Auditul Fiscal rivind Impozitul pe Profit

CAPITOLUL I

FISCALITATE SI GESTIUNE FISCALA

1.1. GENERALITATI

Necesitatea unei bune administrari a fiscalitatii la nivelul intreprinderii poate sa ii para unui neinitiat ca fiind un paradox. De fapt fiscalitatea ar putea fi perceputa ca un simplu instrument tehnic de aplicarea a unei cote de impozit asupra unei baze impozabile.

Pentru o perioada indelungata de timp dreptul fiscal a intervenit in domeniul contabil pentru a fixa reguli de evaluare sau metode de prezentare a conturilor anuale. Subordonarea conatabilitatii fata de fiscalitate Poate fi explicata prin faptul ca, in absenta unei reguli contabil specifice norma fiscala se impunea ca norma practica, si prin faptul ca fiscalitatea era preocupata de fixarea regulilor determinarii bazelor de impozitare datorita necesitatilor de acoperire a cheltuielilor publice din impozite.

Obiectivele gestiunii fiscale ale intreprinderii au in vedere asigurarea securitatii si eficacitatii fiscale prin intermediul cercetarii prescriptiilor de forma si de fond: amanari, esalonari, scutiri, impuse de dreptul fiscal. Se evita astfel sanctiunile si penalitatile fiscale si se procedeaza la o mai buna alocare a resurselor financiare. Unitatile economice trebuie sa optimizeze in plan financiar si economic raporturile lor cu fiscalitatea. Acest comportament poate fi posibil, doar in conditiile in care sistemul de impozite, taxe si contributii ofera modalitati de antrenare a impozitelor pe linia cresterii profitabilitatii sale.

In afara activitatii curente a intreprinderii, realizarea de operatii importante, unele accidentale, impuse mai ales de dezvoltarea sa – fuziuni, consolidari, relatii internationale – solicita punerea in aplicare a regulilor fiscale pe care intreprinderea nu le mai practicase pana atunci. Aceasta confruntare cu noi reguli fiscale implica neaparat un anumit risc fiscal.

Eficacitatea fiscala constituie un element esential al gestiunii fiscale. Intreprinderea trebuie sa isi conceapa o politica fiscala autonoma detasata de restul intreprinderii si dotata cu un obiectiv unic si independent: cercetarea cailor legale cele mai putin impozabile. Eficacitatea fiscala nu este totdeauna compatibila cu cautarea caii mai putin impusa, ea trebuie abordata ca un sacrificiu fiscal sau ca un cost fiscal.

Acest cost este reprezentat de impozite, taxe si contributii, ele fiind fundamentul si motivatia pe care este construita fiscalitatea.

Obligatia persoanelor fizice si juridice de a contribui sub forma de impozite si taxe la constituirea fondurilor bugetare da nastere la “Creanta fiscala” pentru buget si la o “Obligatie fiscala” pentru agentul economic. Creanta fiscala reprezinta dreptul statului de a percepe prin organe fiscale impozite, taxe si alte venituri in contul bugetului. Titlul de creanta fiscala este actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia fiscala a unei persoane fizice sau juridice. Creanta fiscala inceteaza atunci cand obligatia fiscala a contribuabilului este achitata, compensata sau prescrisa. Obligatia fiscala de a vira impozite si taxe la bugetul public si la fondurile speciale extrabugetare revine persoanelor fizice si juridice romane si straine, numite contribuabili.

Impunerea consta in identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care detin sau realizeaza un anumit obiect impozail, in evaluarea bazei de calcul a impozitului, in determinarea exacta a cuantumului acestuia.

1.2. DECLARATIILE DE IMPOZITE SI TAXE. INREGISTRAREA FISCALA

Scopul final al activitatii de impunere este perceperea taxelor si impozitelor. Pentru aceasta ele sunt consemnate in documente fiscale care difera functie de continutul lor, dupa cum sunt utilizate.

1. Declaratia de impunere – circula dinspre platitor catre organul fiscal teritorial. Prin declaratie, platitorul de impozit, informeaza organul financiar cu privire la realizarea obiectului impozabil si a altor elemente care se au in vedere la stabilirea sumelor de plata.

2. Decontul – se intocmeste pentru impozite indirescte: TVA, accize, care se depune obligatoriu lunar pana la data de 25 a lunii urmatoare si cuprinde informatii cu privire la modul de calcul, stabilirea bazei de impozitare si documentatia, din punct de vedere contabil, care a sta la baza decontului. Decontul trebuie sa cuprinda sumele de datorat sau de rambursat catre/dinspre bugetul statului.

3. Declaratia vamala – este documentul prin care intreprinderea importatoare in baza documentelor externe, inscrie/declara informatii organului vamal cu privire la bunurile importate impozabile, valoarea lor, taxe vamale datorate, comision vamal, precum si calculul corect al TVA. De cele mai multe ori declaratia vamala coincide cu bunurile importate, iar plata lor se face pe loc. Exista derogari prin amanari la plata in vama, cu prelungirea achitarii lor in termen de 30 de zile, numai pentru bunurile importate de tipul instalatiilor tehnologice sau produse considerate de lux (tigarete, blanuri naturale).

4. Proces verbal de verificare – intocmit de Directia Generala a Controlului Financiar de Stat , Administratiile Financiare, Garda Financiara si Curtea de Conturi implicate in controlul regiilor autonome si al societatilor comerciale cu capital de stat. Se intocmeste cu ocazia verificarilor efectuate la sediul intreprinderii.