Metode optime de proiectare, planificare și gestionare a producției în cadrul SC Construct Trading SA Videle

TEMA PROIECT:

METODE OPTIME DE PROIECTARE, PLANIFICARE SI GESTIONARE A PRODUCTIEI

IN CADRUL

S.C. CONSTRUCT TRADING S.A. Videle

Capitolul I

METODE OPTIME DE PROIECTARE, PLANIFICARE SI GESTIONARE

A PRODUCTIEI

-Generalitati-

Productia este activitatea economica de prelucrare-transformare a bunurilor materiale si serviciilor existente in forma naturala sau secundar fabricata urmarind realizarea bunului finit adica realizarea satisfactiei umane.

Sistem de producţie- Ansamblu de posturi de lucru, maşini - unelte,operatori umani, personal de întreţinere, semifabricate, piese, scule, dispozitive,elemente de transport etc.

Proces de producţie- Totalitatea fenomenelor (deplasări, transformări, asamblări, activităţi umane etc.) ce au loc în sistemul de producţie în scopul obţinerii produselor finite.

1.1.Principiile care stau la baza proiectării planului general de principiu

Baza ştiinţifică a elaborării planului general de principiu o constituie următoarele principii:

• Principiul conform căruia toate procesele de transformare din sistem să fie elaborate pe baza unui flux tehnologic de ansamblu, fundamentat ştiinţific, care să asigure succesiunea stadiilor tehnologice, precum şi înlănţuirea logică a tuturor proceselor tehnologice aferente subsistemelor şi sistemelor parţiale. Respectarea acestui principiu constituie premisa de bază a proiectării unui subsistem logistic raţional care să asigure o circulaţie fluentă a intrărilor şi ieşirilor din sistem, o eficienţă sporită a sistemului. Lipsa unei concepţii de ansamblu, sistemice asupra întregului flux tehnologic conduce în mod inevitabil la discontinuitate la nivelul proceselor tehnologice, la desincronizări frecvente la nivelul subsistemelor şi sistemelor parţiale.

• Principiul conform căruia, este necesar să existe o concordanţă între capacitatea de producţie a sistemului şi modul de organizare în spaţiu a structurii efectorii. Cerinţele acestui principiu impun cu stringenţă să se asigure, încă de la proiectare, o dimensionare corespunzătoare a subsistemelor şi sistemelor parţiale.

• Principiul potrivit căruia trebuie să se asigure un circuit cât mai scurt a intrărilor şi ieşirilor din sistem de la primire până la expedierea produselor finite concomitent cu reducerea la minim şi chiar eliminarea

transbordărilor şi reducerea manipulărilor.

• Principiul potrivit căruia trebuie evitate intersecţiile dintre fluxurile de materii prime, personal, produse finite, concomitent cu respectarea normelor de protecţie (incendii, explozii), de circulaţie rutieră internă şi

tehnologică.

1.2.Proiectarea fluxului tehnologic general

Fluxul tehnologic general este constituit dintr-un ansamblu raţional de stadii tehnologice care se succed într-o anumită ordine de la recepţia materiilor prime şi materialelor până la expedierea produselor finite.

Fluxul tehnologic general trebuie să dea o imagine de ansamblu a relaţiilor care se stabilesc între subsistemele şi sistemele parţiale ale structurii efectorii, prin care se definesc fluxurile de transport-depozitare-fabricaţie-expediţie cu indicarea legăturilor şi sensului.

Datele necesare elaborării fluxului tehnologic general se preiau din proiectul de execuţie al produsului finit şi din studiile de piaţă (furnizori, clienţi, cererea), pe baza cărora tehnologul stabileşte următoarele elemente:

a) referitor la intrările în sistem:

- natura materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, utilităţilor;

- furnizorii de la care se achiziţionează intrările.

Pe baza acestor elemente, tehnologul stabileşte condiţiile şi modul de stocare (depozitare), îşi creează o imagine asupra dimensiunii spaţiilor, platformelor, magaziilor, recipienţilor în care se vor stoca, precum şi asupra modului de transport si manipulare în interiorul structurii efectorii (transport la sol-pe cale ferată, drumuri sau conducte; transport aerian- conducte, cabluri), modul de pregătire (operaţiile) înaintea intrării în fabricaţie şi pe parcursul fabricaţiei.

b) referitor la procesele de transformare:

- natura proceselor de transformare (fizice, chimice, mecanice, termice, biologice);

- natura utilităţilor necesare proceselor de transformare;

- modul de asamblare, montaj, manipulare a subansamblelor;

- etapele procesului de transformare a intrărilor în ieşiri şi succesiunea lor;

- natura reziduurilor, deşeurilor, noxelor care rezultă în urma proceselor de transformare.

Pe baza acestor elemente, tehnologul stabileşte tehnologia, componentele subsistemului de fabricaţie (fabrici, secţii, ateliere) precum şi componentele subsistemului suport şi de control, modul de tratare sau stocare a reziduurilor, noxelor, deşeurilor; modul de generare a unor utilităţi (agent termic, aer comprimat) în cazul când trebuie produse în sistem.

c) referitor la ieşirile din sistem:

- modul de ambalare, manipulare, depozitare a produselor finite;

- modul de transport-expediţie a produselor;

- clienţii;

- modul de evacuare a reziduurilor, noxelor, deşeurilor;

- posibilităţi de valorificare a unor deşeuri.

Pe baza acestor elemente, tehnologul îşi creează o imagine asupra spaţiilor de depozitare a produselor finite (depozite închise prevăzute sau nu cu instalaţii pentru a crea anumite condiţii de ambient: umiditate, temperatură, lumină, sau depozite deschise acoperite sau nu), mijloacele de manipulare, încărcare şi transport, care pot fi utilizate, mijloacele şi echipamentele de evacuare a reziduurilor, deşeurilor şi de evacuare a noxelor.

Pe baza datelor extrase şi prelucrate asupra intrărilor, transformărilor şi ieşirilor din sistem se stabileşte modul de îmbinare între componentele subsistemului de fabricaţie.

Componentele subsistemului de fabricaţie participă succesiv sau paralel la executarea unui anumit segment din procesul tehnologic general îmbinându-se în funcţie de succesiunea operaţiilor tehnologice prin care are loc transformarea intrărilor în ieşiri.

Variantele de îmbinare uzuale sunt redate în figura 1.