Aspecte teoretice și practice privind contabilitatea decontărilor intrabancare

INTRODUCERE

Prin decontare se înțelege transferul de fonduri între bănci și încărcarea și descărcarea de gestiune a băncilor participante la transfer, precum și finalizarea plății prin descărcarea de gestiune a plătitorului față de beneficiarul plății.

Prin plată se înțelege transferul de fonduri care are ca efect stingerea obligațiunilor financiare dintre părțile implicate la o tranzacție economică și schimbul de proprietate a activului, în timp ce transferul de fonduri are un conținut mai larg și fără un scop economic. Transferurile de fonduri pentru efectuarea plăților se numesc transferuri interbancare dacă au loc între instituții de credit diferite sau transferuri intrabancare dacă transferurile de fonduri au loc între unitățile aceleiași instituții de credit. După forma în care se realizează decontările pot fi împărțite în decontări pe bază brută și decontări pe bază netă. Decontările pe bază brută sunt acele decontări care se realizează operațiune cu operațiune, astfel transferurile sunt finalizate pentru fiecare client sau pentru fiecare tranzacție. Prin contrast, decontările pe netă presupun plata doar a soldului net debitor sau încasarea doar a soldului net creditor. Decontările pe bază brută sunt specifice transferurilor de fonduri de valorilor mari, iar decontările pe bază netă sunt specifice transferurilor de fonduri de valori mici. Decontarea pe bază brută înseamnă că fiecare transfer este decontat individual și nu pe bază netă. Decontările pe bază netă presupun compararea în cadrul unei perioade date, a tuturor drepturilor de încasare și a tuturor obligațiilor de plată între două instituții de credit și transferarea la finalul perioadei doar a diferenței.

Relatiile intrabancare sunt relatii ce au la baza operatiuni desfasurate intre unitati ce apartin aceleiasi banci. Aceste relatii se pot dezvolta in plan vertical, intre filiale, sucursale si centrala sau in plan orizontal intre subunitati diferite. Operatiunile intrabancare mai sunt cunoscute si ca operatiuni intre sedii (OIS).

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONTABILITATEA DECONTARILOR INTRABANCARE

1.1.Definitia decontarilor intrabancare

Decontarile intrabancare realizeaza stingerea obligatiilor rezultate in urma unor operatiuni comerciale sau necomerciale, desfasurate intre clientii aceleiasi banci sau realizate de catre subunitatile bancii, in nume si in cont propriu. Decontarile intrabancare, numite si operatiuni intre sedii, apar atat in contabilitatea unitatii platitoare, cat si a unitatii beneficiara a platii.

Numim unitate bancara initiatoare, unitatea bancara care ordona o plata fara numerar pentru contul clientului sau ori pentru propriul cont. Ea este cea care initiaza decontarea. De asemenea, numim unitate bancara destinatara, unitatea bancara ce primeste de la unitatea initiatoare o plata sau un ordin de a efectua o plata. In functie de aceste doua situatii se foloseste una dintre urmatoarele documente interne:

- avizul de creditare - atunci cand banca initiatoare este banca platitorului;

- avizul de debitare - atunci cand banca initiatoare este banca beneficiarului.

1.2. Clasificarea si structura decontarilor intrabancare

Decontările intersedii sunt operațiuni care au loc între subentitățile componente ale rețelei aceleiași instituții de credit. Ele se mai numesc decontări în cadrul rețelei sau decontări intrabancare. Aceste operațiuni se desfășoară fie în nume propriu, fie în numele clienților. Când se desfășoară în numele clienților ele sunt generatoare de plăți și încasări în numele acestora consemnate, de regulă pe instrumente de decontare cum ar fi ordinul de plată și cecul.

Decontările intersedii se desfășoară potrivit unei tehnici specifice care se particularizează în funcție de natura instrumentului de plată care stă la baza tranzacției:

- Din inițiativa plătitorului (instrumente transfer-credit), caz în care decontarea este deschisă de către plătitor, prin intermediul ordinului de plată;

- Din inițiativa beneficiarului (instrumente transfer-debit), când decontarea este inițiată de către cel care are o creanță asupra unui partener de afaceri, înscrisă în documente de genul cec, cambie, bilet la ordin.

Decontările intrabancare se desfășoară potrivit unor norme emise de BNR care soluționează aspecte privind:

A. Convenții terminologice privind unitățile bancare implicate în decontare;

Conform normelor BNR, se numește convențional SEDIUL A unitatea operativă care are inițiativa decontării, în nume propriu sau în numele clientului. Se numește convențional SEDIUL B, unitatea operativă care confirmă și finalizează decontarea.

B. Documente interne care permit efectuarea decontărilor intersedii;

Documentele interne care permit efectuarea decontărilor intrabancare sunt avizele (ordinele) intersedii. Avizele sunt emise exclusiv de către sediul A și se clasifică, în funcție de poziția sediului A, astfel:

- Avize de creditare au la baza ordine de plată. Ele presupun creditarea contului de decontări intrabancare (OIS) și sunt întocmite întotdeauna de unitățile operative ale clienților plătitori.

- Avize de debitare au la bază cecuri. Presupun în contabilitatea unității inițiatoare debitarea contului de decontări intrabancare. În această situație sediile A sunt întotdeauna unitățile bancare ale clienților beneficiari.

Ordinele între sedii se transmit între unitățile aceleiași bănci prin:

- Scrisoare - modalitate de transmitere des utilizată, datorită costurilor mici și posibilității de transmitere a documentelor autentice

- Fax - modalitate relativ des utilizată, datorită posibilităților de transmitere a elementelor de identificare a documentelor

- Swift - presupune interconectarea tuturor unităților bancare și chiar a titularilor de cont la un centru de calcul unic pentru fiecare bancă, costuri de implementare ridicate, dar transmiterea se face în timp real

C. Sistemele de verificare a decontărilor intrabancare;

Indiferent de modalitatea de transmitere a ordinelor între sedii, decontările între sedii se verifică periodic, utilizând unul dintre următoarele sisteme:

- Sistemul descentralizat presupune verificarea decontărilor între sedii de către persoanele care le-au efectuat. Este un sistem rapid de verificare, dar generator de erori. În momentul verificării, ordinele emise greșit sau omise la înregistrare pot fi iar omise , cu preluare eronată a datelor, ca și în procesul de emitere;

- Sistemul centralizat presupune intervenția, unui al treilea sediu pe poziția de controlor. Poziția de controlor este îndeplinită, de regulă, de către centrala bancară sau de către sucursalele regionale. Controlul se desfășoară astfel:

- Sediul A inițiator emite ordinele între sedii, direct către controlor;

- Controlorul le centralizează într-un jurnal contabil suplimentar și le transmite ulterior sediului B;

- La primirea jurnalului suplimentar, sediul B înregistrează avizele în fișe de cont, deschise pentru analiticele contului 341 Decontări intrabancare. Ansamblul acestor fișe de cont alcătuiesc cartoteca. Verificarea se face între sediile B și controlor pe baza datelor înscrise în cartoteca și în jurnalul contabil supliment.

Acest sistem de control este relativ rar utilizat datorită prelungirii timpului de decontare și circuitului documentelor care nu pun în legătură directă unitățile operative intrate direct în decontare.