Analiza Activitătii Agenților Economici pe Baza Situațiilor Financiare

CAPITOLUL I: SITUAŢIILE FINANCIARE – PRINCIPALA SURSĂ DE

INFORMARE A MANAGEMENTULUI

1.1. Scopul situaţiilor financiare în vederea fundamentării deciziilor

Principala funcţie a conducerii într-o societate globală, o constituie fundamentarea şi luarea deciziilor, pe baza informaţiilor. Informaţia este înţeleasă ca o cunoaştere sau acţiune de constatare, de punere la curent, de lămurire a unei probleme la trecut, prezent sau viitor. Indiferent de natura ei, informaţia, se vinde şi se cumpără ca orice marfă. Cu cât informaţia este mai cuprinzătoare şi de utilitate certă, cu atât domeniul de incertitudini se restrânge, mărind sfera cunoaşterii umane în cele mai diverse domenii ale vieţii sociale, economice, culturale etc.

Contabilitatea este o puternică sursă de informaţii utilizate în diferite scopuri. Informaţiile furnizate de contabilitate sunt informaţii contabile obţinute prin prelucrarea datelor din contabilitate cu ajutorul unor metode, procedee şi instrumente proprii.

Informaţia contabilă se regăseşte sub formă de: informaţie contabilă curentă (obţinută zi de zi) şi de raportare (obţinută la anumite date de raportare şi la sfârşitul exerciţiului); informaţie contabilă de dispoziţie (care dispune realizarea unei operaţii) şi de execuţie (care atestă execuţia unei operaţii); informaţie contabilă internă (care circulă în întreprindere) şi informaţie contabilă externă, ce este orientată spre informarea utilizatorilor din afara unităţi.

Informaţia contabilă este produsă de structuri specializate organizate în cadrul întreprinderii ca şi compartimente funcţionale ale acesteia sau în afara ei, ca entităţi juridice de sine stătătoare sau persoane fizice ce au calitatea de contabil autorizat ori de expert contabil, şi au ca obiect de activitate obţinerea acestor informaţii, conform contractelor încheiate de întreprindere.

În literatura economică, pentru reflectarea –întreprinderii în termeni financiari– la sfârşitul exerciţiului se utilizează diverse accepţiuni: bilanţ contabil, documente contabile de sinteză, conturi anuale, situaţii financiare, rapoarte financiare.

Indiferent de titulatura sub care le regăsim în contabilitate, în opinia noastră, documentele contabile de sinteză reprezintă pentru utilizatorii informaţiilor financiare "baza de date" necesară în luarea deciziilor economice de către diferitele categorii de utilizatori.

La sfârşitul exerciţiului financiar, ca ofertă a contabilităţii, documentele contabile de sinteză sunt rezultatul unei munci care se descompune în trei mari faze: colectarea datelor, înregistrarea datelor în conturi şi formalizarea în conturi de sinteză.

Colectarea datelor constă în centralizarea tuturor -pieselor justificative- ale tranzacţiilor întreprinderii. Faza de înregistrare a datelor în conturi este realizată cu ajutorul următoarelor documente: Registrul jurnal –pentru înregistrarea cronologică a informaţiilor; Registrul mare –pentru deschiderea şi urmărirea conturilor în concordanţă cu totalul însemnărilor din registrul jurnal; Registrul inventar – care reflectă la sfârşitul exerciţiului financiar, cu ocazia inventarierii, cantitativ şi valoric, toate elementele de activ şi pasiv. Urmează apoi formalizarea în conturi de sinteză, care presupune o regrupare a datelor de aceeaşi natură, o clasare după o nomenclatură metodică, astfel încât situaţiile financiare să fie cât mai relevante.

Regăsirea noţiunii de bilanţ ca o componentă a documentelor contabile de sinteză, prin care se prezintă activul şi pasivul unităţii patrimoniale, argumentează poziţia privilegiată pe care acesta o ocupa în cadrul formaţiei bilanţiere şi accentuează modelul patrimonial pe care s-a bazat sistemul contabil românesc.

Titulatura "conturi anuale" se regăseşte în Directiva a IV-a a C.E.E. În cadrul acesteia, se precizează, conturile anuale, care cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexa. Aceste documente constituie un tot, iar conturile anuale trebuie să dea o imagine fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor societăţii.

Titulatura de "situaţii financiare" este utilizată de Cadrul General al IASB, unde se precizează că situaţiile financiare constituie o parte a procesului de raportare financiară. Un set complet de situaţii financiare include de regulă, un bilanţ, un cont de profit şi pierdere, o situaţie a modificărilor poziţiei financiare -care poate fi prezentată în diverse moduri: fie ca o situaţie a fluxurilor de trezorerie (situaţia fluxurilor de fonduri), fie sub formă de note şi alte situaţii explicative. Pot fi incluse de asemenea, materiale şi informaţii suplimentare sau derivate care vin în completarea acestora. Acelaşi document menţionează că situaţiile financiare nu includ elemente ca, rapoartele directorilor, declaraţiile preşedintelui, discuţiile şi analizele conducerii şi elemente similare care se pot include într-un raport financiar sau anual. Spre deosebire de Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene care nu abordează prezentarea conturilor consolidate, Cadrul general al IASB se referă şi la situaţiile financiare consolidate.

Pe plan internaţional, problematica situaţiilor financiare o regăsim în prevederile normei contabile internaţionale IAS 1 "Prezentarea situaţiilor financiare", dar şi în alte norme contabile internaţionale. Apariţia IAS 1 a avut pe de o parte, menirea de a actualiza cerinţele din standardele pe care le-a înlocuit cu prevederile Cadrului general IASB privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, iar pe de altă parte, menirea de a ameliora calitatea situaţiilor financiare prezentate, utilizând sau făcând trimitere şi la alte Standarde Internaţionale de Contabilitate. Standardul îşi propune ca obiectiv stabilirea unei baze cu scop general, referitoare la prezentarea situaţiilor financiare ale întreprinderii pentru perioadele precedente, cât şi cu situaţiile financiare ale altor întreprinderi. Astfel, ne explicăm de ce standardul internaţional de contabilitate efectuează numai recomandări cu privire la prezentarea, structura şi conţinutul minim al informaţiilor ce trebuie cuprinse în situaţiile financiare. De altfel, recomandările sunt specifice normelor contabile internaţionale, deoarece acestea adoptă concepţia de situaţii financiare dereglementate şi, totodată, sunt dovada flexibilităţii acestora.

Totuşi, norma contabilă internaţională IAS 1 cuprinde şi prevederi cu caracter obligatoriu. Spre exemplu, se menţionează că un set complet de situaţii financiare include următoarele componente: bilanţul; contul de profit şi pierdere; o situaţie care să reflecte fie: toate modificările capitalului propriu; fie modificările capitalului propriu, altele decât acelea provenind din tranzacţii de capital cu proprietarii şi distribuiri către proprietari; situaţia fluxurilor de numerar; politicile contabile şi notele explicative. De asemenea, se mai menţionează că o întreprindere poate pretinde că întocmeşte situaţiile ei financiare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, numai dacă, acestea "satisfac toate cerinţele fiecărui Standard aplicabil şi fiecare interpretare aplicabilă Comitetului Permanent pentru Interpretări", scopul situaţiilor financiare fiind acela "să prezinte fidel poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de numerar ale unei întreprinderi". O prezentare fidelă, sub toate aspectele semnificative cu IAS, solicită printre altele, " furnizarea de informaţii suplimentare atunci când cerinţele din Standardele Internaţionale de Contabilitate sunt insuficiente pentru a permite utilizatorilor să înţeleagă impactul tranzacţiilor şi evenimentele particulare asupra poziţiei financiare şi rezultatelor întreprinderii".