Auditorul și Principiul Continuității Activității pe Perioada Crizei Economice

Introducere

Criza economică actuală evidenţi¬ază importanţa unuia din principi¬ile fundamentale ale contabilităţii: ipoteza continuităţii activităţii (going concern).

Din ce în ce mai multe companii, din cauza gravităţii acestei crize şi a rapidităţii evoluţiei, se confruntă cu dificultăţi de previziune şi nu mai pot afirma cu un nivel rezona¬bil de risc faptul că în prezent con¬diţiile de îndeplinire a activităţii acestora au loc în mod normal. În timp ce impactul potenţial asupra rezultatului şi asupra valorii patri¬moniului este considerabil, valoa¬rea lichidativă este în mod evident inferioară valorii normale a utili¬zării unui activ.

Consecinţele asupra atenţiei profe¬sionale şi asupra responsabilităţii auditorilor sunt la fel de puternice, mai ales din cauza faptului că unul din comitetele permanente ale Fe¬deraţiei Internaţionale a Contabi¬lilor (IFAC), Consiliul Standardelor Internaţionale de Audit şi Asigura¬re (IAASB), a publicat deja două mesaje de alertă (Staff Audit Practice Alert):

- Octombrie 2008: Challenges in Auditing Fair Value Accounting Estimates in the Current Market ;

- Ianuarie 2009: Audit Considera-tions in Respect of Going Concern in the Current Economic Environ-ment

În cele ce urmează vom aborda trei puncte:

- o enunţare a principiului conti¬nuităţii activităţii prin prisma principalelor texte din legislaţia

contabilă internaţională, euro¬peană şi franceză;

- consecinţele principiului respec¬tiv asupra misiunilor de auditale conturilor anuale;

- extinderea rolului auditorului în vederea prevenirii deficienţelor companiilor.

1. Principiul continuităţii activităţii în legislaţia contabilă

Toată ierarhia textelor care fon¬dează legislaţia contabilă aminteşte că în mod normal conturile anuale sau conturile consolidate sunt ela¬borate pe baza unei ipoteze: evalu¬ările sunt realizate pornind de la supoziţia că entitatea îşi va urmări activitatea în limitele viitorului pre¬vizibil. Dacă această ipoteză nu ar fi realistă, ar trebui să fie revăzute elementele activului şi pasivului şi ulterior să fie prezentate şi justifi¬cate în anexa ipotezelor reţinute.

1.1. Legislaţia contabilă internaţională

„Cadrul conceptual pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare", adoptat de Consiliul Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASB) în aprilie 2001, stipulează, la paragraful 21, faptul că:

„Situaţiile financiare sunt întocmite în mod normal pe baza urmăririi activităţii entităţii şi a continuării operaţiunilor sale într-un viitor previzibil. În consecinţă, se presu¬pune că entitatea nu are nici in¬tenţia şi nici obligaţia de a-şi lichida activităţile sau de a le reduce de o manieră semnificativă; dacă există o astfel de intenţie sau obligaţie, acele situaţii financiare ar putea fi prezentate pe alte baze şi, acolo unde este cazul, baza utilizată ar trebui publicată".

Acest principiu este reluat în Stan¬dardul Internaţional de Contabili¬tate (IAS) 1, adoptat în 2004, cu pri¬vire la „Prezentarea situaţiilor financiare", la paragraful 23:

„Odată cu elaborarea situaţiilor financiare, conducerea trebuie să evalueze capacitatea entităţii de a-şi continua activitatea. Situaţiile financiare trebuie elaborate pe baza continuităţii activităţii, excepţie făcând cazul în care conducerea are intenţia să lichideze entitatea sau să îi oprească activitatea, ori nu deţine altă soluţie realistă. Odată ce con¬ducerea ia cunoştinţă, cu ocazia acestei aprecieri, de incertitudinile semnificative care se află în strânsă legătură cu evenimentele sau cu condiţiile susceptibile de a ridica o îndoială semnificativă cu privire la capacitatea entităţii de a-şi urma activitatea, incertitudinile respec¬tive trebuie indicate. Dacă situaţiile financiare nu sunt elaborate pe baza continuităţii activităţii, acest lucru trebuie indicat, la fel ca şi baza pe care sunt elaborate şi motivul pentru care entitatea nu este considerată ca fiind într-o situ¬aţie de continuare a activităţii".

1.2. Legislaţia contabilă europeană

Prezumţia continuităţii activităţii este deja enunţată în Directiva a 4-a, cu privire la conturile anuale ale anumitor forme de societăţi din 25 iulie 1978, care stipulează la arti¬colul 31: „Este prezumat ca socie¬tatea să îşi continue activităţile".

Directiva a 7-a europeană cu pri¬vire la conturile consolidate, din 13 iunie 1983, stipulează la articolul 16, alineatul 5, faptul că respecti¬vele conturi consolidate sunt întoc¬mite în conformitate cu dispoziţiile Directivei a 4-a. Articolul 29, ali¬neatul 1, precizează că „elementele activului şi pasivului, cuprinse în consolidare, sunt evaluate după metode uniforme şi în conformitate cu articolele 31 la 42 şi 60 din Directiva a 4-a".