Analiza comparativă a metodei de calculație de faze și a metodei Georges Perrin

1.Introducere

Complexitatea şi importanţa calculaţiei costurilor au determinat în timp apariţia a numeroase teorii şi metode cu privire la calculaţia stocurilor.

Fiecare din aceste metode prezintă particularităţi distincte , grade de complexitate diferite , anumite avantaje şi dezavantaje. Folosirea uneia sau a alteia dintre metodele existente este condiţionată de particularităţile tehnice existente , reprezentate de complexitatea procesului tehnologic , omogenitatea produselor realizate , existenţa unor produse în curs de execuţie la sfârşitul exerciţiului .

Alături de aceşti factori care au determinat diversificarea metodelor de calculaţie a costurilor trebuie să amintim şi “costul” prelucrării datelor existente prin folosirea uneia dintre metodele de caculaţie a costurilor.Uneori aplicarea unei metode de calculaţie într-un anumit caz poate necesita un volum foarte mare de muncă, personal numeros , ceea ceea ce face ca facilitatea cu care se pot prelucra datele să constituie un criteriu important de alegere a unei anumite metode de calculaţie a costurilor.

Un alt criteriu îl constituie promtitudinea calculării costurilor , care în metodele clasice se putea obţine doar după încheierea exerciţiului (lunar).

Deşi există numeroase metode de calculaţie a costurilor, niciuna nu s-a dovedit a fi o metodă perfectă care să permită calcularea cu justeţe şi la timp a costurilor, indiferent de particularităţile procesului tehnologic.

Având în vedere cele menţionate anterior , lucrarea de faţă îşi propune să analizeze pe plan teoretic şi practic două metode de calculaţie de tip absorbant şi anume : metoda de calculaţie pe faze şi metoda Georges Perrin.

Se va avea în vedere pe de o parte analizarea importanţei pe care o are alegerea potrivită a unei metode de calculaţie a costurilor în cadrul unei entităţi economice , iar pe de altă parte punerea în evidenţă a a vantajelor şi dezavantajelor celor două metode analizate cât şi a situaţiilor în care este oprtună folosirea uneia sau a alteia dintre ele.

Aplicaţia practică a fost concepută în aşa fel încât să facilteze o comparaţie pertinentă a celor două metode de calculaţie a costurilor.

2.Metoda de calculaţie pe faze

I. Principii generale – condiţii de aplicare

Metoda se aplică în întreprinderile unde produsul finit rezultă dintr-un proces tehnologic omogen, desfăşurat în anumite stadii sau faze succesive de prelucrare.

Obiectul calculaţiei îl constituie produsele şi fiecare fază de prelucrare prin care trece produsul sau grupele de produse respective,colectarea costurilor facându-se pe articole de calculaţie în conturi deschise lunar pe fiecare fază ,astfel că la finele perioadei de gestiune prin cumularea costurilor în ultima fază de fabricaţie , rezultă costul efectiv al produsului finit.

Fiind o metodă absorbantă , metoda de calculaţie pe faze implică aceleaşi etape de calculaţie a costurilor ca şi celelalte metode de tip absorbant şi anume:

a) Colectarea costurilor directe pe faze şi a celor indirecte pe sectoare de cheltuieli

b) Repartizarea costurilor indirecte delmitate pe sectoare asupra fazelor de fabricaţie

c) Stabilirea costului unitar al semifabricatelor şi al produselor

Aplicarea metodei pe faze necesită soluţionarea următoarelor probleme:

- Determinarea fazelor de calculaţie a costurilor

- Stabilirea costului semifabricatelor pe faze

- Repartizarea costurilor de producţie pe produsele obţinute în aceeaşi fază

Delimitarea fazelor de calculaţie a costurilor , stabilirea numărului şi a nomeclaturii lor trebuie rezolvată de organele tehnice şi cele economice din întreprindere, deoarece de secţionarea procesului tehnologic depinde delimitarea corectă a costurilor pe purtători de costuri , evaluarea producţiei neterminate , identificarea pierderilor tehnologice pe faze.Fazele de calculaţie pot reprezenta centre de responsabilitate în privinţa producşiei şi a costurilor.

Condiţia esenţială a stabilirii fazelor de calculaţi a costurilor este ca la sfârşitul acestor faze producţia obţinută să poată fi măsurată.

Costul fiecărui produs trebuie calculat printr-un număr cât mai redus de faze , pentru a se asigura eficienţa calculaţiei.

Modelul general de calcul al costului pe unitatea de produs , în cazul metodelor “full-costing”, este redat prin relaţia: