Analiza dinamică a bilanțului contabil

Analiza financiară a activităţii agentului economic urmăreşte reflectarea echilibrului financiar pe termen scurt şi lung sub două aspecte: a modului în care acesta s-a realizat şi consecinţelor sale în planul solvabilităţii, lichidităţii şi al riscului de neplată sau de faliment

Principala sursă informaţională a analizei financiare interne o constituie documentele de sinteză contabilă şi, în plus, unele date ale gestiunii interne. Documentele de sinteză contabilă sunt utilizate atât de către analişti financiari interni, cât şi de către analişti externi, interesaţi să cunoască evoluţia sau situaţia financiară a agentului economic la un moment dat.

Bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexele la bilanţul contabil constituie documente de bază ale analizei financiare. Bilanţul contabil nu poate satisface integral cerinţele analizei financiare.

Bilanţul contabil serveşte, în primul rând, analizei statice a solvabilităţii, a lichidităţii şi a riscului de faliment a agentului economic. În al doilea rând, mai multe bilanţuri succesive pot fi utilizate pentru o analiză dinamică cu ajutorul unor tablouri financiare specifice.

Bilanţul românesc, aşa cum este conceput în cadrul noului sistem de contabilitate inspirat din experienţa ţărilor cu o contabilitate continentală şi în special cea a Franţei, este un hibrid între concepţia patrimonială contabilă şi concepţia funcţională.

În timp, s-au conturat mai multe concepţii privind analiza statică a bilanţului contabil. Acestea vizează construcţia unor bilanţuri financiare specifice care să servească obiectivelor analizei financiare şi anume: bilanţul funcţional şi bilanţul financiar (lichiditate-exigibilitate).

Bilanţul lichiditate-exigibilitate, după concepţia pe care se bazează, se apropie mai mult decât cel funcţional de cel contabil, având în centrul său noţiunea de patrimoniu şi de drepturi şi obligaţii ce apar în legătură cu posesia şi folosirea elementelor sale.

Bilanţul contabil permite doar o apreciere cantitativă a activelor şi pasivelor agentului economic. Dacă analiza financiară pe baza bilanţului patrimonial poate fi considerată ca având un caracter static, care nu permite evidenţierea legăturilor semnificative dintre resurse şi nevoi, analiza financiară pe baza bilanţului funcţional răspunde cerinţelor unei analize dinamice, deoarece bilanţul funcţional este suportul întregii analize dinamice bazându-se pe continuitatea activităţii întreprinderii.

Trebuie avută în vedere asemănarea celor două bilanţuri prin prisma principiilor care stau la baza întocmirii lor. Este vorba de principiul continuităţii exploatării, de principiul costului istoric şi de principiului prudenţei în evaluarea activelor şi pasivelor. În continuarea vom prezenta sub formă tabelară, comparaţia între analiza lichiditate - exigibilitate şi analiza funcţională (tabel nr.1.1): Tabel nr. 1.1

Comparaţia între analiza lichiditate/exigibilitate şi analiza funcţională

Elemente de

Diferenţiere Analiză lichiditate/exigibilitate Analiză funcţională

Obiective Aprecierea posibilităţii de rambursare a datoriilor în cazul încetării activităţii;

Determinarea valorii trecute şi actuale a întreprinderii în cazul continuării activităţii. Explicarea originii fondu -rilor şi a folosirii acestora conform unor reguli predeterminate

Continuitatea activităţii

Arie de interes Acţionari şi creditori Manageri

Clasificarea activului Lichiditate crescătoare Natura posturilor, destinaţia

Clasificarea pasivului Pasiv după repartizare, structurat după exigibilitate crescătoare Pasiv înainte de repartizare. Elementele sunt clasificate după natura posturilor, destinaţia lor

Evaluarea activului Activ net(evaluare la costuri istorice, ţinându-se cont şi de evaluare economică (de piaţă)) Activ brut(evaluare la va- loarea brută contabilă, făcându-se abstracţie de valoarea de piaţă)

Tipul analizei Mai ales statică;

Analiză externă(pentru infor -maţii terţilor);

2 niveluri orizontale(peste şi sub un an) Statică şi dinamică (cont-nuată prin tablouri de finanţare şi de flux);

Analiză internă(pentru între - prindere);

3 niveluri orizontale.

Corelaţii între activ şi pasiv sau între utilizări şi resurse Activ circulant  datorii pe termen scurt

Pasivul peste 1 an imo bilizări mai mari de 1 an Afectarea precisă conform unor reguli prestabilite

Puncte cheie FR financiar = Capitaluri permanente - Activ imobili zat;

NFR = Active mai mici de un an - Pasive mai mici de un an

FR net global = Resurse durabile - Utilizări stabile;

NFR de exploatare = Active de exploatare - Pasive de exploatare;

NFR în afara exploatării = Active în afara exploatării - Pasive în afara exploatării

Avantaje

Corespunzător pentru abor- darea riscului Corespunzător pentru măsu- rarea potenţialului econo-mic, a rentabilităţii întreprinderii.

Dezavantaje Inadaptabil în raport cu cerinţele gestiunii, nefiind un mod de analiză convenabil al performanţelor. Bine adaptat pentru măsurarea potenţialului economic, dar instrument mai puţin operaţional pentru măsurarea riscului.

