Analiza rentabilității economice și financiare a unei entități economice

I. Noțiuni generale

- Rentabilitatea unei firme se referă la capacitatea ei de a obține profit, adică de a obține un excedent de venituri peste valoarea costului total implicat. Rentabilitatea permite firmei nu numai menținerea în afaceri, dar și dezvoltarea. Rentabilitatea exprimă - starea de sănătate - a firmei și, în ultimă instanță, justifică existența și funcționarea firmei pe piața în cauză.

- Analiza rentabilității unei firme se realizează cu ajutorul ratei rentabilității economice și a ratei rentabilității financiare.

II. Rata rentabilității economice

Eficiența capitalului investit, a tuturor resurselor materiale, financiare implicate în activitatea întreprinderii, sunt prezentate prin rata rentabilității economice. în literatura de specialitate, rata rentabilității economice este calculată după următoarele modele:

sau sau

sau sau

unde:

Re = rata rentabilității economice

RBE = rezultat brut din exploatare

Rexpl = rezultatul exploatării

At = active totale

Aexpl = active de exploatare

Kinvestit = capital investit

rezultat curent

În formula de calcul a ratei rentabilității economice, folosirea la numărător a rezultatului exploatării sau a rezultatului brut din exploatare este dictată de interesele în luarea în considerare sau nu a politicii de amortizare sau aprovizionare a întreprinderii. În componența capitalului investit sunt incluse valoarea brută a activelor fixe, nevoia de fond de rulment și disponibilitățile întreprinderii. De altfel, problema utilizării activelor totale sau a capitalului investit în determinarea ratei rentabilității economice este destul de controversată în literatura de specialitate.

Indiferent de modalitatea de calcul utilizată, rata de rentabilitate economică este independentă de mecanismul de finanțare, de impactul activității extraordinare cât și de politica fiscală.

Rentabilitatea economica surprinde eficiența mijloacelor materiale și financiare alocate pentru desfășurarea activității unei întreprinderi. Capitalurile angajate de o întreprindere în cursul unui exercițiu financiar sunt reprezentate de capitalurile proprii și capitalurile împrumutate. Remunerarea capitalurilor sub forma dividendelor sau a dobânzilor se realizează după ce sunt acoperite investițiile strategice (active fixe), investițiile de exploatare (nevoia de fond de rulment) și investițiile de echilibru (pentru asigurarea disponibilităților bănești). Rentabilitatea economică a capitalurilor investite nu ține seama de modalitatea de procurare a capitalurilor.

Rata rentabilității economice exprima pe de o parte gradul de remunerare a capitalurilor angajate în activitatea întreprinderii, iar pe de altă parte, modalitatea de remunerare a riscurilor asumate de acționari sau asociați pentru capitalul investit în întreprindere.

Dimensiunea ratei rentabilității economice joacă un rol hotărâtor în stabilirea modalității de finanțare pe termen lung și scurt. Tot capitalul avansat în activitatea întreprinderii trebuie remunerat dar, spre deosebire de capitalul propriu (remunerat în măsura obținerii de profit), capitalul împrumutat trebuie remunerat indiferent de rezultatele întreprinderii. O întreprindere ce beneficiază de capital împrumutat (în special de credite bancare), va suporta cheltuieli financiare ridicate care îi vor diminua posibilitățile de autofinanțare. Pentru a asigura acoperirea nevoilor de finanțare, va fi nevoită să recurgă la obținerea de noi credite. În aceste condiții se impune criteriul rentabilității: dacă rata rentabilității economice este superioară ratei dobânzii, este posibil și de dorit să se apeleze la credite. În fapt, prin compararea ratei rentabilității economice cu costul capitalului împrumutat (rata dobânzii), ia naștere efectul de îndatorare.

Rata rentabilității economice trebuie apreciată în funcție de rata inflației. O rată a rentabilității economice superioară ratei inflației va putea asigura conservarea “substanței economice” a întreprinderii și chiar reînnoirea și creșterea activelor sale economice, într-o perioadă cât mai scurtă. În realitate, rata rentabilității economice trebuie să remunereze capitalurile investite, cel puțin la nivelul ratei medii a dobânzii, plus riscul economic și financiar pe care și l-au asumat cei care au plasat capitalul în întreprindere.

Rata rentabilității economice trebuie să fie superioară ratei inflației, pentru a fi posibilă o remunerare a capitalurilor investite la un nivel minim al ratei de randament din economie (rata medie a dobânzii) și al unui nivel de risc economic și financiar asumat de cei care au pus capitaluri la dispoziția societății, permițând în același timp reînnoirea și creșterea activelor în cadrul societății comerciale.

În literatura de specialitate regăsim adeseori afirmația că o întreprindere, pentru a asigura reînnoirea activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă paralel cu o remunerare corespunzătoare a investitorilor, trebuie să înregistreze o rată a rentabilității economice (calculate în funcție de rezultatul brut din exploatare și activele totale) valoarea de 25 % (într-o economie de piața cu funcțiune normala).

Dimensiunea ratei rentabilității economice este folosită frecvent în analize externe, deoarece permite efectuarea comparațiilor în spațiu între întreprinderi aparținând aceluiași sector, indiferent de mărimea lor sau forma de proprietate, măsurând aptitudinea capitalului economic de a asigura reînnoirea și remunerarea sa ca factor de producție, reînnoire care ar trebui să se realizeze întru-un orizont de timp mediu (de exemplu 4 ani).