Zvonul și Tehnicile de Contracarare

INTRODUCERE

Termenul de zvon este foarte des întâlnit în viaţa cotidiană. În general denumeşte următorul proces: la un moment dat, începe să circule şi să prolifereze câte o vorbă cine ştie de unde venită. Mişcarea se amplifică, atinge un punct culminant pentru ca apoi să descrească, să mai pâlpâie slab o vreme, înainte de a se stinge definitiv.

Unde începe şi unde se opreşte fenomenul numit zvon? Zvonul este un concept care scapă chiar în momentul în care credem că l-am delimitat. În Dicţionarul explicativ al limbii române zvonul este definit ca fiind o ştire, o veste (care circulă din om în om), o informaţie neîntemeiată, care nu a fost verificată (şi uneori tendenţioasă)1. Vom încerca să vedem în ce măsură cercetările întreprinse asupra fenomenului de-a lungul timpului, creditează definiţia precedentă şi care ar fi completările sau obiecţiile ce se impun.

Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze mecanismul de funcţionare al fenomenului zvon, răspunzând la întrebări de tipul: cum se iscă un zvon? De unde pleacă? De ce apare într-o bună zi în cadrul unui grup sau într-un anumit loc? Vom încerca apoi să oferim o interpretare a conţinutului zvonurilor: de ce sunt sumbre? Căror reguli se supune mesajul lor? Dincolo de conţinutul aparent, care e mesajul ascuns?

Ne vom opri asupra folosirii zvonului în viaţa de toate zilele, dar şi asupra modului în care convieţuim cu zvonurile, cum le folosim, în ce scopuri, cu ce rezultate aşteptate sau neaşteptate?

CAPITOLUL 1

ZVONUL DIN PERSPECTIVĂ COMUNICAŢIONALĂ

1.1. Viteza diseminării

Viteza cu care circulă un zvon nu e altceva decât rezultatul grabei cu care unele persoane îl răspândesc în jurul lor. Zvonurile, ca orice produs proaspăt, trebuie consumate repede, altfel cerinţa scade. Transportul rapid al zvonului vizează conservarea valorii lui. O informaţie urgentă trebuie să fie transmisă, e prea importantă ca să mai pierdem vremea cu verificarea ei.

Un alt factor al vitezei de răspândire era coeziunea grupului în care circulă zvonul. Cu cât un grup e mai sudat, mai bine structurat şi mai legat printr-o reţea eficace de schimburi, cu atât e mai uşor de informat. Dimpotrivă, dacă e vorba de persoane care nu comunică între ele, zvonul se va transmite mai greu. Medicii, ziariştii, anticarii trăiesc în medii favorabile propagării rapide a zvonurilor. În scurt timp, comunitatea e la curent şi asta tocmai pentru că există o comunitate. La fel se întâmplă şi în sate şi în oraşele de provincie. În schimb, în aşezările urbane recent înfiinţate, zvonul circulă mai greu. Nu e de ajuns numai apropierea spaţială a locuitorilor: în acest caz nu se poate vorbi de o comunitate în adevăratul sens al cuvântului deoarece lipseşte comunicarea internă.

Este imposibil de disociat viteza de propagare a zvonului de poziţia mediilor de informare faţă de el. Situaţia va fi diferită în funcţie de tăcerea cu care acestea vor întâmpina un zvon sau dimpotrivă, de hotărârea de a-i deschide coloanele ziarelor sau canalele televiziunii. Dacă zvonul este întemeiat, amploarea campaniei de presă provoacă vrând-nevrând o evoluţie a situaţiei, constrângând sursele oficiale să vorbească şi să acţioneze. Faţă de un eveniment, toate mediile de informare reacţionează aproape la fel: evenimentul trebuie comentat. Faţă de zvon însă, libertatea lor de mişcare este totală. Mass-media dispun de o gamă largă de decizii posibile, mergând de la declanşarea unui zvon până la organizarea unei cruciade antizvon. Circulând o vreme limitat, în câte un cartier sau grup, zvonul poate exploda datorită mediilor de informare. Prin preluarea de către mass-media, zvonul e acreditat, obţine o credibilitate fantastică. Primeşte valoare de informaţie prin care dobândeşte statut de adevăr şi poate lua loc definitiv în conştiinţa populară. Cea mai eficientă dezinformare se realizează prin televiziune, care se adresează maselor nu atât prin cuvânt, cât prin imagine. Informaţia vizuală nu dă timp de reflecţie, este mai rapid preluată de creier şi mai puţin supusă evaluării critice. Este mai uşor de perceput şi de manipulat prin selecţie, unghi de filmare, cadraj, animaţie, conţinând şi elementul auditiv: comentariul.2