Adaptarea Soluțiilor Informaționale Financiar Contabile la Mediul Internet

CAPITOLUL I.

NOŢIUNI GENERALE PRIVIND

CONTABILITATEA AGENŢILOR ECONOMICI

Prima definiţie dată contabilităţii aparţine lui Luca Paciolo, fiind formulată în lucrarea sa, Tratatus de computis et scripturis, care a apărut la Veneţia în 1494. El analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii şi tehnici privind înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia, în ordinea în care au avut loc.

Contabilitatea este modul în care se gestionează patrimoniul unui agent economic, ea studiază echilibrul economic al patrimoniului, realizează reflectarea în expresie bănească atât a structurii averii agenţilor economici, cât şi a utilizării eficiente a acesteia.

Evidenţa contabila este parte a sistemului de conducere a organizaţiei, ca un complex de proprietate independent, preocupată de acumularea si generalizarea în expresie de cost a informaţiei despre acest complex, despre operaţiile economice efectuate, si de transmiterea ei către beneficiari pentru adoptarea unor soluţii economice şi de administrare întemeiate. Luând în vedere faptul că evidenţa contabilă participă, într-o măsură sau alta, practic la toate sferele de activitate ale organizaţiei, ea îşi îndeplineşte funcţiile, in planul evidenţei, la doua nivele:

- La nivelul înregistrării operaţiilor economice şi de sintetizare a lor în raportul analitic situaţie in care prezintă date personalului administrativ al organizaţiei pentru dirijarea operativă a procesului.

- La un nivel mai înalt al informaţiei când este generalizată, in expresie de cost, in registrele de evidenţa contabilă sintetică, pentru reflectarea datelor respective in rapoartele contabile.

Informaţia şi, îndeosebi, informaţia economică este astăzi prezentă în toate domeniile de activitate, fiind un element indispensabil al progresului. Realităţile societăţii moderne ne arată că odată cu dezvoltarea economiei de piaţă şi sporirea gradului de complexitate a acesteia trebuie să se dezvolte corespunzător - ca arie, conţinut şi operativitate - şi informaţia economică, pentru ca ea să poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poată reflecta exact situaţia patrimonială a unităţilor şi rezultatele activităţii economico-¬financiare.

Conducerea, în general, şi conducerea activităţii economice, în special, nu mai este considerată numai o artă în care intuiţia joacă un rol însemnat în luarea deciziilor, ci şi o ştiinţă de sine stătătoare. Informaţia economică ne ajută să observăm modul de utilizare a resurselor materiale şi umane, să sesizăm şi să examinăm critic aspectele pozitive dar şi deficienţele existente, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Valorificarea deplină a informaţiei economice se poate realiza numai in cadrul unui sistem informaţional economic, conceput ca un ansamblu al mij¬loacelor şi metodelor de obţinere, stocare şi utilizare a informaţiilor într-un anumit domeniu al activităţii social-economice.

Funcţia de bază a oricărui sistem informaţional economic - indiferent de gradul de complexitate şi de automatizare - este de a vehicula o cantitate raţio¬nală de informaţii, pe baza cărora să se ia decizii economice bine argumentate pe toate treptele organizatorice.

Principala sursă de date a sistemului informaţional economic şi, totodată, una dintre componentele de bază ale acestuia este contabilitatea. Ea este in¬strumentul principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute de către agenţii economici.

1.1. Istoricul contabilităţii

În accepţiunea modernă, contabilitatea, rolul său reprezentativ şi multiplele funcţii în activitatea economică, financiară şi socială are o istorie proprie, ale cărei începuturi sunt greu de delimitat datorită trecutului îndepărtat al genezei contabilităţii.

Ceea ce constituie o certitudine este faptul că apariţia contabilităţii şi evoluţia lentă, sinuoasă a acesteia au ca factor determinant necesitatea practică de a cunoaşte anumite realităţi de natură economică, financiară, socială.

Apariţia contabilităţii este nemijlocită de un anumit context economico-social. A avut la început un caracter rudimentar, care pe măsura dezvoltării a crescut rolul ei de cunoaştere a realităţilor.

Numai experienţa practică dobândită treptat în domeniul cunoaşterii, cu ajutorul evidenţei a creat premisele elaborării de reguli, principii şi norme cu caracter teoretic privind contabilitatea.

Noţiunea de contabilitate în înţelesul ei de astăzi nu este echivalentă cu nici una din însemnările sau urmele scrise folosite de unele triburi indiene, nici cu tăbliţele de lut ars, nici cu alte însemnări descoperite în Persia, aceasta constituind etapa evidenţei rudimentare.

Contabilitatea a început să se contureze în evul mediu odată cu apariţia capitalismului, a extinderii economiei monetare.

Stadii superioare de dezvoltare a dus contabilitatea în unele oraşe mari ale Iatalia de Nord - Florenţa, Veneţia la dezvoltarea afacerilor în sec.XV impunând conceperea şi aplicarea ”metodei veneţiene” de organizare a contabilităţii.

În anul 1494 a apărut la Veneţia prima lucrare de literatură contabilă aparţinând lui Luca Paciolo sub titlul “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita”

În cartea a-IX-a a acestei lucrări, denumită ” Tractatus de computis et scripuris” descrie pentru prima dată partida dublă , care reprezintă şi astăzi una din trăsăturile definitorii ale contabilităţii.

Opera lui Paciolo a răspuns nevoilor vieţii economice, ale caselor de comerţ., deoarece prin partida dublă ( den. “Scrittura doppia”) se punea ordine în socotelile afacerilor companiei, aceasta fiind apreciată ca una din cheile succesului (“Upi est non ordo ibi est confusio).