Auditul Financiar

Auditul financiar reprezintao opinie completa,fidela a exercitiului financiar. Comitetul International de Practici de Audit ( IAPC ) a elaborat o serie de norme

( STANDARDE ) care au fost asimilate de Camera Auditorilor Financiari din Romania care îndruma auditorul în munca sa.Acestea cuprind principii si proceduri care trebuie urmate în efectuarea unui audit.

Firma de audit trebuie sa se asigure ca modelul adoptat este consecvent cu aplicarea standardelor în vigoare si ca este actualizat în functie de cele noi.

Standardele sunt grupate pe clase si stabilesc cadrul general pentru audit.Acestea includ :

- Planificarea , controlul si tinerea evidentei- care presupune ca auditorul trebuie sa planifice , sa controleze si sa tina evidenta activitatii sale în mod corespunzator.

- Sistemele de contabilitate si controlul intern care presupune ca auditorul trebuie sa evalueze sistemul de înregistrare si procesare a tranzactiilor la societatea auditata si sa evalueze daca acesta este potrivit pentru a fi folosit ca baza pentru elaborarea situatiilor financiare.

- Probele de audit  presupune ca auditorul trebuie sa obtina suficiente probe pentru a putea sa traga concluzii rezonabile pe baza lor.

- Raportarea  presupune faptul ca raportul de audit trebuie sa cuprinda o exprimare clara a opiniei pe baza evaluarii concluziilor trase conform probelor obtinute în cursul auditului.Auditorul are obligatia legala de a efectua un raport pentru actionari asupra conturilor examinate si asupra bilantului si contului de profit si pierdere.Raportul trebuie sa stabileasca daca situatiile financiare ofera o imagine fidela a pozitiei financiare a societatii la data raportarii , a rezultatelor activitatii ei si a fluxurilor de numerar pentru perioada auditata ,în concordanta cu reglementarile în vigoare .

Auditul financiar a fost definit ca fiind examinarea realizata de catre un profesionist competent si independent (expert contabil sau contabil autorizat) în vederea exprimarii unei opinii motivate asupra:

- validitatii si corectei aplicari a procedurilor financiar  contabile interne, stabilite de conducerea întreprinderii;

- imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute.

Daca vorbim de imaginea fidela, atunci nu putem disocia aceasta notiune de cea referitoare la regularitatea si sinceritatea contabilitatii.

Regularitatea presupune respectarea regulilor si procedurilor contabile, altfel spus a principiilor contabile general admise. Dupa cum este prevazut si în Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, imaginea fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de unitatea patrimoniala este obtinuta numai daca sunt îndeplinite cerintele urmatoarelor principii:

a. principiul prudentei potrivit caruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor tinând cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior;

b. principiul permanentei metodelor presupune continuitate în aplicarea regulilor si normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informatiilor contabile;

c. principiul continuitatii activitatii presupune desfasurarea activitatilor contabile pornind de la ipoteza potrivit careia unitatea patrimoniala îsi continua în mod normal functionarea într-un viitor previzibil, fara a intra în stare de lichidare sau reducere sensibila a activitatii;

d. principiul independentei exercitiilor presupune delimitarea în timp a veniturilor si cheltuielilor aferente activitatii întreprinderii, pe masura angajarii lor si virarii catre contul de rezultate la care se refera;

e. principiul intangibilitatii bilantului de deschidere mentioneaza ca bilantul de deschidere al unui exercitiu financiar trebuie în mod obligatoriu sa fie identic cu bilantul de închidere al exercitiului financiar precedent;

f. principiul necompensarii impune a elementele de activ si cele de pasiv sa fie evaluate si contabilizate separat, nefiind permisa compensarea între posturile de activ si cele de pasiv, la nivelul bilantului, sau între venituri si cheltuieli, la nivelul conturilor de profit si pierdere.