Analiza Economica pe Baza Bilantului - SC Confort SA Timisoara

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Analiza Economica pe Baza Bilantului - SC Confort SA Timisoara.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 63 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Contabilitate

Cuprins

Cuprins:Capitolul 1. Bilanţul – definiţie, concepte, istoric, generalităţi 5
1.1 Scurt istoric al evoluţiei contabilităţii 5
1.2 Definirea bilanţului. Bilanţ contabil, bilanţ financiar, bilanţ funcţional. 6
1.3 Funcţiile bilanţului contabil 11
1.4 Abordări privind bilanţul contabil 11
1.5 Bilanţul şi situaţia financiară a întreprinderii 13
1.6 Raportarea financiară în Uniunea Europeanã.
Situaţiile financiare anuale. 15
1.7 Forma şi conţinutul situaţiilor financiare ale întreprinderii 16
1.8 Reglementări referitoare la bilanţ 18
1.9 Întocmirea situaţiilor financiare 21
1.10 Contul de rezultate 24
1.11 Anexa la bilanţ. Raportul de gestiune 25
1.12 Situaţia modificărilor capitalului propriu 26
1.13 Tabloul fluxurilor de numerar 26
1.14 Notele explicative 26
1.15 Raportul administratorilor 27
1.16 Informaţii ce trebuie prezentate fie în bilanţ, fie în note 27
1.17 Prevederi referitoare la auditarea situaţiilor financiare 27
1.18 Aprobarea şi depunerea situaţiilor financiare şi a raportului
anual al întreprinderii 28
1.19 Situaţiile financiare anuale simplificate. Aprobarea, semnarea,
depunerea şi publicarea situaţiilor financiare anuale simplificate 28
1.20 Forma şi conţinutul financiare anuale simplificate.
Structura situaţiilor financiare anuale simplificate. 28
Capitolul 2. Analiza economico-financiară pe baza bilanţului 30
2.1 Analiza financiară, analiza economică. Definiţii, concepte. 30
2.2 Ratele de structură 31
2.2.1 Analiza ratelor de structură ale activului 32
2.2.2 Analiza structurii pasivului 33
2.3 Analiza bonităţii 34
2.4 Analiza echilibrului financiar 35
2.4.1 Analiza echilibrului financiar pe termen lung 35
2.4.2 Analiza echilibrului financiar pe termen scurt 36
2.4.3 Analiza echilibrului financiar global 36
2.5 Analiza ratelor de finanţare 37
2.6 Analiza ratelor de gestiune 38
2.7 Performanţele unei întreprinderi 39
2.7.1 Analiza rezultatelor care exprimă volumul de activitate 41
2.7.1.1 Analiza valorii producţiei fizice 41
2.7.1.2 Analiza cifrei de afaceri 42
2.7.1.3 Analiza valorii adăugate 42
2.8 Analiza rezultatelor care exprimă profitabilitatea activităţii 43
2.8.1 Rezultatul brut al exploatării 43
2.8.2 Rezultatul net al exerciţiului 44
Capitolul 3. Analiza economico – financiară la S.C. Confort S.A. Timişoara 45
3.1 Prezentarea societăţii S.C. Confort S.A. 45
3.2 Calculul indicatorilor pe baza bilanţului financiar şi funcţional. 47
Anexe 53
Bibliografie 65

Extras din document

CAPITOLUL 1. BILANŢUL – DEFINIŢIE, CONCEPTE, ISTORIC, GENERALITĂŢI

1.1 SCURT ISTORIC AL EVOLUŢIEI CONTABILITĂŢII

Evoluţia contabilităţii a fost impulsionată în principal de limitarea treptată a resurselor disponibile, dar şi de nevoia de creştere a societăţii omeneşti, în ansamblul său. În perioada antică, tehnicile, pe care contabilitatea se va baza mai târziu, capătă un avânt deosebit, servind în principal intereselor conducătorilor cetăţilor sau statelor antice sau, astfel spus, servind pentru controlul şi menţinerea puterii, prin controlul şi evidenţierea resurselor disponibile.

