Aspecte privind Contabilitatea Taxei pe Valoare Adăugată

.1. Taxa pe valoare adăugată şi reducerile comerciale şi financiare

Reducerile de preţ pot fi de două tipuri:

- reduceri comerciale (rabat, remiză şi risturn)

- reduceri financiare (scont)

În norma IAS 2 se precizează că “reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de achiziţie” .

Reducerile financiare sub formă de sconturi nu afectează calculul costurilor stocurilor deoarece nu sunt legate de preţul de cumpărare ci de modul de finanţare al datoriei faţă de furnizor. Clientul beneficiază de scont dacă achită înainte de termen datoria rezultată din cumpărări pe credit comercial şi dacă furnizorul este de acord sau dacă acest lucru este prevăzut în contract.

Principalele categorii de reduceri comerciale practicate în tranzacţiile comerciale din România sunt rabatul şi remiza. În practica contabilă occidentală se întâlneşte şi un alt tip de reducere comercială cunoscut sub numele de risturn.

În literatura de specialitate, rabatul este definit ca “reducere practicată în mod excepţional, asupra preţului de vânzare convenit anterior între furnizor şi client, ţinându-se cont de unele defecte de calitate sau de neconformitate cu bunurile comercializate prevăzute în contract . Rabatul mai poate fi definit “ca o reducere pe care poate să o acorde furnizorul clientului său pentru calitatea inferioară a bunurilor livrate” . Rabatul comercial se mai poate acorda clientului atunci când i s-a livrat marfa necomandată şi furnizorul vrea să evite restituirea mărfii. De asemenea, rabatul se mai acordă atunci când se doreşte reducerea stocurilor de produse vechi, iar cererea pentru aceste produse este foarte mică. Rabatul poate fi folosit ca mijloc promoţional atunci când se deschide un nou magazin sau când se lansează un produs pe piaţă.

Remiza reprezintă “o reducere aplicată, în mod excepţional, asupra preţului curent de vânzare, ţinându-se cont de volumul vânzărilor sau de importanţa cumpărătorului în clientela vânzătorului” . Conform unei alte definiţii, remiza reprezintă “ o reducere pe care poate să o acorde furnizorul pentru consideraţii faţă de client, adică pentru un client permanent, pentru o comandă deosebită sau pentru consideraţii faţă de profesia cumpărătorului” .

Risturnurile sunt “acele reduceri de preţ calculate asupra ansamblului operaţiilor efectuate cu acelaşi cumpărător pe o perioadă nedeterminată” . Risturnul mai poate fi definit “ca o reducere ce poate fi acordată pentru depăşirea unui plafon valoric anual al cumpărărilor stabilit prin contract” .

Rabatul şi remiza pot fi acordate şi facturate cu ocazia livrărilor, în acest caz neintervenind înregistrări specifice. În ceea ce priveşte calculul costurilor stocurilor mai întâi se scade rabatul din valoarea brută a bunurilor achiziţionate, iar din valoarea obţinută se scade remiza.

Rabatul şi remiza, acordate ulterior livrării bunurilor, necesită înregistrări specifice privind rectificarea datoriei faţă de furnizori, a costului de achiziţie a bunurilor cumpărate şi a taxei pe valoarea adăugată, proporţional cu reducerea acordată. Această rectificare va avea la bază “documentul care în prezent se numeşte factură în roşu” .

Articolul contabil aferent acestei rectificări va fi similar celui prin care s-a înregistrat intrarea în patrimoniu a bunurilor achiziţionate, cu deosebirea că sumele reprezentând rabatul sau remiza acordată se vor înregistra în roşu.

Alţi specialişti consideră că rabatul şi remiza acordate ulterior facturării mărfii nu influenţează preţul bunurilor pe care, între timp, clientul le putea revinde. În această situaţie reducerile comerciale sunt considerate cheltuieli de exploatare la furnizorul care le acordă şi venituri din exploatare la clientul care le primeşte.

Spre deosebire de rabat şi remiză, risturnul necesită o înregistrare deosebită deoarece reprezintă o reducere care se acordă, de regulă, la sfârşitul anului, pentru întreaga cantitate din sortimentul cumpărat în decurs de una an. Până la sfârşitul anului bunurile cumpărate pot fi consumate sau vândute, deci pot fi cuprinse în cheltuieli. În acest caz nu mai poate fi rectificat costul bunurilor, care nici nu se mai găsesc în gestiune, ci se rectifică conturile de cheltuieli în care au fost incluse bunurile, după natura lor. “Totuşi, experienţa sau un sistem bugetar raţional construit permite să se determine fracţiunea de risturn care participă la calculul costului stocurilor” .