Analiza economico-financiară a Intreprinderii

CAPITOLUL I

BILANŢUL CONTABIL ÎN MODELUL DE CONTABILITATE ANGLO-SAXON ŞI CONTINENTAL

1.1. BILANŢUL CONTABIL – ROLUL ŞI FUNCŢIILE SALE

Produs al unei activităţi practice şi teoretice îndelungate, contabilitatea s-a afirmat ca sistem de cunoaşterte şi gestiune a resurselor economice ale societăţii separate patrimonial. Contabilitatea are capacitatea de a dezvălui legături şi raporturi între componentele patrimoniului, iar pe această bază, furnizează informaţii privind felul cum trebuie gestionat eficient.

Patrimoniul a reprezentat structura economică şi juridică folosită cu precădere în definirea conţinutului şi funcţiilor contabilităţii. O asemenea obţiune se întemeiază pe faptul că, prin geneza sa, contabilitatea a apărut din necesitatea de a răspunde în planul cunoaşterii şi gestiunii la problema gospodăririi şi dezvoltării patrimoniului.

Instrumentul principal, şi în acelaşi timp caracteristic, cu ajutorul căruia se realizează sintetizarea şi generalizarea periodică a datelor şi informaţiilor contabile la toate verigile gestionate, este bilanţul.

Bilanţul este cel mai reprezentativ instrument de inregistrare şi control folosit de contabilitate, pentru realizarea chintesenţei acesteia, deosebit de util pentru analiza situaţiei financiare şi caracterizarea activităţii economice a intreprinderii.

Bilanţul contabil trebuie înţeles ca fiind instrumentul principal şi caracteristic de sintetizare şi generalizare la un moment dat, pe baza principiului dublei reprezentări a datelor şi informaţiilor contabile, privind mijloacele economice şi sursele lor de fomare, cât şi rezultatele activităţii la toate verigile economiei naţionale-intreprinderi, instituţii bugetare, pe subramuri, ramuri şi pe ansamblul economiei naţionale.

Această definiţie se referă la bilanţul în sens restâns, care în practica unităţilor gestionare se concretizează în formularul de bilanţ.

Lucrările de completare a bilanţului, contului de rezultate şi anexelor la bilanţ reprezintă, prin conţinutul lor în cea mai mare parte sunt operaţii de prelucrare şi transcriere a datelor din formaţia bilanţieră precedentă şi din balanţa conturilor. Prin structura lor operaţiile de prelucrare a datelor privind exerciţiul curent constau din selectarea, gruparea şi însumarea soldurilor din balanţa conturilor. Aceste operaţii necasită cunoaşterea posturilor din bilanţul contabil şi din contul de rezultate care corespund conturilor din balanţă. Anexa nu este redactată în limbajul contabil propriu-zis dar aceasta nu împiedică detalierea cifrelor din bilanţ şi contul de rezultate.

Conturile anuale pot fi prezentate în două moduri care se deosebesc numai prin forma lor: sistem de bază întocmit de intreprinderile mari şi sisteme simplificate de intreprinderile mici şi mijlocii.

Potrivit reglementărilor în vigoare, agenţii economici întocmesc anual bilanţul contabil, care cuprinde: bilanţul, contul de profit şi pierdere, respectiv contul de execuţie pentru instituţiile publice, anexele la bilanţ şi raportul de gestiune. Cunoaşterea contabilă având ca scop obţinerea de informaţii referitoare la obiectul său, cuprinde în mod obligatoriu procedeul sintetizării şi generalizării datelor şi informaţiilor contabile, în vederea stabilirii situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor. Vizând şi sfera de cuprindere, sintetizate şi generalizarea se realizează, la toate verigile organizatorice la care se identificăobiectul contabilităţii-intreprinderi şi instituţii, subramuri ramuri ale economiei naţionale, ansamblul economiei naţionale. Desigur gradul de sintetizare şi generalizare este din ce în ce mai înalt, iar datele şi informaţiile contabile corespunzătoare sunt din ce în ce mai concetrate, mai cuprinzătoare.