Primul instrument al contabilităţii a fost dezvoltarea capacităţii de a socoti. Contabilitatea, în forma sa primară, a apărut în momentul când primul om a numărat câte animale sunt în turma sa, acesta putând fi considerat primul inventar parţial al averii sale. Instrumentele contabilităţii s-au dezvoltat în decursul timpului, pe măsură ce resursele au devenit tot mai limitate în raport cu nevoile omeneşti. În momentul în care oamenii nu şi-au mai putut permite să irosească, s-a impus utilizarea unui instrument care să-i ajute în evidenţierea averii lor. „În mileniul al IV-lea î.H., în Mesopotamia de Jos, o civilizaţie strălucită, aceea a sumerienilor, utiliza tăbliţe dreptunghiulare de argilă umedă, pentru a trasa pe ele, cu un obiect ascuţit, desene reprezentând oameni şi obiecte. Aceste semne permiteau efectuarea inventarelor depozitelor şi, o dată argila uscată, păstrarea lor ca documente.” Tot din mileniul al IV-lea î.H. datează documente scrise, care atestă existenţa unor elemente contabile în India: ”[…] în Cartea Legilor lui Manu, scrisă în India, […] anul 3200 î.e.n., sunt prezentate legile care reglementau activitatea comercială ...” . Una dintre primele scrieri care s-a păstrat este din timpul regelui Hammurabi al Babilonului (cca 2002-1960 î.H.). Tăbliţele din vremea lui conţin texte preţioase privind ţinerea legală a conturilor. Se pare totuşi că tehnica contabilă fusese dezvoltată de mai înainte, deoarece în timpul regelui babilonian operaţiunile efectuate erau destul de complexe pentru a putea crede că atunci au fost „inventate”: „Detalii referitoare la depozite, împrumuturi, dobânda percepută şi rambursarea creditelor se găsesc deja în Codul lui Hammurabi, descoperit la Susa.”

Aceste tehnici au luat o tot mai mare amploare în momentul în care s-au creat primele state sau oraşe stat. Resursele de care aveau nevoie erau tot mai mari, chiar şi cele pentru scopuri militare. Din aceste motive, conducătorii statelor respective au pus la punct sisteme de evidenţă a populaţiei, producţiei, impozitelor, etc. ”Sumerienii dispuneau de feluri de fişe contabile în care cifrele şi textul erau amestecate. Verificarea, din punct de vedere material, era reprezentată de puncte sau liniuţe de unire.” Acest fapt ne indică existenţa, încă de timpuriu, a inventarierii în scopul controlului.

Pe măsura dezvoltării statelor, pătura conducătoare a început să acumuleze avere, de aici şi dorinţa de a păstra şi spori această avere, de multe ori înseamnă o putere mai mare, inclusiv militară, ceea ce conferea şi o anumită siguranţă. Chiar şi în capodoperele literaturii antice (Iliada şi Odiseea), reies clar elementele de evidenţă şi calcul al averii conducătorilor cetăţilor antice.

Un alt pas în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnicilor şi instrumentelor de care se va folosi ulterior şi contabilitatea îl constituie dezvoltarea comerţului.

În dezvoltarea ştiinţelor în general, şi deci şi a evidenţei contabile, în particular, trebuie menţionat rolul decisiv pe care templele l-au jucat în epoca timpurie a societăţii omeneşti. Învăţaţii acelor timpuri erau în special preoţi, care aveau cunoştinţe ştiinţifice complexe, inclusiv în domeniul financiar – „aristocraţia templelor deţinea firele circulaţiei băneşti” şi care, în general, aveau de ţinut o evidenţă destul de complexă a veniturilor şi cheltuielilor aşezămintelor religioase respective: „Toată viaţa publică şi privată se desfăşura sub ocrotirea templelor, ce constituiau ele însele centre de contabilitate.”

Templele au constituit şi primele instituţii care au efectuat operaţiuni de tip bancar: „Primele dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat (Babilon) şi Egiptul Antic. În aceea perioadă, templele erau loc de rugăciune şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Au fost descoperite mărturii scrise privind activitatea de depuneri şi împrumuturi efectuată de temple.”

Totodată, se pare că egiptenii deţineau o tehnică contabilă superioară altor popoare antice, deoarece ştiau „să folosească jocuri de înregistrări contabile fictive, care nu corespundeau fluxurilor, pentru a corecta anumite situaţii.”

Pe măsura apropierii în timp, averea, şi deci şi evidenţierea, contabilizarea ei, capătă o importanţă din ce în ce mai mare. Din acest punct de vedere, cea mai interesantă de urmărit este evoluţia Imperiului lui Alexandru Macedon. Bazele extinderii cuceririlor au fost puse de către Filip al II-lea. În teritoriile cucerite, Alexandru Macedon a dus o adevărată politică fiscală. Cetăţilor care i s-au predat fără luptă li s-au acordat adevărate înlesniri fiscale, cum ar fi scutirea de la plata impozitelor către visteria sa.

Pentru Grecia antică, iar apoi pentru Imperiul Roman, tezaurele cetăţii, averea publică capătă un rol din ce în ce mai important. Sistemul de colectare a taxelor, dar şi evidenţa acestora, atât ca venituri, cât şi ca mod de cheltuire a lor, capătă o rigoare din ce în ce mai mare. Romanii au dus rigoarea la limita sa „extremă”: nu numai contractele comerciale, dar şi registrele contabile capătă în vremea Imperiului Roman forţa de probă în justiţie, trebuind să fie ţinute în funcţie de un anumit tipic.

În antichitate, asistăm şi la apariţia altui fenomen destul de interesant legat de contabilitate: cei care se ocupau cu administraţia, cu contabilitatea, capătă o poziţie din ce în ce mai importantă în administraţia statului, ceea ce indică rolul tot mai important pe care contabilitatea începe să-l capete: „Egiptologul Champollion arăta că <toţi funcţionarii statului făceau parte din corporaţia contabililor. Contabilii regali aveau în seama lor întreaga adminstraţie>, iar după greci, conform oratorului atenian Eschine, <un om poate primi coroana numai după ce a dat socoteală de administraţia încredinţată>”.

Este adevărat că în toată perioada antică nu se poate vorbi de o tehnică contabilă în sensul modern al cuvântului, dar cu siguranţă că deja exista o tehnică bine pusă la punct în ceea ce privea ţinerea registrelor, pornind de la modul lor de întocmire, până la prezentarea şi controlul acestora.

1.2 DEFINIREA BILANŢULUI. BILANŢ CONTABIL, BILANŢ FINANCIAR, BILANŢ FUNCŢIONAL.

Bilanţul reprezintă un instrument contabil de mare importanţă în procesul conducerii, fiind necesar atât pentru fundamentarea deciziilor privind alocarea, finanţarea, utilizarea şi recuperarea fondurilor, organizarea controlului asupra realizării deciziilor luate, precum şi pentru stabilirea unor drepturi şi obligaţii, a unor răspunderi şi cointeresări provenite din activitatea de gospodărie şi dezvoltare a patrimoniului.

Bilanţul a început să fie întocmit odată cu apariţia contabilităţii. Denumirea de “bilanţ”, provine, conform unor anumite păreri, din latinescul “bilanx”, care înseamnă “cu două talgere”. Conform altor opinii, denumirea provine de la “bilancium”, care înseamnă “cântar”, cuvânt format mai târziu tot din “bilanx”. Indiferent de explicaţia dată etimologiei cuvântului, noţiunea de bilanţ are acelaşi sens, simbolizând o balanţă cu două talgere, aflată permanent în echilibru.

Dacă bilanţul apare ca un instrument contabil, reflectând patrimoniul unităţii şi rezultatele activităţii desfăşurate în cursul unui exerciţiu financiar (an), cu timpul, noţiunea se extinde, utilizându-se în limbaj curent într-un sens larg, fiind definit ca “rezultatul activităţii pe o anumită perioadă”.

Conform „Ghidului alfabetic de teorie şi practică financiară”, bilanţul este definit ca documentul contabil care oglindeşte sub formă de cont mijloacele de lucru ale întreprinderii existente la un moment dat, precum şi provenienţa acestora. Reprezintă un instrument de bază în orientarea asupra situaţiei economico-financiare a firmei. În perioada anilor ’80, bilanţul se încheia trimestrial şi anual.

În “Lexiconul de finanţe-credit, contabilitate şi informatică financiar-contabilă”, bilanţul este definit ca reprezentând o situaţie întocmită sub formă contabilă, după un anumit plan cuprinzând elemente de activ şi de pasiv patrimonial, precum şi rezultatul destinat să sporească sau să micşoreze patrimoniul întreprinderii sau ca un cont final care să servească la închiderea conturilor de activ şi de pasiv, precum şi a conturilor de rezultate.

Fisiere in arhiva (1):

  • Analiza Economica pe Baza Bilantului - SC Confort SA Timisoara.doc

Alte informatii

este prezentat bilantul si importanta acestuia in analiza economica si financiara a unei firme, prin aratarea tutror indicatorulor ce se calculeaza ep baza acestuai , precum si aplicarea acestor notiuni teoretice in cazul SC Confort SA Timisoara, la anexe este trecut bilantul contabil al firmei in baza caruia s-a lucrat