Capitalul Fix și Activele Fixe

CAP. I Capitalul fix – factor de producţie şi forma principală de materializare a avuţiei naţionale

Pentru realizarea oricărei activităţi economice, în afara muncii oamenilor sunt necesare atât resurse naturale cât şi echipamente prin a caror combinare să se realizeze efectul dorit: un bun sau un serviciu cerut pe piaţă. Astfel, Gilbert Abraham-Frois arăta ca o operaţie de producţie este “o acţiune care constă în a transforma bunuri sau factori de producţie (materii prime, energie, muncă etc) în alte bunuri o operaţie care transformă anumite bunuri şi servicii în alte bunuri şi servicii”

Premisa desfăşurării activităţilor economice este existenţa bunurilor şi serviciilor potenţial disponibile care să poată fi utilizate. Astfel, “ansamblul activităţii din economie are ca premisă resursele productive-totalitatea mijloacelor disponibile şi susceptibile de a fi valorificate în producerea de bunuri materiale şi servicii În măsura în care resursele productive disponibile sunt atrase şi utilizate în activitatea economică, acestea reprezintă, în fapt, factorii producţiei”

De-a lungul timpului, teoria economică a identificat factorii de producţie şi a stabilit tipologia reprezentativă a acestora, împărţindu-i în factori tradiţionali şi netradiţionali. Această tipologie cuprinde:

- Munca;

- Resurse brute din natura (factori naturali);

- Capitalul;

- Neofactorii de productie.

Munca, privită ca reflectare a participării active a omului la crearea bunurilor şi serviciilor destinate să satisfacă necesităţi sociale, cuprinde un ansamblu de abilităţi fizice şi intelectuale concretizate în forţă fizică şi capacitate de efort, îndemânarea, cunostinţele profesionale, experienţa în producţie, abilităţi dobândite fie prin dezvoltare fizică individuală, fie prin educatie şi exerciţiu public. Munca este factorul dinamizator, ea având capacitatea de a pune în funcţiune ceilalti factori de producţie, rezultatele activităţii fiind determinate de dimensiunea cantitativă şi în special calitativă a muncii. De aceea, în condiţiile manifestării progresului tehnic accelerat, investiţia intelectuală în pregătirea şi formarea profesională a forţei de muncă a căpătat o importanţă aparte, ea având ca efecte creşterea productivităţii muncii, creşterea aportului muncii intelectuale faţă de cea fizică în producţie.

Factorii naturali cuprind totalitatea elementelor preexistente pe care natura le pune la dispoziţia activităţii economice: pământul, aerul, apa, minerale, pădurile etc. Natura oferă mediul de desfăşurare a activităţii economice, substanţa materială şi condiţiile de producţie. Folosirea factorilor naturali se concretizează în special în activităţile sectorului primar al economiei: industria extractivă, agricultura, silvicultura, economia apelor etc. Ca şi munca, factorii naturali prezintă o dimensiune cantitativă (suprafaţa, mărimea rezervelor, debitul apelor etc.) şi o dimensiune calitativă (randamentele de utilizare, puterea calorică, conţinutul în minerale utile etc.).

Capitalul, în calitate de factor de producţie, cuprinde toate bunurile utilizate în scopul producerii altor bunuri economice. El înseamnă “mijloace produse pentru producţie sau bunuri care pot fi folosite pentru a produce bunuri viitoare”

În teoria economică actuală, capitalul ca factor de producţie este reprezentat de capitalul real care cuprinde toate bunurile reproductibile aflate la dispoziţia agenţilor economici şi folosite pentru producerea de noi bunuri economice: clădiri, echipamente, stocuri de materii prime, combustibili, producţie neterminată, produse finite destinate asigurării ritmicităţii producţiei şi vânzării.

Din simpla enumerare a bunurilor care compun capitalul, se constată că o parte a acestora sunt bunuri durabile, a căror existenţă este mai îndelungată în activitatea agenţilor economici şi care participă la mai multe cicluri economice, acestea constituind capitalul fix , iar cealaltă parte sunt bunuri – obiect al muncii care se consumă într-un singur ciclu economic, acestea constituind capitalul circulant.Capitalul real (fix şi circulant) apare ca o parte a capitalului în funcţiune alături de celelalte forme ale capitalului total, formată în cadrul ciclurilor operaţiunilor de investitii şi exploatare.

Neofactorii de producţie cuprind tehnologiile utilizate, informaţia şi abilitatea întreprinzătorului ca efecte ale progresului tehnic şi realizărilor ştiinţei. În condiţiile concurenţei şi liberei iniţiative, neofactorii de producţie capătă importanţă deosebită în realizările activităţii economice. Prin combinarea cantitativă şi strucural-calitativă a factorilor de producţie se realizează creşterea calitătii bunurilor produse şi a serviciilor şi implicit satisfacerea într-un grad mai înalt a nevoii sociale.

1.1. Capitalul fix – componenta de bază a capitalului întreprinderii şi a avuţiei naţionale

Capitalul ca factor de producţie, respectiv capitalul real, mai este denumit şi capital tehnic sau capital productiv dar şi “bunuri – capital, bunuri instrumente, echipament capital” În comparaţie cu ceilalti factori şi în special cu munca şi factorii naturali, care sunt consideraţi factori primari, capitalul este un factor derivat, el provenind din procese de producţie anterioare. În funcţie de modul cum se consumă şi se înlocuiesc componentele sale, capitalul real se împarte în capital fix şi capital circulant, structura sa fiind diferită în funcţie de specificul de activitate al ramurii economiei naţionale şi nivelul progresului tehnic înregistrat în aceasta.

Întrucât obiectul cercetării noastre îl constituie amortizarea capitalului fix, în cele ce urmează vom analiza continutul şi trăsăturile acestei componente a capitalului.

Capitalul fix în cea mai generală prezentare are următoarea structură: construcţii (clădiri, construcţii speciale, hale industriale, magazine comerciale), infrastructura materială din agricultură, echipamente de producţie (maşini, utilaje, instalaţii, aparate şi dispozitive de reglare, calculatoare şi roboţi industriali), mijloace de transport etc. Caracterul de fixitate al acestui capitol este determinat de specificul modului cum acesta participă la procesul de producţie. Astfel, cu unele excepţii, elementele capitalului fix au un caracter imobil, ele ramânând fixate în cadrul spaţiilor de producţie. Este cazul clădirilor, utilajelor şi instalaţiilor montate, plantaţiilor imobile în spaţiu. Fac excepţie mijloacele de transport, unele aparate de măsură şi dispozitive de reglare, animale. De asemenea, caracterul de fixitate este determinat de rigiditatea utilizării elementelor sale componente care este cu atât mai mare cu cât echipamentul de producţie este mai specializat; capitalul fix se distinge prin caracterul limitativ al posibilităţilor sale de a trece de la un fel de utilizare productivă la altul.