Apariția și Dezvoltarea Pieței Obligațiunilor în România

Capitolul I

1. Privire generală asupra pieţelor

de obligaţiuni

Piaţa de capital, atât cea primară, cât şi cea secundară, înregistrează tranzacţii financiare nu numai prin intermediul titlurilor de proprietate, ci şi prin emisiuni de titluri de credit, destinate atragerii de fonduri băneşti sub formă de împrumuturi pe termene lungi. Destinatarii împrumuturilor pot fi societăţi comerciale publice şi private, instituţii de stat, guverne, autorităţi locale şi instituţii financiare.

Capitalurile atrase în urma plasări de titluri de creanţă sunt utilizate în activităţi profitabile, ceea ce conduc la restituirea împrumutului, la plata unor dobânzi către posesorii de titluri, la obţinerea unui profit net, care va fi reinvestit de emitent, în scopul măririi capitalului social.

Pe pieţele de capital sunt emise şi negociate mai multe tipuri de obligaţiuni clasice (directe), grupate în funcţie de două criterii :

• forma de prezentare ;

• locul de contractare şi condiţiile de emisiune.

Pieţele de obligaţiuni reprezintă unul din cele trei sectoare principale ale pieţei de capital de bază, alături de pieţele monetare şi pieţele de titluri.

Pieţele de obligaţiuni operează cu instrumente financiare, cum ar fi obligaţiuni şi certificate, care reprezintă împrumuturi acordate marilor companii şi organizaţii despre care investitorii cred că vor fi în măsură să-şi onoreze obligaţiile referitoare la rambursarea împrumutului şi plăţile dobânzilor datorate.

1.1. Obligaţiuni

1.1.1. Noţiuni generale

Obligaţiunile sunt valori mobiliare reprezentând creanţa deţinătorului asupra emitentului, rezultată în urma unui împrumut, pe care acesta din urmă îl lansează pe piaţa, asumându-şi obligaţia de a plăti o dobândă şi de a răscumpăra titlul emis la o data viitoare.

Obligaţiunea este o modalitate de plasament a capitalurilor disponibile care permite obţinerea unor venituri viitoare, a căror mărime depinde de nivelul ratei dobânzii şi de durata de viată a obligaţiunilor. Obligaţiunile pot fi emise în formă materializată, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont. În conformitate cu reglementările legale în vigoare, valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5 lei, iar obligaţiunile din aceeaşi emisiune au o valoare egală şi confirmă posesorilor lor drepturi egale.

Obligaţiunile pot fi vândute şi cumpărate pe piaţa bursieră, la valoarea lor nominală sau cu discount, la un preţ sub valoare nominală.

Obligaţiunile reprezintă o altă formă de atragere a capitalului, pe lângă acţiuni şi împrumuturi bancare, dar spre deosebire de acestea prezintă unele dezavantaje. Ratele dobânzii la obligaţiunile pe care emitentul le plăteşte investitorului sunt mai mici decât cele pe care le-ar datora unei bănci comerciale în cazul unui împrumut. Iar pe de altă parte, acţiunile reprezintă titluri de participaţie la proprietate, deci cumpărătorul deţine cotă din capitalul social. Din acest punct de vedere, în cazul obligaţiunilor, cumpărătorul doar împrumută emitentului bani, fără a avea vreun drept de proprietate.

Obligaţiunile reprezintă o bună investiţie pentru investitorii în acţiuni pe piaţa de capital din România, în condiţiile în care evoluţia unora din acţiunile cotate a fost sub aşteptări. Completarea unui portofoliu de acţiuni cu obligaţiuni va duce la reducerea riscului portofoliului prin diversificarea, dar şi creşterea performanţelor prin asigurarea unui venit stabil sub forma dobânzii.

Obligaţiunile se recomandă şi investitorilor începători, care nu deţin un portofoliu de acţiuni, dar se pot familiariza cu mecanismele pieţei de capital în condiţii de risc redus, prin cumpărarea de obligaţiuni. De asemenea, investiţia în obligaţiuni este recomandată şi investitorilor instituţionali (fonduri de investiţii, bănci, societăţi de asigurări), acestea putând asigura o rentabilitate superioară instrumentelor utilizate în prezent în aceste instituţii (titluri de stat, plasamente interbancare) în condiţii de risc redus.

Emisiunea de obligaţiuni se realizează în funcţie de nevoile de creditare şi de condiţiile pieţei. Emisiunea se face pe baza unui prospect ce include toate detaliile creditului: cine emite, pe ce perioadă, cupiurile puse în circulaţie, dobânda, modalităţile de rambursare, prima de rambursare, numărul de titluri emise. Modalităţile de emisiune sunt similare emiterii acţiunilor şi presupun o susţinută campanie publicitară. Retragerea obligaţiunilor presupune răscumpărarea lor de către emitent la scadenţă strict la valoarea nominală.

Obligaţiunile sunt emise cu scopul obţinerii pe termen mediu şi lung a unor resurse financiare sub formă de credit rambursabil. Emisiunea poate fi făcută de o autoritate publică, de o instituţie publică, de o societate comercială, în principiu cu o bună reputaţie în afaceri şi cu o mare putere economico - financiară.

Ca titlu de credit, obligaţiunea conferă posesorului ei drepturile şi obligaţiile ce revin în mod obişnuit creditorului.

Obligaţiunile au o durată de viaţă limitată. Drepturile şi obligaţiile aferente acestor valori mobiliare iau naştere la emisiune şi încetează la scadenţă. Pe durata de viaţă a obligaţiunilor, drepturile şi obligaţiile aferente lor pot înceta în orice moment în care :

• societatea emitentă rambursează obligaţiunile înainte de scadenţă –obligaţiunile din aceeaşi emisiune şi cu aceeaşi valoare pot fi rambursate, prin tragere la sorţi, la o sumă superioară valorii lor nominale, stabilită de societate şi anunţată public cu minimum 15 zile înainte de tragerea la sorţi. Diferenţă plătită de societate reprezintă perioada rămasă până la scadenţă;

• emitentul decide amortizarea – în cazul în care obligaţiunile sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, societatea emitentă le poate răscumpăra de pe piaţă. Într-un asemenea caz societatea plasează periodic bani într-un fond cu scopul de a răscumpăra obligaţiunile;

• se decide conversiunea – obligaţiunile pot fi convertite în acţiuni, în condiţiile stabilite pentru prospectul de ofertă.