Analiza performanțelor întreprinderii în baza informațiilor oferite de situațiile financiare anuale - bilanț contabil

1. Analiza financiară prin intermediul informatiilor oferite de bilant

1.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare

În vederea elaborării diagnosticului financiar care să permită măsurarea rentabilităţii economice a capitalurilor investite, a rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii, aprecierea condiţiilor în care sunt realizate echilibrele financiare, deducerea gradului de autonomie al întreprinderii, analiza financiară parcurge mai multe etape, care presupun cercetarea unor informaţii necesare în vederea detectării simptomelor ce prefigurează fenomene care impiedică continuitatea activităţii întreprinderii. Scopul principal îl constituie adoptarea unor decizii corective în gestiunea pe termen scurt, mediu şi lung.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ şi de pasiv (mijloacele şi resursele) la închiderea exerciţiului şi în alte situaţii prevăzute de lege, grupate după natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv, după natură, provenienţă şi exigibilitate. Elementele de pasiv vizează fondurile de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale asociaţilor, provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările acestor fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) şi cu titlu provizoriu şi ciclic (active circulante).

Activul şi pasivul reflectă aceeaşi realitate văzută sub forma mijloacelor de finanţare şi a utilizării acestora la acelaşi moment, ceea ce impune echilibrul permanent între activele şi pasivele bilanţului, indiferent de forma de prezentare a acestuia (tabelară sau în listă).

Conform IAS 1, “Prezentarea situaţiilor financiare”, bilanţul prezentat în listă (Tabelul 1) are drept scop de a prezenta fidel informaţii despre poziţia financiară a întreprinderii, respectiv, capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, cu ajutorul resurselor economice controlate (activele), structurii de finanţare (datorii şi capitaluri proprii), precum şi cu ajutorul unor indicatori economico-financiari specifici (lichiditatea şi solvabilitatea).

1.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară

Criteriile de clasament al activelor şi pasivelor bilanţului diferă în funcţie de scopul urmărit în analiză şi de utilizator, ceea ce a condus la amenajarea mai multor tipuri (modele) de bilanţ cu prezentare tabelară cum ar fi: bilanţul financiar, bilanţul funcţional, bilanţul “pool de fonds”(ansamblul resurselor) ş.a.

Studiul bilanţului trebuie efectuat după repartizarea rezultatului şi trebuie să înceapă cu examinarea structurii pasivului şi a structurii activului.

Bilanţul contabil elaborat în optica patrimonial-juridică utilizat până la adoptarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate s-a dovededit insuficient adaptat analizei financiare orientate spre gestiune, ceea ce a impune utilizarea unui bilanţ mai operaţional, pentru a evidenţia relaţia dintre resursele disponibile şi nevoile de finanţare ale întreprinderii, ştiut fiind că orice nevoie de finanţare trebuie acoperită din resurse financiare.

În acest scop se dovedeşte deosebit de util bilanţul financiar, elaborat în optică patrimonială, care constituie suportul analizei financiare tradiţionale ce are ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale care poate interesa atât proprietarii, cât şi creditorii. În măsura în care creditorii utilizează un asemenea studiu, se procedează la o analiză financiară externă, ce vizează recuperarea capitalurilor investite mai ales în cazul lichidării întreprinderii.

Logica bilanţului financiar, numit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate, se bazează pe criteriul lichidităţii crescătoare a activului şi al exigibilităţii crescătoare a pasivului, ceea ce implică separarea elementelor de activ în funcţie de gradul de lichiditate şi a elementelor de pasiv în funcţie de scadenţă.