Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești

Economia de piaţă , ca formă modernă de organizare a activităţii economice în societatea contemporană , are ca actor principal agentul economic.

Este modul de organizare al economiei bazat pe principii concurenţiale în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în realizarea bunurilor, metodele de producere şi de organizare a producţiei, persoanele sau categoria de persoane care au acces la aceste bunuri prin dinamica preţurilor.

În condiţiile unor restricţii obiective ca cele materiale, umane, financiare, sociale, legislative, precum şi ca urmare a unei intervenţii mai mult sau mai puţin ample a autorităţilor publice, agentul economic are acum la noi libertatea de decizie şi de mişcare, hotărând autonom ce, cum, cât şi chiar pentru cine să producă, să consume, să investească, să economisească urmărindu-şi propriile interese de a obţine profit sau cel mult de a supravieţui.

În esenţa sa, economia de piaţă este o economie mixta, mai mult sau mai puţin liberă, guvernată de legi specifice acesteia.

În această accepţiune, ea nu este numai o economie a liberului arbitru, ci o economie care funcţionează după anumite legi între care cele ale pieţei sunt determinate de jocul preţurilor, profitul, presiunea concurenţei, incertitudinii şi riscului.

Întreprinderea este un sistem complex care primeşte informaţii atât din interior cât şi din exterior, fiind dotată cu o structură ce-i permite să îndeplinească anumite funcţii referitoare la aprovizionare, producţie, finanţe, relaţii umane .

Întreprinderea îndeplineşte o serie de funcţii care s-au diversificat şi s-au multiplicat în condiţiile în care concurenţa s-a accentuat şi a devenit tot mai dură , în situaţia în care şi-au făcut apariţia noi produse, tehnologii şi tehnici, iar nevoile de capital sunt tot mai mari şi colaboratorii interni şi externi devin tot mai numeroşi.

Abordarea globală a firmei ca agent economic ne obligă să relevăm faptul că , pe fondul unei responsabilităţi sociale, mai mult sau mai puţin conştientizate, firma urmăreşte obiective multiple şi este supusă în acelaşi timp unor restricţii (constrângeri) economice şi sociale . Altfel spus, activitatea şi responsabilitatea firmei nu pot fi explicate şi stăpânite într-o economie de piaţă numai printr-o optică pur economică .

Agenţii economici trebuie să-şi organizeze şi să-şi conducă activitatea astfel încât să fie viabili şi eficienţi. Mai mult decât obţinerea profitului, dar legat organic de acesta, viabilitatea şi optimizarea activităţii firmei obligă agentul economic să-şi conducă activitatea în funcţie de interese, de condiţiile mai mult sau mai puţin previzibile, la nivel micro şi macro al economiei , de mediu socio-economic în continuă schimbare.

Trecerea de la o economie centralizată de producţie la o economie concurenţială (de piaţă) a pus majoritatea întreprinderilor româneşti în situaţia de a răspunde la o serie de întrebări din care mai importante sunt:

- ce presupune economia concurenţială?

- cum trebuie gestionată activitatea pentru a face faţă noilor sfidări ale mediului ambiant?

- care sunt criteriile prin care se apreciază eficienţa şi eficacitatea unei activităţi?

Răspunsul inadecvat la asemenea întrebări face să asistăm la un noian de explicaţii din exteriorul întreprinderii şi de justificări din interior, pentru a argumenta funcţionarea neeficientă a acestora.

O asemenea situaţie este rezultatul nu atât lipsei unor cunoştinţe pertinente ci mai mult al unui mod greşit de “a vedea” funcţionarea întreprinderii .

Principala eroare, care se face în mod curent, este aceea că se concepe funcţionarea întreprinderii pe principiul ” produce şi apoi vinde ” principiu care se impune în mod obiectiv în condiţiile unei cereri foarte mari şi ale unei oferte foarte reduse.

Un asemenea principiu şi-a găsit justificarea până în anii 60’- 70’ chiar la nivelul economiei ţărilor avansate, iar în cadrul economiilor centralizate această condiţie a fost întreţinută artificial.

O abordare corectă arată că scopul întreprinderii este de “a vinde”.

Ceea ce înseamnă a produce :ce se cere ;cât se cere; unde şi când se cere; la ce preţ se cere?

Accentul în activitate s-a pus ( se pune) pe funcţia de producţie a întreprinderii şi pe funcţiile de organizare şi control ale managementului în cadrul unei economii concurenţiale , funcţia comercială devine punct de pornire, fiind cea care trebuie să asigure răspunderile adecvate unei dezvoltări eficiente şi eficace, prin fructificarea oportunităţilor pieţei.

Eficienţa a fost (este) concepută în sensul de economisire, adică exclusiv de reducere a consumului de resurse. Acest mod de a privi lucrurile a determinat ( determină) apariţia de noncalitate ( de risipă de resurse) datorită neregăsirii întotdeauna a ofertei într-o cerere solubilă pe piaţă .

Având în vedere aceste disfuncţii s-a propus un demers bazat pe :

- necesitatea funcţionării întreprinderii ( a orientării acesteia) pe principiile calităţii totale.