Analiza situației financiar - patrimoniale a întreprinderii

ANALIZA CORELATIEI FOND DE RULMENT – NEVOIA DE FOND DE RULMENT – TREZORERIA NETA

1.1. ANALIZA SITUATIEI FINANCIARE PATRIMONIALE A INTREPRINDERII PE BAZA BILANTULUI

Studiul financiar al bilanţului constituie aspectul esenţial al "analizei financiare statice", şi se bazează pe examinarea unei situaţii contabile (bilanţul) întocmită în principal pe baza unei reglementări. Această reglementare, care e de origine naţională sau internaţională implică constrângeri formale care afectează uneori semnificaţia economică şi financiară a bilanţului, dar prezintă în schimb avantajul că furnizează un material informativ relativ uniform, astfel că analiştii financiari pot să folosească principiile generale de analiză şi pot să facă unele comparaţii semnificative.

O primă metodă de analiză a bilanţului constă în gruparea posturilor bilanţiere în subansambluri semnificative, care duce la o reprezentare sintetică a bilanţului şi permite să se exprime şi să se calculeze noţiunile fundamentale de fond de rulment, nevoie de fond de rulment şi trezorerie.

Confruntarea între grupările bilanţului permite, să se formuleze relaţiile fundamentale de trezorerie, pe care se sprijină funcţionarea întreprinderii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mijlociu şi lung.

În sfârşit, metoda ratelor aplicată la studiul bilanţului aduce informaţii complementare, mai analitice, care permit să se aprofundeze şi să se precizeze aspectele relevate de aprecierea sintetică a bilanţului.

Forma de prezentare a bilanţului diferă de la ţară la ţară şi de la perioadă la perioadă. Totuşi, oricare ar fi prezentarea, această situaţie contabilă se supune principiilor generale de construcţie, care-1 fac un suport privilegiat al analizei financiare a întreprinderii.

Abordarea juridică şi abordarea financiară a bilanţului

Bilanţul constituie reprezentarea patrimoniului unui agent economic: întreprindere, individ, societate, asociaţie, cooperativă În acest sens, el constituie totdeauna, modelarea conceptului juridic de patrimoniu, oricare ar fi convenţiile formale care direcţionează prezentarea sa. Dar această modelare se pretează unei abordări analitice care permite să se desprindă caracteristicile principale ale structurii financiare.

Bilanţul şi conceptul juridic de patrimoniu (bilantul functional)

Pentru orice întreprindere, patrimoniul constituie un ansamblu de drepturi şi angajamente scadente la o anumită dată. în exprimarea contabilă a patrimoniului, bilanţul prezintă drepturile în activ şi angajamentele în pasiv.

a) Drepturile patrimoniale conferă beneficiarului lor o putere asupra lucrurilor (drepturile de proprietate) sau posibilitatea obţinerii unor prestaţii din partea altor persoane (drepturile de creanţă). Bilanţul prezintă în activ, pe baza evaluării monetare, aceste componente ale drepturilor patrimoniale.

Drepturile de proprietate conferă titularilor lor posibilitatea de a utiliza un obiect în scopul consumului sau producţiei, permiţând astfel să se obţină un venit şi posibilitatea de a transmite acel obiect altei persoane.

În general o întreprindere deţine asemenea drepturi de proprietate asupra unui ansamblu variat de obiecte. Unele sunt bunuri materiale cum ar fi terenurile, construcţiile, stocurile de mărfuri, de materiale sau de produse finite. Dar şi unele bunuri imateriale pot reprezenta drepturi de proprietate cum ar fi: brevetele, licenţele, concesiunile, programele informatice şi alte elemente incorporale.

În al doilea rând, drepturile patrimoniale înglobează drepturile de creanţă, adică drepturile asupra terţilor. Ele corespund angajamentelor contractate cu diferiţi parteneri (debitori) în interesul întreprinderii. Astfel, clienţii cărora le-a fost acordat un termen de plată şi-au luat angajamentul de a plăţi suma stabilită la o dată convenită dinainte. De asemenea, beneficiarii unui împrumut sunt debitori ai întreprinderii şi se angajează să restituie în viitor suma şi să plătească dobânzile prevăzute. Conturile de clienţi şi de debitori din activul bilanţului, înregistrează asemenea creanţe, existente la data închiderii bilanţului.

b) Angajamentele patrimoniale corespund obligaţiilor pe care întreprinderea le are la o anumită dată. Ele sunt evidenţiate în pasivul bilanţului. Aceste angajamente pot fi diferenţiate după originea lor. Unele constituie consecinţa unei decizii voluntare, în timp ce altele corespund obligaţiilor impuse întreprinderii. Astfel, atunci când întreprinderea contractează un împrumut sau când solicită amânarea obligaţiei de plată faţă de un furnizor, ea îşi ia angajamente în mod liber, care se evidenţiază prin înscrierea acestor datorii în pasiv. în schimb, când întreprinderea este supusă impozitării, datoria fiscală care apare în pasivul său nu rezultă dintr-un angajament voluntar, ci dintr-o prelevare obligatorie care-i este impusă.