Concepţia patrimonială are, în centrul său, patrimoniul acţionarilor şi serveşte informării acestora şi a altor terţi asupra valorii activului care permite să se facă faţă angajamentelor. Astfel, el reflectă bogăţia acţionarilor, indicând capitalul deţinut la un moment dat, care este echivalent cu activul net contabil (totalul activelor diminuat cu totalul datoriilor rambursabile) care serveşte informării creditorilor. De aceea, un prim criteriu de clasificare a activelor şi pasivelor contabile este criteriul lichidităţii crescătoare, respectiv a exigibilităţii crescătoare. Echilibrul, care stă la baza încrederii creditorilor şi investitorilor, constă în posibilitatea agentului economic de a-şi lichida rapid activele lichide, pentru a-şi onora datoriile exigibile. Al doilea criteriu de clasificare a activelor şi pasivelor în concepţia patrimonială, de rang secund, este cel al naturii acestora, al tipului de operaţie căreia îi aparţin şi deci al ciclului sau funcţiei economice în care se încadrează.

În cazul bilanţului funcţional, primul criteriu de ordonare a activelor şi pasivelor îl constituie funcţiunea căreia îi aparţin şi, în ultimă instanţă, natura lor. Nu se ţine seama decât ca şi criteriu secund de lichiditate şi exigibilitate.

1.2 CONCEPTUL DE BILANŢ FUNCŢIONAL

Analiza funcţională reprezintă un concept nou utilizat în analiza financiară, constituind o nouă abordare privind întreprinderea prin investigarea activităţii pe cicluri de operaţiuni.

Concepţia funcţională a bilanţului a fost introdusă de PCG 1982 prin care s-a renunţat la prezentarea activului în funcţie de criteriul “lichidităţii crescătoare” şi a “exigibilităţii crescătoare” în ce priveşte prezentarea pasivului. Întreprinderea devine astfel “un portofoliu de utilizări şi resurse”.

În bilanţul funcţional, posturile de activ şi pasiv sunt regrupate în funcţie de natura sau destinaţia lor. Determinarea după natura economică a diverselor posturi bilanţiere este delicată. Este necesară cunoaşterea bine a întreprinderii şi aplicarea unor criterii obiective.

În concepţia funcţională, bilanţul constituie un ansamblu de stocuri de utilizări (utilizarea capitalurilor investite) şi de stocuri de resurse (sursa capitalurilor investite). Aceasta concepţie se sprijină pe o analiză a activităţii fondată pe diferite cicluri de operaţiuni şi are ca obiectiv final facilitarea înţelegerii funcţiunilor unei întreprinderi.(Charreaux, “Gestion financiere”)

Ea este fondată pe evaluarea activelor şi pasivelor la preţul de achiziţie făcând abstracţie de valoarea reală a patrimoniului, spre deosebire de concepţia patrimonială în care evaluarea elementelor de activ şi pasiv este făcută la preţul de achiziţie, încercându-se o apropiere de valoarea reală a patrimoniului. Bilanţul funcţional constituie instrumentul indispensabil al unei analize bazată pe fluxuri; el face să se înţeleagă politica financiară urmată de întreprindere şi aduce o viziune complementară celei a analizei patrimoniale.

Corelaţia dintre active şi stocurile de utilizări, respectiv între pasive şi stocurile de resurse este următoarea:

- Imobilizările corporale, necorporale şi financiare sunt utilizări stabile. Utilizările (nevoile) stabile sunt bunuri destinate utilizării durabile în întreprindere;

- Activele circulante legate de exploatare (stocuri, clienţi şi alte creanţe de exploatare) sunt utilizări sau nevoi temporare de exploatare;

- Activele circulante nelegate de exploatare sunt utilizări temporare în afara exploatării;

- Activele circulante foarte lichide (titluri de plasament) şi trezoreria (disponibil la bănci, casa, alte valori) sunt utilizări temporare aparţinând trezoreriei de activ;

- Capitaluri proprii, datoriile pe termen mediu şi lung precum şi, în general provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt resurse stabile;

- Pasivele circulante legate de exploatare (datorii către furnizori, datorii sociale şi alte datorii de exploatare) sunt resurse temporare de exploatare;

- Pasivele circulante în afara exploatării sunt resurse în afara exploatării;

- Creditele pe termen scurt şi soldurile creditoare ale conturilor curente la bănci sunt resurse temporare aparţinând trezoreriei de pasiv.

Aceste stocuri sunt grupate în bilanţul funcţional după o anumită logică, urmând ca apoi să se studieze relaţiile care există între ele, atât pe verticală, cât mai ales pe orizontală. Studiul orizontal al bilanţului funcţional decurge din principiul ce caracterizează în general concepţiile financiare şi anume acela de afectare a resurselor la nevoi (utilizări) specifice.

Spre deosebire de concepţia patrimonială, care ţine cont de contabilitate, privind întreprinderea ca o persoană juridică care dispune de un patrimoniu, concepţia funcţională vede întreprinderea ca o entitate economică al cărei obiectiv este producerea de bunuri şi servicii în care scop se exercită un ansamblu de funcţii economice: producţie, comercializare, repartiţie, investiţii şi finanţare. Combinaţiile sau conlucrarea acestor funcţii reflectă un anumit comportament specific unei entităţi date. Analiza financiară urmăreşte acest comportament, îl descrie şi trage concluzii asupra consecinţelor sale financiare, mai ales asupra trezoreriei.