Analiza Bugetului de Stat al României

CAPITOLUL 1: SISTEMUL BUGETAR - MIJLOC DE CONSTITUIRE ŞI UTILIZARE A FONDURILOR PUBLICE ÎN ROMÂNIA

1.1. Consideraţii noţionale privind bugetul

Aliniindu-se reformei generale româneşti, finanţele publice au parcurs trei stadii de remodelare şi armonizare cu noile accente pe care economia naţională le primeşte. Acestea sunt marcate de cele trei legi specifice domeniului atragerii şi gestionării banului public:

- legea nr. 10/1991 care stabilea noul raport al finanţelor publice cu bugetul public naţional, în sensul precizării competenţelor finanţelor publice în legătură cu elaborarea şi execuţia bugetului, stabilirea şi încasarea veniturilor statului, utilizarea mijloacelor financiare publice şi respectiv controlul modului de folosire a acestora;

- legea nr. 72/1996 în care se explicitează gestionarea resurselor financiare publice printr-un sistem unitar de bugete cuprinzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele instituţiilor publice cu caracter autonom;

- legea nr. 500/2002 consolidata cu legea nr. 314/2003 si legea nr. 96/2006, în vigoare în prezent, a introdus conceptul de buget general consolidat care reprezintă ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate pentru a forma un tot unitar. Agregarea şi consolidarea au drept scop eliminarea transferurilor efectuate între bugetele componente în vederea identificării corecte a fluxurilor financiare de formare a veniturilor statului destinate repartizării în funcţie de nevoia socială şi în concordanţă cu politica financiară a anului la care se referă.

Aşadar, resursele financiare publice sunt gestionate prin intermediul bugetului care, în procesul elaborării şi funcţionării ulterioare şi-a evidenţiat trei principale modalităţi de abordare şi anume:

- juridică. Potrivit acesteia, bugetul este un act în care se înscriu veniturile şi cheltuielile probabile ale statului, pe o perioadă determinată de timp, de regulă un an. Conform legii finanţelor publice el necesită autorizarea prealabilă a puterii legislative, aceasta implicând elaborarea legii bugetului pentru fiecare an de către Parlament. Având la bază o lege, bugetul are caracter obligatoriu pentru exerciţiul bugetar la care se referă. El aste un document oficial în care sunt înscrise nivelurile aprobate ale cheltuielilor, mărimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispoziţia statului şi perioada de timp la care se referă;

- economică. Din acest punct de vedere bugetul reflectă relaţii economice, exprimate în bani, ce iau naştere în procesul repartiţiei produsului intern brut pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului, în conformitate cu obiectivele politicii economice, sociale sau de altă natură, promovate pentru o anumită perioadă. Concret, aceste relaţii se manifestă în procesele de mobilizare a resurselor băneşti la dispoziţia statului şi de repartizare a acestora, elementul hotărâtor pentru nivelul indicatorilor înscrişi în buget fiind volumul produsului intern brut sau, cu alte cuvinte nivelul de dezvoltare economică al tării respective;

- financiară. Bugetul este un plan financiar la nivel macroeconomic care realizează previzionarea:

– pe termen scurt, deoarece estimează veniturile şi cheltuielile publice pe timp de un an;

– pe termen mediu, prin elaborarea bugetelor-program de regulă în domeniul investiţiilor publice.

Rolul bugetului se manifestă mai ales pe plan financiar şi economic. Pe plan financiar, bugetul este cel care asigură atragerea şi dirijarea resurselor financiare necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor statului, iar în domeniu economic rolul său se traduce prin utilizarea pârghiilor economico-financiare, ca instrumente de influenţare a conjuncturii economice. Pentru îndeplinirea menirii bugetului general consolidat, în procesele de elaborare, execuţie şi control, el realizează conexiunea tuturor celor implicaţi în economia naţională: întreprinderi publice, private, instituţii din sfera nemateriala (învăţământ, sănătate, cultură), populaţie şi diverşi parteneri externi.

Concluzionând, bugetul este un act previzional obligatoriu ce compară veniturile şi cheltuielile aferente perioadei la care se referă. El trebuie să reflecte cât mai real resursele ce pot fi atrase şi destinaţia acestora, precum şi să permită, în procesul execuţiei bugetare, compararea veniturilor încasate cu cheltuielile efectuate, în contextul analizării veniturilor pe surse de provenienţă şi a cheltuielilor pe destinaţii. Pentru îndeplinirea acestor cerinţe la elaborarea şi execuţia bugetului, trebuie respectate principiile bugetare, explicitate şi în legea finantelor publice şi anume: universalitatea, publicitatea, unitatea, anualitatea, specializarea bugetară şi unitatea monetară.

1.2. Principiile bugetare

Conform legii finanţelor publice, principiile generale bugetare se adaptează la specificul fiecărui buget. Aplicarea lor diferă de la ţară la ţară şi de la o perioadă la alta în cadrul aceluiaşi stat, în funcţie de condiţiile concrete ale economiei respective cât şi de priorităţile şi obiectivele politicii acestuia.

Principiul universalităţii presupune înscrierea în buget a sumelor globale ale veniturilor şi cheltuielilor publice, chiar în condiţiile în care realizarea veniturilor publice presupune efectuarea unor cheltuieli prealabile. Cu alte cuvinte, nu pot fi compensate veniturile bugetare cu cheltuielile aferente acestora. În buget veniturile trebuie să figureze cu sumele lor brute, iar cheltuielile cu sumele lor totale, astfel încât să se ofere posibilitatea puterii legislative (Parlamentul) să cunoască veniturile totale pe care statul urmează să le încaseze precum şi destinaţia pe care acestea o vor primi.

Aplicarea strictă a acestui principiu conduce la elaborarea unui buget brut care permite analiza corelaţiilor existente între diferitele categorii de venituri şi cheltuielile aferente lor.

În practică, cerinţele acestui principiu nu sunt întotdeauna respectate astfel că, în unele cazuri s-a trecut la elaborarea de bugete mixte, unde veniturile şi cheltuielile unor instituţii figurează cu sumele lor totale, iar altele numai cu soldurile dintre veniturile posibile şi cheltuielile aferente lor. Astfel de venituri şi cheltuieli ce se pot înscrie în buget numai cu soldul pot fi următoarele:

- veniturile de la întreprinderi publice şi subvenţiile către acestea;

- vărsămintele către buget şi subvenţiile primite de la acesta în cazul relaţiilor bugetelor locale cu bugetul de stat;

- subvenţiile primite de unele instituţii din sfera nematerială, care realizează venituri pe care le reţin pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile lor.