Analiza Rentabilității Societăților Comerciale

Introducere

În acest secol al informaţiei şi al informatizării, procesul de conducere nu se mai poate baza doar pe intuiţie şi pe rutină, ci pe o analiză stiinţifică, o cunoastere temeinică a datelor, a situaţiilor care duc la o cunoaştere a oportunităţilor de dezvoltare dar şi a punctelor vulnerabile ale unei afaceri.

Întreprinderea, ca unitate economică de producţie, servicii sau comerţ, este o organizaţie socială, cu structură şi dinamică specifică, fapt ce determină şi complexitatea actului decizional.

În cadrul oricărui proces de luare a deciziilor, cel mai important este accesul la informaţii, acestea trebuind să fie corecte şi actuale. Sursele acestor informaţii sunt situaţiile financiare, ce fac cunoscută poziţia financiară a firmei, şi de asemenea rezultatele financiare şi modificările acestei poziţii financiare.

Utilzatorii acestor informaţii sunt agentii economici precum investitorii, care ca furnizori de capital, consumă informaţii referitoare la performanţele acestuia coroborat cu riscurile aştepate şi dividendele de repartizat. Bancherii sunt cei care, ca furnizori de împrumuturi şi garanţii bancare, consumă informaţii referitoare la capacitatea firmei de a rambursa creditele şi de a plăti dobânda la scadenţă; clienţii, ca parteneri de afaceri, managerul, care alege modalitatea concretă de gestiune a resurselor încredinţate, orice utilizator influenţat direct sau indirect de evoluţia întreprinderii. Sursa acestor informaţii- situaţii financiare este contabilitatea financiară.

Atât analiza pe plan intern cât şi analiza pe plan extern au ca obiect derminarea rentabilităţii şi a riscului, şi în final a valorii înteprinderii. Analiza financiară urmăreşte modalităţi de realizare a echilibrului atât pe temen scurt cât şi pe termen lung (analiza pe baza bilanţului contabil) cât şi etapele de acumulare bănească, de rentabilitate a activităţii întreprinderii (analiza pe baza contului de profit şi pierdere).

Analiza rentabilităţii este un subiect din ce în ce mai dezbatut, deoarece pe baza acesteia se poate aprecia măsura în care situaţia unei întreprinderi este pozitivă sau nu. Astfel, situaţia întreprinderii poate fi apreciată ca pozitivă, dacă rentabilitatea obţinută este acoperitoare pentru riscurile pe care investitorii şi le-au asumat prin alocarea capitalurilor în activele întreprinderii.

Scopul acestei lucrări este de a evidenţia modul în care privatizarea influenţează rentabilitatea unei societăţi, măsura în care procesul de privatizare generează sau nu o creştere a rentabilităţii întreprinderilor, adică măsura în care privatizarea este sau nu rentabilă.

În acest scop se realizează analiza comparativă a două societăţi din domeniul petrolier, care au fost supuse procesului de privatizare: SNP Petrom şi Rompetrol Rafinare Constanţa.

Se realizează analiza indicatorilor de rentabilitate ai societăţilor, pe principiul “înainte şi după privatizare”, pentru a se evidenţia poziţia pe care societăţile o ocupă pe piaţă înainte de privatizare, precum şi modul în care acestea reacţionează la desfăşurarea procesului de privatizare.

Deasemenea, se urmăreşte realizarea diagnosticării poziţiei financiare şi a stării de performanţă financiară a întreprinderii, evidenţierea situaţiei societăţii în urma procesului de privatizare, măsura în care privatizarea a influenţat pozitiv sau nu rentabilitatea acesteia.

În urma acestei analize, se încearcă o prezentare a măsurilor care trebuiesc luate de către societate pentru a asigura o dezvoltare continuă, o creştere a eficienţei activităţii desfaşurate de către aceasta, se formulează concluzii pe baza cărora se dirijează efortul astfel încât rezultatul să fie maxim, satisfăcând prin aceasta cerinţele proprietarilor de capitaluri investite.

Capitolul I ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND RENTABILITATEA

1.1 CONCEPTUL DE RENTABILITATE

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienţa acestora. Aceasta semnifică de fapt că întreprinderea îşi acoperă cheltuielile din veniturile proprii şi obţine totodată un venit net sub forma profitului. Acesta din urmă este un indicator absolut al rentabilităţii şi constituie premisa şi consecinţa unei “afaceri” .

Din punct de vedere managerial, rentabilitatea reprezintă (prin profit şi rata rentabilităţii) un instrument de fundamentare a tuturor deciziilor care privesc atât gestiunea internă a unităţilor economice, cât şi relaţiile cu partenerii de afaceri, fiind în acelaşi timp, un element determinant al eficienţei economice.

Rentabilitatea reprezintă una din cele mai sintetice forme de exprimare a eficienţei activităţii economico-financiare a unei întreprinderi, a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă, ţinând cont de toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare.

Rentabilitatea este o categorie economică ce aparţine activităţii la nivel microeconomic. Analiza rentabilităţii se realizează pe baza informaţiilor din Contul de Profit şi Pierdere, care demonstrează modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli.

Pentru măsurarea rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori:

a) Profitul – ca mărime absolută a rentabilităţii (masa profitului);

În activitatea economică, profitul reprezintă sensul existenţei acesteia.

Scopul urmărit de întreprindere, în desfăşurarea oricărei activităţi, este de a realiza un profit suficient pentru a remunera convenabil capitalurile de care dispune, de a menţine potenţialul său tehnic şi economic, de a asigura o creştere raţională ţinând seama de evoluţia pieţei şi tendinţele conjuncturale.

„Profitul este suportul material şi garanţia dezvoltării proprietăţii private, bază a libertăţii economice şi a liberei iniţiative. Este scopul nemijlocit al acţiunilor economice şi stimulentul principal al agenţilor economici. Are rol de pârghie economico-financiară, hotărâtoare în mecanismul de funcţionare al economiei de piaţă, el recompensează eforturile, talentul, abilitatea agenţilor economici competitivi, iar pierderile penalizează pe cei care nu pot ţină cu legile pieţei.” (Pierre Conso – Gestion financière)

b) Rata rentabilităţii, care reprezintă gradul în care capitalul şi celelalte resurse ale întreprinderii aduc profit. De aceea, ratele de rentabilitate se identifică cu ratele de eficienţă , prin care se măsoară eficienţa resurselor materiale şi financiare alocate activităţii unei întreprinderi.

Rentabilitatea poate fi reflectată în mărime absolută prin indicatori ca: rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut şi rezulatatul net al exerciţiului.

Pentru exprimarea în mărime relativă a rentabilităţii se folosesc următoarele rate: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consumate, rata rentabilităţii economice, rata rentabilităţii financiare.

1.2 ANALIZA STRUCTURALĂ A REZULTATULUI EXERCIŢIULUI

Rezultatul exerciţiului, concretizat în profit sau pierdere, caracterizează toate laturile activităţii economice, financiare şi excepţionale ale unei întreprinderi.

Mărimea rezultatului exerciţiului este influenţată de politica financiară, de strategia de aprovizionare şi vânzare, de asigurarea şi eficienţa folosirii resurselor materiale şi umane.

Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului are ca obiectiv stabilirea contribuţiei diferitelor tipuri de rezultate la variaţia acestuia şi evidenţierea dinamicii lor în cursul perioadei analizate.

Analiza structurală a rezultatului exerciţiului se realizează pe baza următoarei scheme: