Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești

Proiect
9/10 (1 vot)
Domeniu: Contabilitate
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 126 în total
Cuvinte : 25176
Mărime: 317.09KB (arhivat)
Publicat de: Ilarion Ilie
Puncte necesare: 11

Extras din proiect

Economia de piaţă , ca formă modernă de organizare a activităţii economice în societatea contemporană , are ca actor principal agentul economic.

Este modul de organizare al economiei bazat pe principii concurenţiale în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în realizarea bunurilor, metodele de producere şi de organizare a producţiei, persoanele sau categoria de persoane care au acces la aceste bunuri prin dinamica preţurilor.

În condiţiile unor restricţii obiective ca cele materiale, umane, financiare, sociale, legislative, precum şi ca urmare a unei intervenţii mai mult sau mai puţin ample a autorităţilor publice, agentul economic are acum la noi libertatea de decizie şi de mişcare, hotărând autonom ce, cum, cât şi chiar pentru cine să producă, să consume, să investească, să economisească urmărindu-şi propriile interese de a obţine profit sau cel mult de a supravieţui.

În esenţa sa, economia de piaţă este o economie mixta, mai mult sau mai puţin liberă, guvernată de legi specifice acesteia.

În această accepţiune, ea nu este numai o economie a liberului arbitru, ci o economie care funcţionează după anumite legi între care cele ale pieţei sunt determinate de jocul preţurilor, profitul, presiunea concurenţei, incertitudinii şi riscului.

Întreprinderea este un sistem complex care primeşte informaţii atât din interior cât şi din exterior, fiind dotată cu o structură ce-i permite să îndeplinească anumite funcţii referitoare la aprovizionare, producţie, finanţe, relaţii umane .

Întreprinderea îndeplineşte o serie de funcţii care s-au diversificat şi s-au multiplicat în condiţiile în care concurenţa s-a accentuat şi a devenit tot mai dură , în situaţia în care şi-au făcut apariţia noi produse, tehnologii şi tehnici, iar nevoile de capital sunt tot mai mari şi colaboratorii interni şi externi devin tot mai numeroşi.

Abordarea globală a firmei ca agent economic ne obligă să relevăm faptul că , pe fondul unei responsabilităţi sociale, mai mult sau mai puţin conştientizate, firma urmăreşte obiective multiple şi este supusă în acelaşi timp unor restricţii (constrângeri) economice şi sociale . Altfel spus, activitatea şi responsabilitatea firmei nu pot fi explicate şi stăpânite într-o economie de piaţă numai printr-o optică pur economică .

Agenţii economici trebuie să-şi organizeze şi să-şi conducă activitatea astfel încât să fie viabili şi eficienţi. Mai mult decât obţinerea profitului, dar legat organic de acesta, viabilitatea şi optimizarea activităţii firmei obligă agentul economic să-şi conducă activitatea în funcţie de interese, de condiţiile mai mult sau mai puţin previzibile, la nivel micro şi macro al economiei , de mediu socio-economic în continuă schimbare.

Trecerea de la o economie centralizată de producţie la o economie concurenţială (de piaţă) a pus majoritatea întreprinderilor româneşti în situaţia de a răspunde la o serie de întrebări din care mai importante sunt:

- ce presupune economia concurenţială?

- cum trebuie gestionată activitatea pentru a face faţă noilor sfidări ale mediului ambiant?

- care sunt criteriile prin care se apreciază eficienţa şi eficacitatea unei activităţi?

Răspunsul inadecvat la asemenea întrebări face să asistăm la un noian de explicaţii din exteriorul întreprinderii şi de justificări din interior, pentru a argumenta funcţionarea neeficientă a acestora.

O asemenea situaţie este rezultatul nu atât lipsei unor cunoştinţe pertinente ci mai mult al unui mod greşit de “a vedea” funcţionarea întreprinderii .

Principala eroare, care se face în mod curent, este aceea că se concepe funcţionarea întreprinderii pe principiul ” produce şi apoi vinde ” principiu care se impune în mod obiectiv în condiţiile unei cereri foarte mari şi ale unei oferte foarte reduse.

Un asemenea principiu şi-a găsit justificarea până în anii 60’- 70’ chiar la nivelul economiei ţărilor avansate, iar în cadrul economiilor centralizate această condiţie a fost întreţinută artificial.

O abordare corectă arată că scopul întreprinderii este de “a vinde”.

Ceea ce înseamnă a produce :ce se cere ;cât se cere; unde şi când se cere; la ce preţ se cere?

Accentul în activitate s-a pus ( se pune) pe funcţia de producţie a întreprinderii şi pe funcţiile de organizare şi control ale managementului în cadrul unei economii concurenţiale , funcţia comercială devine punct de pornire, fiind cea care trebuie să asigure răspunderile adecvate unei dezvoltări eficiente şi eficace, prin fructificarea oportunităţilor pieţei.

Eficienţa a fost (este) concepută în sensul de economisire, adică exclusiv de reducere a consumului de resurse. Acest mod de a privi lucrurile a determinat ( determină) apariţia de noncalitate ( de risipă de resurse) datorită neregăsirii întotdeauna a ofertei într-o cerere solubilă pe piaţă .

Având în vedere aceste disfuncţii s-a propus un demers bazat pe :

- necesitatea funcţionării întreprinderii ( a orientării acesteia) pe principiile calităţii totale.

Preview document

Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 1
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 2
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 3
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 4
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 5
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 6
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 7
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 8
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 9
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 10
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 11
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 12
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 13
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 14
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 15
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 16
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 17
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 18
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 19
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 20
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 21
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 22
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 23
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 24
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 25
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 26
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 27
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 28
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 29
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 30
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 31
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 32
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 33
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 34
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 35
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 36
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 37
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 38
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 39
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 40
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 41
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 42
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 43
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 44
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 45
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 46
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 47
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 48
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 49
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 50
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 51
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 52
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 53
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 54
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 55
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 56
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 57
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 58
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 59
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 60
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 61
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 62
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 63
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 64
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 65
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 66
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 67
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 68
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 69
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 70
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 71
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 72
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 73
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 74
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 75
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 76
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 77
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 78
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 79
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 80
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 81
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 82
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 83
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 84
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 85
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 86
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 87
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 88
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 89
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 90
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 91
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 92
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 93
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 94
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 95
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 96
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 97
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 98
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 99
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 100
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 101
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 102
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 103
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 104
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 105
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 106
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 107
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 108
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 109
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 110
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 111
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 112
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 113
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 114
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 115
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 116
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 117
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 118
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 119
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 120
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 121
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 122
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 123
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 124
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 125
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 126
Analiza ritmicității în activitatea de producție și comercializare la SC Lactag SA Pitești - Pagina 127

Conținut arhivă zip

  • Analiza Ritmicitatii in Activitatea de Productie si Comercializare la SC Lactag SA Pitesti.doc

Alții au mai descărcat și

Rezultatul Exercițiului

Elaborarea acestui proiect are ca scop sustinerea examenului de atestat,prin care se dovedeste nivelul elevat de cunostiinte acumulate în cei 4 ani...

Contabilitatea Subventiior Guvernamentale

Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de...

Organizarea activității de decontare și evidență bancară

I.2. Reglementarea contabilitatii bancare Directia contabilitatii generale are urmatoarele obiective : - defineste politica Bancii în domeniul...

Ai nevoie de altceva?