Bilanţul trebuie înţeles însă în sens larg, adică sinonim cu ceea ce se consideră darea de seamă contabilă, care mai cuprinde în afara bilanţului propriu zis, următoarele:

- contul de rezultate (profit şi pierdere);

- situaţia anexă la bilanţ;

- raportul de gestiune pentru închiderea exerciţiului financiar.

1.1.1. ROLUL BILANŢULUI

Bilanţul are un rol deosebit de important, atât în teorie cât şi în practica contabilă.

În teoria cunoaşterii contabile, bilanţul are rolul de a demonstra valabilitatea principiilor metodei contabilităţii – dubla reprezentare şi dubla înregistrare – pe care se bazează contabilitatea în partida dublă. Adică prin intermediul sau aceste principii capătă forma concretă prin aceea că, se pun faţă în faţă cele două laturi fundamentale sub care contabilitatea îşi studiază obiectul patrimonial-mijloace materiale şi băneşti, privite după structura, componenţa şi destinaţia lor şi după sursa lor de finanţare, de provenienţă. De asemenea se verifică teoria, ca oricare şi orice fel de mişcări au avut loc în ansamblul elementelor patrimoniale circumscrise la o verigă organizatorică, egalitatea dintre mărimea, în expresie valorică, a celor două laturi mijloace şi surse sub care îşi studiază contabilitatea obiectul, se menţine. Prin intermediul bilanţului, procesul cunoaşterii contabile ajunge la nivelul superior al generalizării, al desprinderii de concluzii, privind corelaţiile şi interdependenţele dintre fenomenele şi procesele economice relevate în datele şi informaţiile din bilanţ şi pe baza aceasta, al cunoaşterii tendinţelor de dezvoltare în viitor.

În practica unităţilor gestionare, în care contabilitatea se manifestă ca o funcţie de conducere realizată prin organizarea unui sistem adecvat de culegere, înregistrare, prelucrare, transmitere şi păstrare a datelor şi informaţiilor specifice obiectului contabilităţii, bilanţului îi revine, de asemenea, un rol dintre cele mai importante. Prin intermediul lui se realizează şi se pun în corelaţie toate conturile în care se reflectă elementele patrimoniale ale unei unităţi gestionare, el fiind în acest fel, instrumentul contabil în care conturile îşi pierd o parte din individualitatea şi caracteristica lor, fiind prezentate printr-un singur element, cel al soldurilor. Tot la fel, la începutul activităţii unei unităţi gestionare sau la începutul perioadelor gestionare, pe baza datelor şi informaţiilor din bilanţ, se deschid conturile. În ciclul contabil, bilanţul reprezintă elementul prin care se încheie şi cu care se începe acest ciclu. Datele din bilanţ sunt date de ieşire din sistemul conturilor unei unităţi gestionare pentru perioada de gestiune precedentă şi date de intrare în sistemul conturilor pentru perioada de gestiune următoare.

În ansamblu, locul şi rolul bilanţului în cadrul ciclului contabil în flux poate fi reprezentat astfel (Figura 1).

Bilanţul contabil reprezintă asfel lucrarea contabilă cea mai însemnată, atât pentru conducerea unităţii gestionare la nivelul căreia se circumscriu datele şi informaţiile din el, cât şi pentru organele din afara unităţii gestionare interesate sau obligate să cunoască actvitatea şi rezultatele ei: banca, investitorii, acţionarii, salariaţii, organele statisticii de stat.

Prin intermediul bilanţului şi a anexelor la bilanţ, se obţine un portofoliu de informaţii corelate şi verificate care exprimă sintetic toate laturile mijloacelor, activităţilor şi rezultatelor unei unităţi gestionare. Datorită rolului şi importanţei lui excepţionale în viaţa unei verigi micro – sau macroeconomice, noţiunea de bilanţ a depăşit de mult sfera unei noţiuni stricte de specialitate, fiind utilizată în toate sferele activităţii umane ca un calcul final, cu scopul de a determina şi prezenta situaţia, rezultatele finale, eficienţa unui organism, a unei activităţi, a unei acţiuni.