown din Minessota, care şi-au ucis părinţii, folosind un procedeu copiat până la amănunt dintr-un film de ficţiune văzut la televizor. Cei doi au fost condamnaţi, deşi apărarea a susţinut până la sfârşit că o responsabilitate egală poartă şi televiziunea care programase filmul incriminat” .

Fisiere in arhiva (1):

  • Televiziunea si Violenta la Adolescenti.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA“ MASTERAT „COMUNICARE MEDIATĂ, OPINIE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT INFORMAŢIONAL” DISCIPLINA: MODELE ŞI PROGRAME DE ANALIZĂ A DATELOR