Avantajele leasingului fata de alte surse de finanțare pentru IMM-uri

Rezumat: În prezent, în scopul de a asigura dezvoltarea întreprinderilor, este necesară atragerea unor resurse financiare suplimentare eficiente, adică la un cost minim și într-un timp cat mai scurt.

Leasing-ul reprezintă, în general, un instrument financiar pe termen mediu utilizat pentru achiziţionarea de active noi sau second-hand, cunoscut şi sub numele de finanţare pe bază de active, deoarece dreptul de proprietate asupra activului conferă o garanţie suficientă pentru accesarea finanţării în majoritatea situaţiilor. Ca urmare, devine o soluţie convenabilă pentru companiile care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale băncilor pentru creditare.

În mod obişnuit, în pieţele emergente, firmele mici nu dispun de suficiente garanţii colaterale sau de un istoric de creditare şi astfel nu pot accesa finanţare bancară clasică, în timp ce cadrul de finanţare a activelor specific operaţiunilor de leasing oferă posibilitatea de a achiziţiona o gamă largă de active necesare dezvoltării activităţii companiei.

Cuvinte cheie: leasing, surse de finantare, IMM-uri

1. Introducere

Lucrarea de faţă evidenţiază conceptul „operaţiuni de leasing”, ţinând cont de obiect, părţile implicate, etapele derulării şi costuri, făcând totodată şi o paralelă între contractul de leasing şi creditul bancar, explicându-se în acest mod, avantajele achiziţiei prin leasing față de altă sursă de finanţare pentru acele firme care nu dispun de lichidităţi imediate.

Finanţarea prin leasing, prin evoluţia ei extrem de dinamică din ultimii ani, a atras atenţia în cercetare prin înregistrarea unei volatilităţi ciclice în raport cu dinamica pieţei financiare internaţionale. Astfel, principala provocare în cercetarea activităţii de leasing a fost identificată odată cu încercarea de a găsi o serie de răspunsuri privind dinamica acestei industrii la nivel global cât şi la nivel naţional, în strânsă legătură cu observarea implicaţiilor directe şi indirecte ale schimbărilor economice recent manifestate pe piaţa financiară.

Tema dezbătută prezintă interes pentru cercetarea curentă prin faptul că abordează problematica finantarii prin leasing, in special pentru IMM-uri, venind ca o soluţie practică si avanjoasă sustinand dezvoltarea acestora, protejand cifra de afaceri şi degrevand întreprinderea de riscul de lichiditate.

Necesitatea tot mai accentuată de a fi la zi cu modernizarea echipamentelor industriale şi tehnologiei, a generat dorinţa întreprinderilor de a-şi moderniza tehnica, fără a-şi diminua fluxurile de trezorerie prin ieşiri de numerar consistente.

Leasingul financiar, prin caracteristicile sale, oferă beneficiarilor obiectul necesar, fără a le diminua brusc lichidităţile, oferă siguranţă şi un pachet complex de servicii speciale (întreţinere, service, asigurare).

Totodată, tematica dezbătută capătă relevanţă pentru literatura de specialitate prin faptul că încearcă să contureze semnificaţia economică a finantarii prin leasing, a rolului acestuia în impulsionarea activăţii economice a companiilor finanţate, dar şi implicaţia acestuia asupra susţinerii creşterii economice.

1.1. Consultarea literaturii de specialitate

Paleta definiţiilor întâlnite în cercetarea activității de leasing este foarte largă. Chiar şi cărţile de specialitate accesibile în mod curent definesc leasingul unilateral, fără a surprinde în fapt esenţa fenomenului. Există păreri că leasingul este o operaţiune de finanţare, în timp ce alţii o asimilează cu o vânzare în rate sau cu un contract de locaţie (închiriere) pură.

Profesorul Tudor R. Popescu observă, în cadrul acestei operaţiuni, că “locatarul are iniţiativa afacerii, vânzătorul o permite, creditorul o facilitează şi toţi împreună, acţionând în interes propriu, acţionează în acelaşi timp şi în folosul celorlalţi”. La rândul său, profesorul Ioan Macovei detaliază modul în care operaţiunile de leasing “prezintă avantaje pentru toate părţile interesate”.

Alţi autori [D. Clocotici, Gh. Gheorghiu, Operaţiunile de leasing ] definesc leasingul ca „o operaţiune prin care o parte denumită finanţator se angajează, la cererea unui utilizator, să-i asigure posesia spre folosinţă a unui bun, cumpărat sau realizat de finanţator, contra unei redevenţe, iar la sfârşitul perioadei de leasing convenite, să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobândi proprietatea bunului la un preţ rezidual sau de a prelungi contractul de leasing, ori de a înceta raporturile contractuale”.

De asemenea, unii autori [Dogaru, C. Mocanu, T. Popescu, M. Rusu, Principii şi instituţii în Dreptul Comerţului Internaţional] au arătat că leasingul este „acea operaţiune juridică prin care o persoană (de obicei o societate specializată) cumpără un bun pentru a-l închiria imediat unei alte persoane numită utilizator (de obicei o întreprindere), care la sfârşitul contractului de locaţiune are un drept de opţiune şi anume: de a continua contractul de locaţiune, de a-l rezilia, ori de a cumpăra bunul respectiv contra unui preţ convenit în aşa fel încât să se ţină seama, cel puţin în parte, de vărsămintele efectuate cu titlu de chirie (adică de amortizarea lui pe această cale) şi deci, de valoarea lui reziduală”

Analizând definiţiile date leasingului de diverşi autori, în ciuda unor diferenţe constatăm, în esenţă, că ele exprimă unul şi acelaşi lucru: achiziţionarea de la furnizori de către o societate specializată (financiară) a unor bunuri şi transmiterea dreptului de folosinţă unor beneficiari, care nu dispun de resurse băneşti necesare achiziţionării lor direct de la furnizor.