Auditul Contului de Profit și Pierdere

CAPITOLUL I.

STADIUL CUNOAŞTERII ÎN DOMENIU. SINTEZĂ DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

1.1. Aria de definiţie şi aplicabilitate a temei. Definiţii şi concepte cheie.

Una dintre definiţiile auditului, la care se face referire tot mai frecvent în literatura de specialitate, este cea publicată în 1973, în cadrul Declaraţiei privind conceptele de bază ale auditului. Potrivit acesteia, „auditul este un proces sistematic de obţinere şi evaluare în mod obiectiv a unor afirmaţii privind acţiunile şi evenimentele cu caracter economic, în vederea aprecierii gradului de conformitate a acestor afirmaţii cu criteriile prestabilite, precum şi de comunicare a rezultatelor către utilizatorii interesaţi.”¹

„...afirmaţiile (declaraţiile, aserţiunile) privind acţiunile şi evenimentele cu caracter economic...” se referă la acele afirmaţii pe care le face conducerea unei companii şi care pot fi incluse în situaţiile financiare supuse auditului. Declaraţiile făcute de conducerea unei întreprinderi au la bază contabilizarea tranzacţiilor şi evenimentelor economice, proces care implică colectarea, agregarea, clasificarea, înregistrarea şi, ca obiectiv final raportarea informaţiilor de natură contabilă.

„...proces sistematic de obţinere şi evaluare în mod obiectiv a unor afirmaţii...” implică din punct de vedere metodologic colectarea de probe (elemente probante) şi evaluarea probelor care susţin opinia auditorului că afirmaţiile sunt în conformitate cu criteriile prestabilite.

„...comunicarea către utilizatorii interesaţi”, este obiectivul final al acestui proces, deoarece, în caz contrar, auditul nu ar avea finalitate.

Auditul, definit conform Normelor Naţionale de Audit², reprezintă „examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente,

___________________

¹ V.M. O’Reilly, M.B. Hirsch, P.L. Defliese, H.R. Jaenicke – „Montgomery’s auditing”, Ed. a XI-a, 1990, NewYork

² CECCAR – „Norme Naţionale de Audit”, 1999, Editura CECCAR, Bucureşti

prin raportarea la un criteriu standard de calitate”, obiectivul auditului, indiferent de tipul acestuia, fiind acela de „îmbunătăţire a utilizării informaţiei”.

Nici un audit nu poate furniza o asigurare absolută că situaţiile financiare nu conţin erori sau fraude semnificative. Erorile pot exista fie ca urmare a procesării incorecte a datelor contabile, fie din cauza utilizării unui raţionament greşit în selectarea şi aplicarea standardelor de contabilitate. Există riscul ca auditorul să nu le poată depista, indiferent de rigurozitatea cu care aplică standardele de audit.

Contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoara performanţele activităţii unei întreprinderi, în cursul unei perioade date. El constituie o sinteză a contabilităţii de flux la nivel microeconomic, deoarece pune în evidenţă fluxurile de valoare care au contribuit la creşterea sau micşorarea bogăţiei unei întreprinderi, pentru o anumită durată. Însă, definirea performanţei firmei se face diferit, în funcţie de interesele utilizatorilor de informaţie contabilă şi de postulatele şi principiile contabile reţinute pentru determinarea rezultatului. Astfel, unii utilizatori de informaţie contabilă sunt interesaţi mai mult de informaţia privind profitul întreprinderii, pe când alţii urmăresc fluxurile (viitoare) de trezorerie.