Aspecte Teoretice și Practice privind Organizarea și Derularea Procesului de Consolidare a Conturilor

Introducere

Procesul de integrare industrial-financiară în economia mondială a început odată cu crearea primelor monopoluri la sfârşitul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea şi apoi, în evoluţia sa au trecut câteva perioade ca urmare a modificării aspectului calitativ şi cantitativ al integrării.

Cartelurile au reprezentat forma primară a monopolurilor, concretizate în acorduri între capitaliştii independenţi cu privire la fixarea unor preţuri unice la anumite mărfuri, divizarea pieţei şi organizarea producţiei. La începutul secolului XX au apărut trusturile, care constituie întreprinderi unice, aparţinând unui proprietar asociat. Ulterior, trusturile au început să creeze întreprinderi-fiice şi să se transforme în concerne, în care proprietatea se diversifică.

În sec. XX are loc separarea permanentă a celor mai mari întreprinderi din grupul întreprinderilor mari şi are loc concrescenţa holdingurilor bancare cu asociaţiile industriale în cadrul grupurilor financiare. În anii 70-80 ai secolului al XX-lea a avut loc consolidarea grupurilor financiare atât în cadrul statelor naţionale cât şi la scara întregii pieţe mondiale. Noua etapă de integrare industrial-financiară internaţională s-a declanşat în anii 80-90 când au fost lichidate regimurile autoritare din Europa Centrală şi de Est , Asia, America Latină, Africa.

Confruntarea dintre grupurile industrial-financiare(GIF) ale diverselor ţări pe piaţa mondială a generat pătrunderea companiilor mari ale unei ţări pe teritoriul naţional al concurenţilor, pentru a-şi crea acolo întreprinderile lor. Altfel, concurenţa interramuri la nivel naţional a evoluat în concurenţă internaţională, făcând să apară GIF şi CTN (companii transnaţionale), iar acestea incită concurenţa globală – aceasta fiind regula generală ce conduce la apariţia GIF şi la creşterea rolului acestora în internaţionalizarea economiei.

Această regulă vizează nu numai concurenţa intraramuri ci şi pe cea interramuri, CTN fiind nevoite să se confrunte pentru a ocupa poziţii-cheie în economia unor regiuni întregi. Lărgirea sferei de dominaţie a GIF este condiţionată de transformarea lor din CTN naţionale în internaţionale şi din CTN monoramuri în multiramuri.

În cea de-a doua jumătate a sec. XX, majoritatea absolută a ramurilor din ţările dezvoltate aveau structură monopolistă de grup, adică dominaţia economică pe piaţa oricărei mărfi era limitată la un număr destul de mic de GIF mari, ce acţionau pe o mulţime de asemenea pieţe. Această situaţie a creat posibilitatea coordonării activităţii lor. Apare şi legislaţia antitrust, motiv pentru care CTN şi-au găsit forme mai puţin vizibile dar la fel de eficiente de control asupra pieţei, în special în ţările post-socialiste, utilizând schimbul de brevete, colaborarea în domeniul investigaţiilor, întreprinderile mixte şi întreprinderile-fiice cu capital integral străin.

Grupurile de societăţi au astăzi o foarte mare importanţă economică. Câteva zeci dintre ele asigură o mare parte a activităţii comerciale din principalele ţări industriale europene şi din lume. Societăţile multinaţionale au filiale în numeroase ţări, iar puterea lor economico-financiară depăşeşte uneori pe cea a unui stat.

S-a observat că aceste entităţi au nevoie de instrumente de gestiune şi de control specifice – apărând astfel contabilitatea consolidată. Plecând de la datele furnizate de contabilităţile diverselor societăţi care fac parte din acelaşi grup, pentru ansamblul grupului sunt întocmite, prezentate şi publicate documente de sinteză, numite situaţii financiare consolidate, care dau o imagine asupra întregului grup.

Normele de referinţă privind conturile consolidate sunt Directiva a VII-a la nivel european şi IAS 27 “Situaţiile financiare consolidate şi contabilizarea participaţiilor în societăţile consolidate”, IAS 28 “Contabilizarea participaţiilor în întreprinderile asociate”, IAS 31 “Informarea financiară relativă la participaţiile în întreprinderile de tip „joint-venture”, la nivel internaţional. În ţara noastră, în anul 1997 a fost publicat proiectul Normelor generale privind consolidarea conturilor care au fost elaborate în conformitate cu prevederile Direcivei a VII-a a CEE şi Standardele Internaţionale de Contabilitate nr. 3, 22 şi 27. Prin ordinul ministrului finanţelor nr. 772/2000 s-au aprobat Normele privind consolidarea conturilor. În decembrie 2005 Banca Naţională a României, pentru a întâmpina cerinţele de aliniere

ale reglementărilor europene a emis Ordinul Guvernatorului Băncii Naţionale a României

nr.5/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene

aplicabile instituţiilor de credit

Obiectivele acestei lucrări sunt de a prezenta importanţa consolidării conturilor, modalităţile de realizare a acestui proces, detalierea etapelor care trebuiesc parcurse pentru a obţine situaţii financiare consolidate, incluzând exemple practice, prezentarea situaţiilor financiare consolidate.

Organizarea procesului de consolidare

Organizarea consolidării este un proces mai mult sau mai puţin complex, în funcţie de particularităţile fiecărui grup – structura sa, caracterul naţional sau internaţional, importanţa şi obiectivele sale.

Înainte de a începe derularea procesului, serviciul de consolidare trebuie să actualizeze manualul de consolidare şi documentele de sinteză privind consolidarea, trebuie să fixeze calendarul operaţiilor şi să supravegheze apoi respectarea acestuia.

Efectuarea consolidării presupune parcurgerea mai multor etape:

1. Determinarea perimetrului de consolidare şi stabilirea metodei de consolidare

2. Efectuarea operaţiilor de preconsolidare

3. Efectuarea operaţiilor de consolidare propriu zisă

4. Întocmirea situaţiilor financiare consolidate