Extras din proiect

Capitolul I Istoric

1.1. Data inființarii, construirii primei atestari documentare.

Situată în partea de nord-est a judeţului Neamţ, la o depărtare de cca. 46 de km de reşedinţa acestuia şi în imediata apropiere a oraşului Tg. Neamţ, Cetatea Neamţ face parte din categoria monumentelor medievale de valoare excepţională din România. Apariţia şi existenţa sa sunt strâns legate de istoria locului, a cărei vechime coboară cu aproximativ şapte milenii în negura timpului.

Cele mai vechi urme de locuire, aparţinând culturii Starčevo-Criş (cca. 5500-5000 î.H.), au fost puse în evidenţă la Lunca-Vânători şi Oglinzi-Răuceşti, pe versantul estic al Culmii Pleşului, la doar câţiva kilometri de Cetatea Neamţ. Atrase de izvoarele de slatină care se găsesc în apropiere, comunităţile de agricultori şi crescători de vite din neoliticul timpuriu au exploatat intens apa sărată, aşa cum au făcut şi populaţiile care s-au succedat, atât pentru consumul cotidian propriu, cât şi în scopul obţinerii sării cristalizate care era transmisă către triburile aflate la depărtare. Pentru mileniul următor (cca. 5000-4000 î.H.) sunt atestate vestigii ale culturilor ceramicii liniare şi Precucuteni la Lunca, Oglinzi, Târpeşti, Topoliţa ş.a., pentru ca ulterior (cca. 3600-2500 î.H.) să se remarce un număr mare de aşezări ale culturii Cucuteni (la Tg. Neamţ, Vânători, Poiana, Lunca, Răuceşti, Petricani, Târpeşti etc.), cea mai strălucită civilizaţie a Europei Vechi. După o perioadă frământată (cca. 2500-2000 î.H.), generată de pătrunderea unor triburi de origine estică şi nord-estică, în apropierea oraşului de pe apa Ozanei (la Lunca, Davideni, Rădeni, Târpeşti, Săveşti) şi chiar pe locul Cetăţii Neamţ sunt prezente comunităţi ale epocii bronzului tracic (cca. 1800-1100 d.H.).

Este foarte probabil că documentul din 6 mai 1387, prin care Petru I Muşat a depus jurământul formal de vasalitate faţă de regele Vladislav Iagello al Poloniei, în care domnul moldovean menţiona că "ne facem supuşi cu omagiu, pe noi, poporul şi ţara noastră, cetăţile Moldovei şi celelalte domenii", face referire şi la Cetatea Neamţ, atestată documentar în mod clar câţiva ani mai târziu, la 1395, în timpul expediţiei regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, asupra Moldovei. Nu lipsit de importanţă este faptul că "Neamţul din munţi" este amintit în Cronica rusească ce cuprinde oraşele de la est de Carpaţi, datată între anii 1387-1391, care ar fi putut să se refere atât la oraş, cât şi la cetate.

1.2. Evenimente majore prin care a trecut sau la care a fost a martora Cetatea Neamț. Reconstructii majore in aceasta perioada

Locul pentru amplasarea Cetăţii Neamţ a fost ales în mod fericit, întrucât Culmea Pleşului asigură, prin poziţia sa naturală, mari posibilităţi de apărare. Stânca Pleşului apare ca un pinten cu plan în formă aproximativ triunghiulară, desprins de vârful Cerdac, cu înălţimea de circa 480 m faţă de nivelul mării şi de 80 m faţă de nivelul apei Neamţului.

De sus, de pe vârful Cerdacului, unde se presupune că a fost un important punct de observaţie, se deschide un orizont larg, de unde se pot transmite şi recepţiona semnale vizuale la distanţă.

Planul cetăţii are aspectul unui patrulater cu laturi inegale, adaptat după teren. Dacă între latura de nord şi cea de sud diferenţa nu este decât de un metru (38, 50 m/37, 50 m), în schimb între latura de est şi cea de vest diferenţa este mult mai mare - de 7 m (47 m/40 m). S-a apreciat că planul cetăţii de la Neamţ, ca şi al aceleia de la Suceava, ar fi suferit o influenţă polono-lituaniană prin cetăţile Coriatovicilor din Podolia sau Diosgör din Ungaria. Specific pentru Cetatea Neamţ este faptul că turnurile de apărare, din cele patru colţuri, n-au fost plasate în exteriorul zidurilor, ca la cetăţile Suceava şi Scheia construite în aceeaşi perioadă, ci au fost încadrate direct în scheletul de ziduri, şi aceasta pentru că fortificaţiile naturale de pe trei laturi nu permiteau construcţia lor în exterior.