Biroul Ergonomic

1. INTRODUCERE

Munca fizică este o condiţie primordială a existenţei unamne şi a dezvoltarii societaţii omenesti. Ea devine cu atât mai eficace cu cât este mai bine adaptata potenţialului omului, astfel încât sa existe o armonizare între cerinţe şi posibilitaţi. Ştiinţa conducerii şi organizarii moderne a producţiei, a muncii trebuie sa creeze condiţii de valorificare eficientă a potenţialului uman, pentru a se obţine maximum de rezultate, asigurandu-se o solicitare normală a individului.

Ergonomia este ansamblul integrat de ştiinţe, suscceptibile sa ne furnizeze cunoştinţe asupra muncii umane, asupra condiţiilor necesare adaptarii raţionale a omului la efectul muncii şi a muncii la posibilitaţile omului.

În sensul cel mai larg, ergonomia este conceputa drept studiul sistemului de relaţii dintre om şi munca lui, relaţie bilaterală cu obiectiv dublu: desfăşurarea muncii în condiţii optime din partea muncitoriilor şi realizarea unei productivităţi maxime. Studiul sistemului om-maşina în concept ergonomic urmareşte un scop aplicativ, cu două obiective în interelaţie dialectică: optimizarea muncii şi ridicarea nivelului de producţie. Deci, ergonomia realizeaza doua interese, cel al muncitorului care produce, de a nu fi suprasolicitat, şi cel al societaţii care cere o producţie de volum, nivel şi calitate superioara.

Recomandarile ergonomice terbuie să se refere la eliminarea unor factori perturbatori, care scad eficienţa activitaţii şi confortului omenesc, cum ar fi: gestualitatea, ambiţia fizică (iluminatul, cromatica, temperatura, umiditatea, aerisirea), ambianţa psihică (consideraţie-desconsideraţie, colaborare-necolaborare, interes-dezinteres, variaţie-monotonie), durata muncii, ritmul diurn-nocturn, repausul, în scopul depistării unor situaţii de inadaptare.

2. MUNCA LA BIROU

Munca de birou, care în mare parte solicită psihicul şi sistemul vizual, este o muncă în care factorii de stres sunt în număr din ce în ce mai mare, iar bolile cauzate de aceştia afectează astăzi tot mai multe persoane. Din această cauză studiul muncii face apel la ergonomie, o ştiinţă relativ tânără, al cărei scop final este creşterea productivităţii muncii în condiţiile reducerii oboselii şi a stresului.

În birou ergonomia urmăreşte studierea elementelor umane şi materiale ale procesului de muncă în complexitatea şi în interdependenţa lor; capacităţile umane şi modul cum acestea pot fi utilizate în mod optim, pe întregul fond de timp, de muncă, gradul de complexitate al echipamentului şi mobilierului, precum şi modalităţile tehnice de lărgire a ariei de activitate a lucrătorilor, în condiţiile diminuării stresului şi a oboselii; condiţiile de mediu şi mijloacele de reducere a influenţei lor negative.

Organizare ergonomică şi de perfecţionare a activităţii din birou ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:

- selecţia, încadrarea, promovarea personalului după aptitudini, pregătire şi performanţe;

- stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă;

- stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă şi aplicarea acestora;

- diminuarea efortului fizic şi intelectual prin achiziţionarea unor echipamente informatice moderne;

- dotarea birourilor şi a serviciilor cu mobilier potrivit caracteristicilor antropometrice ale lucrătorilor, poziţiei acestora în timpul muncii, sarcinilor de îndeplinit şi locului zonei de muncă;

- studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între om şi mediul său de lucru, reducerii efortului senzorial şi creşterii posibilităţilor de concentrare în executarea sarcinilor. Elementele de microclimat (zgomot, temperatură, iluminat, culoare) trebuie adaptate la specificul activităţii din fiecare birou.

În concluzie se poate spune că ergonomia studiază relaţia dintre om şi munca sa astfel încât să determine creşterea productivităţii muncii fie prin organizarea ergonomică a locurilor de muncă existente, fie prin proiectarea ergonomică a unor noi locuri de muncă.

2.1. Stresul şi efectele stresului la locul de muncă

S-au evidenţiat multiple forme ale stresului. Ca exemplu: stresul în perioada copilăriei, stresul la adolescenţi, la persoanele vârstnice, stresul marital, familial, financiar etc.

În condiţiile vieţii actuale una dintre cele mai importante faţete ale stresului este stresul la locul de muncă. Stresul la locul de muncă poate fi definit ca fiind rezultatul cel mai dăunător, fizic şi psihic, ce se produce când cerinţele postului nu se potrivesc cu resursele, capacităţile şi nevoile angajatului. Conform unor puncte de vedere diferenţele între caracteristicile individuale, că personalitatea şi stilul de rezolvare a problemelor, sunt cele mai importante în prezicerea căror condiţii de muncă vor deveni factori de stres, cu alte cuvinte problema apare datorită faptului că ceea ce este stresant pentru o persoană poate să nu fie o problemă pentru altă persoană. Personalitatea poate avea o influenţă importantă asupra senzaţiei de stres. Ea afectează atât gradul de percepţie al potenţialilor agenţi ca fiind stresanţi în fapt, cât şi tipul de reacţii care apar.